marți, 22 septembrie 2009

Seful Sucursalei Peco Arad, arestat in dosarul Gheorghe Medintu

El a garantat pentru firmele administrate de fostul pesedist cu file cec si bilete la ordin in valoare de peste 2.000 de miliarde de lei * In baza acestor cecuri, mai multe banci din Arad si Timisoara l-au creditat pe Medintu cu peste 1.500 de miliarde de lei * Prejudiciul creat SNP Petrom SA, pana in prezent, se cifreaza la circa 400 de miliarde de lei
O noua arestare in dosarul Gheorghe Medintu. Directorul general al Agentiei Comerciale - Sucursala PECO Arad, Dan Gabriel Boric, a fost arestat, ieri, de procurorii PNA, ne-a informat Biroul de presa al acestei institutii. Mandatul de arestare preventiva a fost emis pe o perioada de 30 de zile, sub acuzatiile de abuz in serviciu, complicitate la inselaciune cu consecinte deosebit de grave, ambele in forma continuata, complicitate la folosirea creditelor in alte scopuri si asociere in vederea savarsirii de infractiuni. Concret, anchetatorii au descoperit faptul ca "Dan Boric, in intelegere cu inculpatul Gheorghe Medintu si altii, incalcand atributiile de serviciu, a emis in favoarea societatilor administrate de Gheorghe Medintu file cec si bilete la ordin in valoare de peste 2.000 de miliarde de lei, drept garantie pentru livrari viitoare ale unor produse petroliere, livrari care, in realitate, nu s-au efectuat". In comunicatul de presa remis redactiei se arata ca titlurile de credit care atestau date nereale au fost utilizate de Medintu (cu stiinta directorului general Boric) drept garantie pentru obtinerea ilegala de catre societatile administrate de el a unor credite de peste 1.500 de miliarde de lei de la mai multe banci din Arad si Timisoara. Aceste credite au fost utilizate de Medintu in alte scopuri decat cele pentru care au fost acordate, cu complicitatea lui Dan Boric, transferul sumelor de bani realizandu-se prin conturile Agentiei Comerciale - Surcursala PECO Arad. Astfel, din creditele obtinute s-au facut plati in interes personal, s-au constituit depozite ori au fost restituite alte imprumuturi. Prejudiciul, nerecuperat, in dauna SNP Petrom SA, pana la aceasta data, se cifreaza la aproximativ 400 de miliarde de lei. In cauza s-a dispus instituirea sechestrului asiguratoriu pentru recuperarea prejudiciului. Totodata, in vizorul procurorilor anticoruptie au intrat si alte persoane implicate in dosarul fostului pesedist Gheorghe Medintu. Astfel, a fost inceputa urmarirea penala impotriva contabilului-sef de la agentia Peco Arad, Ioana Farcasanu. Aceasta este cercetata pentru savarsirea infractiunilor de complicitate la abuz in serviciu in forma continuata si fals intelectual, constand in neinregistrarea in contabilitate a filelor cec si a operatiunilor comerciale desfasurate de Agentie cu societatile administrate de Gheorghe Medintu. Prin acest comportament, Ioana Farcasanu l-a sprijinit pe Dan Boric in indeplinirea defectuoasa a atributiilor de serviciu, se arata in comunicat. Impotriva Ioanei Farcasanu s-a dispus masura obligarii de a nu parasi localitatea pe o perioada de 30 de zile, aceasta urmand sa fie cercetata, asadar, in stare de libertate. Cercetarile au fost extinse si cu privire la alte fapte si persoane.

Trafic de heroina la Sectia 3 Politie din Capitala

Toxicomanii bucuresteni nu rezista in arest sau in birourile de ancheta din sectii fara droguri. Duminica dimineata, V. Cristian, 22 ani, cunoscut consumator de stupefiante, a fost prins de politistii de la Sectia 3, in timp ce se plimba pe strada General Berthelot, din sectorul 1. El era dat in urmarire locala pentru furt calificat. In jurul orei 11, in timp ce acesta era anchetat de lucratorii Biroului de Ordine Publica, la sectie a sosit fratele sau, Catalin, de 19 ani, un alt cunoscut toxicoman. Catalin a sustinut ca i-a adus fratelui sau o sticla de suc, dulciuri si o haina. In urma perchezitiei, politistii au descoperit intr-unul dintre buzunarele hainei o seringa cu heroina. Cei doi frati au fost prezentati procurorilor din cadrul Parchetului de pe langa TMB, pentru continuarea cercetarilor.

Compensatiile pentru deponentii Bankcoop - platite pana la 11 aprilie

Compensatiile pentru deponentii de la Bankcoop pot fi ridicate pana la 11 aprilie, data cand expira cei trei ani de cand Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare (FGDB) a inceput plata despagubirilor, informeaza un comunicat al FGDB. "Din suma totala de 2.754 de miliarde lei pe care Fondul trebuia sa o plateasca deponentilor de la Bankcoop, au fost achitate 2.732 de miliarde lei. Cele 22 de miliarde lei ramase reprezinta numai 0,7% din totalul compensatiilor, dar revin unui numar de 270.000 de deponenti, adica peste 50% din totalul celor care au drept la despagubiri", a declarat pentru Mediafax Marin Predescu, directorul economic al Fondului. Oficialul FGDB explica aceasta situatie prin faptul ca sumele cuvenite pentru deponentii care nu si-au ridicat compensatiile sunt in medie de 80.000 lei pe persoana. "Pentru o asemenea suma, nimeni nu se grabeste sa vina la FGDB pentru a-si ridica banii, dar e bine ca lumea sa stie ca banii pot fi retrasi pana in aprilie".

"Abandonarea pensionarilor"

Liderul grupului parlamentar al PD din Senat, Maria Petre, a anuntat, ieri, depunerea in aceasta Camera a unei motiuni simple pe tema pensiilor. Intitulata "Abandonarea pensionarilor", motiunea a fost semnata de senatorii PD, PNL si PRM. Potrivit declaratiei Mariei Petre, motiunea cere Guvernului reasezarea pensiilor, astfel incat aceasta categorie sociala "sa traiasca decent si nu in mizerie ca acum". Dezbaterea motiunii va fi programata de conducerea Senatului, la sedinta de miercuri a Biroului Permanent. Este cea de-a treia motiune simpla depusa de PD in aceasta sesiune, Camera Deputatilor dezbatand ieri motiunea "Gigaintretinerea".

Smenar prins in flagrant de politistii buzoieni

Acesta achizitiona obiecte electronice sau bijuterii in valoare de zeci de milioane de lei si platea cu hartie de ziar, taiata pe formatul bancnotei de 100.000 de lei
Politistii buzoieni l-au prins in flagrant pe Bonta Liviu, 40 de ani, fara ocupatie si cunoscut cu antecedente penale, in timp ce incerca sa achizitioneze o camera video, de la un localnic, platind contravaloarea acesteia cu hartie taiata din ziare. Practic, Bonta i-a dat posesorului camerei video un pachet, care avea deasupra o bancnota de 100.000 lei, iar sub aceasta 56 de hartii ordinare taiate la dimensiunea bancnotelor. In urma perchezitiei corporale asupra smenarului s-au mai gasit 20,1 milioane lei in bancnote autentice si 35 de bucati de hartie taiate la dimensiunile de 15x7 cm. Sub o masina unde a fost prins Bonta, politistii au gasit un portmoneu, ce continea 186 USD, bancnote autentice si 28 bancnote de cate 50 euro, false. Din cercetari s-a stabilit ca Bonta a mai inselat si alte persoane din municipiul Buzau prin metoda "smen". Parchetul Buzau a dispus arestarea preventiva a smenarului, iar politia cerceteaza intreaga activitate infractionala a acestuia.

Asociatia Nevazatorilor nu mai are dreptul de a plati indemnizatiile primite de la stat

Nevazatorii vor trebui sa se adreseze consiliilor judetene
Din acest an, toate platile drepturilor financiare ale persoanelor cu handicap se vor distribui de catre consiliile judetene, a anuntat conducerea Autoritatii Nationale a Persoanelor cu Handicap (ANPH). Aceasta decizie a fost luata ca urmare a constatarilor Corpului de Control al primului-ministru si ale Curtii de Conturi. Organele de control au descoperit grave deficiente in gestionarea fondurilor la Asociatia Nevazatorilor din Romania (ANR). Asociatia primea de la ANPH, anual, in jur de 1.000 de miliarde lei pentru plata drepturilor banesti ale persoanelor nevazatoare din toata tara. Un nevazator are dreptul la o alocatie sociala de 1.407.000 lei pe luna, o indemnizatie lunara de 200.000 de lei daca este angajat, iar alocatiile pentru copii sunt duble. Corpul de Control a constatat faptul ca, desi era vorba de o asociatie nonprofit, aceasta avea venituri proprii, la sfarsitul lunii iunie 2002, 17 miliarde lei pe care i-au utilizat pentru plata salariilor celor 212 angajati ai ANR. Desi este o organizatie nonprofit si in mod normal cei care muncesc acolo ar trebui sa o faca voluntar, in primul semestru pe 2002, salariile propriilor angajati au insumat 8,5 miliarde lei. In plus, Corpul de Control al premierului a observat ca ANR conditioneaza acordarea anumitor drepturi banesti, precum si eliberarea foilor de drum pentru transport gratuit (la care persoanele cu handicap au dreptul prin lege) daca persoana nevazatoare nu-si platea cotizatia la asociatie. Conducerea ANPH sustine ca daca un nevazator primea certificatul de handicap in luna decembrie si se inscria in asociatie in luna decembrie, i se cerea sa plateasca pe intregul an cotizatia, taxele percepute fiind in jur de 1 milion de lei. De asemenea, organele de control au constatat ca pentru programele pentru persoanele cu nevoi speciale, ANR nu a alocat pe anul trecut decat... 26 de milioane de lei. Mai grav este faptul ca, sustin autoritatile, evidenta persoanelor cu handicap vizual nu se afla decat la ANR, aceasta refuzand sa o dea si Autoritatii. Pe de alta parte, Teodor Lapadatu, presedintele Asociatiei Nevazatorilor din Romania, sustine ca nu au existat decat 3 plangeri din totalul celor 80.000 de membri ai asociatiei. Cat despre controlul lui Victor Ponta, seful ANR a spus ca nu a durat mai mult de o ora, timp in care a facut copii dupa statutul asociatiei si sentinta civila de infiintare a acesteia. In legatura cu conditionarea platii drepturilor nevazatorilor, Teodor Lepadatu a spus ca aceasta nu avea nici o legatura cu achitarea cotizatiei la asociatie. El a adaugat ca un nevazator trebuia sa achite 300.000 lei drept cotizatie, iar cei cu handicap accentuat - 200.000 de lei.

Gunter Verheugen recomanda oamenilor de afaceri portughezi sa investeasca in Romania

Romania si-a gasit un nou ambasador in persoana comisarului european GUnter Verheugen. Aflat in vizita in Portugalia, Verheugen a fost intrebat unde ar fi cel mai bine pentru oamenii de afaceri portughezi sa-si investeasca banii, daca ar fi sa aleaga dintre statele care urmeaza sa intre in UE. Verheugen a raspuns imediat: "In Romania", transmite BBC. Principalul ziar economic portughez, "Diario Economico", a publicat ieri un interviu cu comisarul european pentru Extindere, GUnter Verheugen, mentionand Romania drept un partener de afaceri interesant pentru investitorii portughezi. La intrebarea "Vedeti vreun partener privilegiat printre tarile candidate?", Verheugen raspunde: "Daca ar fi sa compar situatia economica a viitorilor membri, as spune ca Romania ar putea fi un partener extrem de interesant pentru Portugalia. Limbile celor doua tari sunt asemanatoare si nu exista bariere culturale. Italia investeste deja in cateva domenii ale economiei romanesti, iar Portugalia ar putea face acelasi lucru si are inca timp sa se pregateasca, pentru ca Romania nu va intra in primul val", conchide Verheugen. Romania este singura tara recomandata de comisarul european, oarecum surprinzator pentru oamenii de afaceri portughezi, ale caror investitii directe in economia romaneasca sunt extrem de reduse. Merita subliniat ca afirmatia lui GUnter Verheugen isi gaseste locul chiar pe prima pagina a ziarului "Diario Economico", ca rezumat al interviului din interior.

"Nu vad nici un conflict de interese"

Presedintele Consiliului Judetean Vrancea, Marian Oprisan, sustine ca verificarile dispuse de Adrian Nastase in afacerea cu terenul din comuna Vanatori "sunt bine venite pentru lamurirea acestei probleme" si ca "administratia judetului Vrancea saluta faptul ca Guvernul se sesizeaza cu privire la semnalele din presa". Oprisan nu considera ca infiintarea, de catre institutia pe care o conduce, a unui parc de agrement in imediata vecinatate a terenului cumparat de familia sa ar fi expresia unui conflict de interese: "Daca Guvernul imi dadea mie padurea, mai zic, dar in situatia de fata, proiectul nu presupune cumpararea de noi terenuri, ca sa vin eu apoi sa-l vand". Oprisan a riscat si un pronostic asupra viitorului acestui proiect: "Cred ca Guvernul nu va aproba propunerea de transfer al terenului din patrimoniul statului in cel al judetului, tocmai pentru ca s-au iscat asemenea discutii. Am sa merg acasa si am sa le spun focsanenilor ca nu vor mai avea parc de agrement din cauza presei" - a incercat sa joace pe coarda santajului sentimental Oprisan. Liderul CJ Vrancea sustine ca stia de decretul regal prin care Crangul Petresti era destinat recreerii focsanenilor inca de cand a preluat conducerea judetului, ceea ce inseamna ca achizitiile de teren ale familiei sale au fost ulterioare obtinerii acestei informatii. La observatia ca, in lipsa unei legi clare privind conflictul de interese, tot scandalul ar fi fost evitat daca ar fi cumparat teren in alta parte, Oprisan a replicat ca nu putea cumpara teren la Timisoara si ca nu vede nici un conflict de interese in aceasta afacere. In legislatiile altor tari, fapta lui Marian Oprisan se numeste "delict de initiere". Corpul de Control al premierului a mai facut verificari la Focsani, inclusiv asupra afacerii cu terenuri, insa concluziile nu au fost facute publice niciodata, fiind destinate exclusiv primului-ministru.

Romania a vandut mine navale armatei SUA

Romania a vandut armatei SUA mine navale si a transferat gratuit mine terestre, releva Raportul CSAT pe 2002, care va fi dezbatut joi in plenul Parlamentului. Conform raportului, printre hotararile aprobate de CSAT s-a aflat si un document privind transferul gratuit al unor mine terestre si vanzarea unor mine navale catre Agentia de informatii a Armatei americane (Defense Intelligence Agency). Conform documentului, CSAT a dat unda verde, la inceputul anului trecut, modificarii infrastructurii aeroportuare si portuare de la Aeroportul Mihail Kogalniceanu si portul Constanta-Sud Agigea.

Doar 54 la suta dintre elevii de a VIII-a au locuri la liceu

In facultatile de stat, MEC scoate la bataie 61.220 de locuri
Ministerul Educatiei a stabilit cifra de scolarizare pentru anul scolar si universitar 2003-2004. Pentru cei 326.296 de elevi ai claselor a VIII-a sunt disponibile la liceu cursuri de zi 175 de mii de locuri, iar la cursuri serale 5 mii de locuri. Restul absolventilor de clasa a VIII-a vor fi repartizati in invatamantul profesional, unde vor fi 140 de mii de locuri. In anul scolar viitor vor fi scolarizati 600 de mii de copii in invatamantul prescolar (cu 40 de mii mai putini decat in acest an), 1.120.000 de copii in invatamantul primar si 1.195.000 in invatamantul gimnazial (cu 65 de mii mai putini decat in acest an). Pentru cei 185.160 de actuali elevi ai claselor a XII-a, Ministerul Educatiei scoate la bataie 61.220 de locuri in facultatile de stat. Tinerii de origine romana de pretutindeni, tari invecinate si alti cetateni straini au rezervate o mie de locuri in invatamantul preuniversitar si 1.720 de locuri in invatamantul superior, cu finantare totala sau partiala din bugetul MEC. Surse oficiale din Ministerul Educatiei ne-au declarat ca, astazi, cifra de scolarizare va fi inaintata Guvernului spre aprobare. Conform legii, ea trebuia aprobata pana la 1 martie a.c.

Baronul PSD Platica isi face fabrica de caramida cu fonduri europene

Intamplarea" face ca, imediat dupa vizita de vinerea trecuta a ministrului Miron Mitrea la Galati, cand seful Ministerului Transporturilor, Lucrarilor Publice si Amenajarii Teritoriului anunta relansarea constructiei de locuinte in orasul de pe malul Dunarii, sa apara in presa locala un comunicat privind demararea proiectului "Fabrica de caramida si BCU - CaBet", finantat din fonduri PHARE. Din comunicatul de presa rezulta ca firma castigatoare a proiectului de 50.000 euro este "New Vision" SRL, societate comerciala fara experienta in domeniul constructiilor. Pentru cei care ar putea crede ca o firma oarecare a realizat un proiect agreat de finantatorul european precizam ca "New Vision" SRL este afacerea Antonetei Platica, sotia baronului PSD de Galati, Ilie Platica Vidovici. Viitorul fabricant de caramida "New Vision" este firma care a detinut in ultimii ani (inainte de privatizare) monopolul comertului cu benzen din SIDEX. Tot firma sotiei senatorului PSD de Galati a fost una dintre principalele furnizoare de tabla produsa in SIDEX. Cu toate ca a castigat sute de miliarde de lei din comertul cu aceste produse, patronii firmei (familia Platica) nu au avut nici un moment intentia de a pune pe picioare o afacere productiva din fonduri proprii. "Cadoul" de 50.000 de euro facut din fonduri PHARE face parte dintr-o lista intreaga de programe de finantare din fonduri europene castigate de membri marcanti ai PSD Galati. Artizanul impartirii fondurilor europene este "sir" Dan Lilion Gogoncea, presedintele Consiliului Judetean Galati si, totodata, presedinte al altor 10 structuri si organizatii. Structura prin care proiectele potentatilor PSD sunt aduse la stadiul de "castigator" este Fundatia pentru Promovarea Intreprinderilor Mici si Mijlocii, condusa de acelasi Gogoncea, care este si presedinte in exercitiu al Agentiei de Dezvoltare Regionala Sud-Est, unde sunt analizate dosarele de finantare pentru programul PHARE. Astfel, pe programele "prelucrate" de "sir" Gogoncea au mai primit finantari: firmele consilierului local PSD Alexandru Teodorescu (92.000 euro + 1,1 miliarde lei); "Pibummi" SRL - firma consilierului local PSD Ionel Borcea; firma unui prieten al presedintelui CJ - "Cozamin" SRL; firma inspectorului-sef al Agentiei de Mediu (Transcombi), "Satco 2000" SRL - firma sotiei consilierului judetean PSD Pavel s.a. Interesant este faptul ca aceleasi firme se regasesc si in lista agentilor economici care au obtinut credite din bugetul fondului pentru plata ajutorului de somaj.

Doua elicoptere americane au aterizat fortat pe un camp langa Kogalniceanu

Doua elicoptere tip H-53, apartinand Fortelor Aeriene Americane, au fost fortate, sambata, sa aterizeze pe un camp din apropierea Aeroportului Mihail Kogalniceanu. Cauza: ceata densa care a redus vizibilitatea pilotilor sub limita de siguranta. Cele doua aparate efectuau un zbor de antrenament, dar au fost surprinse de aparitia fenomenului meteorologic. Pilotii americani au incercat sa ajunga la baza, dar manevra de aterizare a esuat. Dupa trei tentative ratate, elicopterele au aterizat in afara aeroportului, pe camp, la 1,6 km vest de baza aeriana, acolo unde au permis conditiile atmosferice. Oficialitatile civile si militare locale au fost anuntate despre incident. Fortele americane au solicitat autoritatilor acordarea de asistenta pentru paza elicopterelor pe timpul noptii. Aparatele de zbor au stationat pe camp pana duminica dupa-amiaza, cand ceata s-a ridicat si elicopterele au putut decola. Aeronavele au aterizat in conditii de deplina siguranta pe Aeroportul Mihail Kogalniceanu. Ambasada Statelor Unite ale Americii la Bucuresti a comunicat ca nu s-au inregistrat alte incidente sau prejudicii.

Lucrari la o magistrala de gaz, sistate din cauza protestului unor localnici

Lucrarile la magistrala de gaz metan Batan - Miercurea-Ciuc - Gheorgheni - Toplita au fost sistate, la sfarsitul saptamanii trecute, din cauza ca 30 de localnici din Miercurea-Ciuc se impotrivesc trecerii conductei pe proprietatile lor, transmite Mediafax. Presedintele Consiliului Judetean Harghita, Zsombori Vilmos, a declarat, luni, intr-o conferinta de presa, ca cei 30 de proprietari din cartierul periferic Jigodin al municipiului Miercurea-Ciuc au semnat un protest fata de trecerea acestei conducte pe proprietatile lor, motivand ca terenurile nu ar mai putea fi folosite pentru agricultura sau pentru construirea de imobile. "Aceasta conducta va rezolva problemele a circa 200.000 de locuitori ai judetului, iar constructia ei nu poate fi oprita de 30 de proprietari nemultumiti", a declarat prefectul judetului Harghita, Mircea Dusa. Acesta a adaugat ca, daca proprietarii nu vor permite trecerea conductei pe proprietatea lor, se va apela la Justitie, iar in situatia in care in instanta se decide ca lucrarea este de utilitate publica, proprietarii vor fi despagubiti fortat.

Trei universitati de stat - sanctionate de MEC

Trei universitati de stat sunt private, si in acest an academic, de dreptul de a organiza examen de licenta pentru absolventii din afara institutiei. Restrictia a fost impusa anul trecut Universitatii din Pitesti, Universitatii "Constantin Brancusi" din Targu Jiu si Universitatii "Valahia" din Targoviste, in urma depistarii unor nereguli. Pentru examenul din iunie 2003, de pe "lista neagra" a MEC a disparut universitatea pitesteana (care si-a micsorat semnificativ numarul de locuri cu taxa), aceasta fiind inlocuita cu Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu. Atat aceasta, cat si institutiile de invatamant superior din Targoviste si Targu Jiu nu vor avea voie sa inscrie la examenul de licenta 2003 decat absolventi proprii! "Sanctiunile" sunt prevazute in ordinul privind organizarea examenului de licenta si absolvire din acest an universitar, semnat, ieri, de ministrul Andronescu.

O brasoveanca a aflat ca va fi mama cu cateva minute inainte de a naste

O femeie de 34 de ani, din comuna brasoveana Racos, a aflat ca va fi mama doar la maternitate, cu cateva minute inainte de a naste, femeia avand, de cativa ani, o boala care ii provoca frecvent hemoragii. Pentru ca sufera de mai multi ani de tromboflebita, boala care ii provoca frecvent hemoragii, femeia nu si-a dat seama ca e insarcinata, iar medicii afirma ca, din cauza sangerarilor din ultima perioada, este aproape o minune ca ea a supravietuit nasterii. Femeia este postarita in Racos si ziua in care a nascut a fost una obisnuita, ea impartindu-le consatenilor pensiile si ziarele. "Nici nu mi-am imaginat ca sunt insarcinata. Am crezut ca ma simt mai rau din cauza bolii. Vineri am venit de la serviciu, am facut curatenie, am dat cu aspiratorul si m-am dus la toaleta. Am simtit ca se rupe ceva si l-am chemat pe sotul meu. Nici atunci nu m-am gandit nici o secunda ca voi avea un copil", a declarat Elena Todor. Sotul femeii a chemat imediat ambulanta si a adus-o de urgenta la spital. Medicii au examinat-o rapid si au constatat sarcina. "Pacienta a venit in stare foarte grava. Daca un barbat ar fi fost in aceasta stare nu ar fi supravietuit. Este o minune ca a nascut un bebelus sanatos si ca a trecut cu bine peste nastere", a precizat dr. Flavius Gliga, directorul Maternitatii Brasov.

Moartea vine din cutia de chibrituri

Doi minori si mama lor de 30 de ani - morti intr-un incendiu petrecut la Cluj
Doi minori din Salisca, judetul Cluj, si mama acestora in varsta de 30 de ani, au murit duminica, din cauza incendiului izbucnit in locuinta lor, dupa ce copiii nesupravegheati s-au jucat cu chibriturile. Ciceu Rodica, obosita dupa o zi de munca, s-a culcat in camera in care cei doi copii ai ei, Paul de 7 luni si Ionut Vasile de 3 ani, se jucau. Baiatul mai mare s-a jucat cu chibriturile si a aprins o fata de masa de musama. Aceasta s-a topit, degajand fum si caldura ce a dus la decesul copiilor. Transportata la spital, Rodica Ciceu a decedat si ea la scurt timp din cauza afectiunilor suferite.

Gheorghe Medintu ramane in arest

Fostul vicepresedinte al PSD Arad, Gheorghe Medintu, va ramane in arest, a decis, ieri, Tribunalul Timis. Apararea a facut plangere impotriva masurii arestarii preventive dispusa de Parchetul National Anticoruptie, care l-a acuzat pe Medintu ca ar fi promis 3.000 de dolari pentru obtinerea unui credit de 30 miliarde lei. Cererea apararii a fost discutata cu usile inchise, in camera de consiliu. Avocatul lui Medintu, Gheorghita Mateut, a declarat, ieri, pentru cotidianul Adevarul: "Actele procedurale de la dosar sunt lovite de nulitate absoluta deoarece au fost intocmite prin incalcarea legii. In plus nu exista nici o proba". Apararea a anuntat ca va face recurs impotriva sentintei de ieri a Tribunalului Timis. Tot ieri, un alt complet de judecata de la Tribunalul Timis a respins plangerea impotriva arestarii preventive formulata de fostul director al sucursalei Timisoarei a Bancii Carpatica, Ilie Stana. Acesta a fost acuzat de PNA ca ar fi pretins de la Medintu 3.000 de dolari pentru obtinerea unui credit.

Nastase a cerut o verificare a Corpului de Control in afacerea Oprisan - parcul de distractii

Premierul Adrian Nastase a cerut efectuarea unei anchete in legatura cu implicarea lui Marian Oprisan intr-o tranzactie imobiliara, respectiv achizitionarea unor suprafete de teren intr-o zona in care ar urma sa se construiasca un parc de distractii finantat cu bani publici. Ziarul Adevarul a semnalat faptul ca, in urma cu cateva luni, Marian Oprisan, prin mama sa, a inceput o actiune de cumparare de terenuri intr-o zona limitrofa orasului Focsani, despre care stia ca urmeaza sa se dezvolte prin construirea unui parc de distractie. Pretul de achizitie a fost modic, insa valoarea terenului va creste vertiginos in momentul in care se decide construirea ansamblului respectiv. Acum cateva zile, C.J. Vrancea, condus de baronul PSD, a si aprobat acest proiect. De cercetarea acestei afaceri a familiei Oprisan se va ocupa Victor Ponta, care va trebui sa ancheteze daca Marian Oprisan este sau nu implicat in mod direct in aceasta invarteala imobiliara. (Amanunte in pag. Actualitate)

Nastase a descoperit piedica in calea fericirii sale cu Iliescu: presa

Adrian Nastase si Ion Iliescu si-au dat sarutul impacarii de ziua presedintelui * Seful statului sustine ca nu ia anabolizante * Bebe Ivanovici, Marian Oprisan si Ristea Priboi s-au tras in poza cu presedintele
Toata floarea pesedista s-a prezentat luni dimineata la Palatul Cotroceni, pentru a ura presedintelui Ion Iliescu "La multi ani". Delegatia permanenta a partidului a fost imbarcata la prima ora intr-un microbuz si s-a deplasat, in grup, spre Cotroceni. Respectand indemnul prezidential la modestie in manifestari publice, Adrian Nastase s-a prezentat doar cu un buchet de trandafiri rosii, a caror semnificatie a fost atat "un semnal politic, cat si unul de suflet". Impacarea dintre cei doi, in urma episodului de saptamana trecuta, a fost pecetluita cu un pupat ceremonios. Premierul a spus ca a tras invataminte din ultima confruntare cu presedintele Iliescu: "In ceea ce ma priveste, lucrul acesta este sigur si sunt absolut hotarat ca lucrurile pe care vreau sa i le transmit, sa i le transmit direct, si nu prin intermediul presei". Cu un tonus excelent, Ion Iliescu a spus ca nu are nevoie de anabolizante pentru a fi in forma si s-a bucurat ca un copil, la cei 73 de ani ai sai, de coincidenta mileniului: 03.03.03. "Este o data in mileniu aceasta insumare de cifre - ziua a treia, din luna a treia, din anul al treilea al mileniului. Sper sa fie de bun augur, nu numai pentru mine, ci si pentru societatea romaneasca", a spus sarbatoritul. Intrevederea cu partidul de guvernamant a durat aproape o ora, timp in care Ion Iliescu a ciocnit o cupa de sampanie cu fiecare in parte. Dupa aceea, delegatia pesedista s-a imbarcat in microbuz si a facut cale intoarsa spre Kiseleff, iar presedintele Ion Iliescu a trecut in alta sala pentru intalnirea cu cetatenii veniti sa-i ureze cele bune de ziua sa, in timp ce un grup venit din Maramures canta de zor in Sala Unirii: "Se cunoaste omul mare/ Si pe drum si pe carare/ Sa fii mare nu-i mirare,/ Sa fii om e lucru mare". Alte detalii de la sarbatorirea de la Cotroceni, in pagina Politica

Un director brasovean a incercat mituirea unui ofiter din... PNA

Directorul general al SC Alcom SA Brasov a dat 2000 de dolari spaga, pentru ca dosarul in care era cercetat sa dispara de la PNA
Cercetat pentru fapte conexe infractiunilor de coruptie intr-un dosar cu un prejudiciu in dauna statului de peste cinci miliarde de lei si aflat pe rolul Parchetului National Anticoruptie, directorul general al SC Alcom SA Brasov, Ulariu Dan Gabriel, a incercat in mod fraudulos sa-si scoata dosarul de la acest parchet pentru a fi trimis la politie. El a promis si apoi a oferit suma de 2000 de dolari, precum si alte foloase unui ofiter de politie judiciara din cadrul Serviciului Teritorial PNA Brasov, pentru ca acesta sa influenteze cursul anchetei, prin scoaterea dosarului de pe rolul PNA si restituirea lui la Politie, ne-a informat Biroul de presa. Politistul l-a denuntat, mituitorul fiind prins in flagrant delict sambata. Dan Gabriel Ulariu a fost arestat pentru comiterea infractiunii de dare de mita. Mandatul de arestare a fost emis pe o perioada de 30 de zile

Corn si lapte pentru elevi cu "dezlegare" de la patriarh

Cei aproape 60.000 de scolari bucuresteni au primit "dezlegare" de la Prea Fericitul Parinte Teoctist, patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, pentru a consuma si in postul Pastelui cornurile si laptele oferite gratuit de Guvern. "In derularea programului "Cornul si laptele", lansat de Guvern, a aparut o problema, si anume daca elevii pot consuma aceste produse si in postul Pastelui", a declarat, luni, prefectul Capitalei, Gabriel Oprea. "Am luat legatura cu Patriarhia, Prea Fericitul Parinte comunicandu-mi ca este vorba despre copii fara prea multe pacate si ca, oricum, Biserica oferea dezlegare in aceasta situatie", a mai spus prefectul. Postul Pastelui incepe peste o saptamana si dureaza 40 de zile.

"Legile anticoruptie trebuie aplicate, altfel credibilitatea Romaniei ca viitor membru NATO va fi afectata"

Romania va deveni membru de jure al NATO la inceputul anului viitor
"Aliatii NATO urmaresc indeaproape reforma din Justitie si din Administratia Publica, ca si efortul depus pentru a tine sub control fenomenul coruptiei. Pentru aceasta din urma problema stiu ca a fost adoptat un cadru legal si a fost numit un procuror special. Dar noile legi trebuie acum sa fie aplicate fara discriminare sau privilegii speciale. Altfel, democratia va fi subminata si credibilitatea Romaniei ca viitor membru NATO va fi afectata", a declarat lordul George Robertson, secretar general NATO, in discursul tinut ieri, in fata Parlamentului de la Bucuresti. Vorbind despre domeniile unde Romania mai are multe de facut pana sa devina membru plin al NATO, lordul Robertson s-a referit in special la reforma din armata si la continuarea reformei economice, "care va fi cruciala pentru stabilitatea tarii". Secretarul general NATO a amintit si despre necesitatea protejarii informatiilor clasificate, conform standardelor NATO, si despre grija pentru ca personalul care manuieste aceste informatii sa corespunda tuturor exigentelor in materie. Din punct de vedere militar, obiectivul NATO pe termen scurt este sa construiasca o noua forta de reactie, care sa fie formata din cele mai bune unitati de pe cele doua maluri ale Atlanticului. "Va fi o forta de elita foarte rapida - o forta la care Romania va fi capabila sa contribuie, dupa ce se va integra in Alianta, anul viitor", a spus lordul Robertson. "Aveti biletul pentru trenul NATO in buzunar. La inceputul anului viitor, Romania va deveni membru NATO nu numai de facto, dar si de jure", a anuntat George Robertson, exprimandu-si increderea ca tara noastra va indeplini cu succes toate criteriile de aderare. Convingerea lordului Robertson ca Romania va deveni membru deplin al NATO, in mai anul viitor, era ultima fraza din discursul sau scris. Dar secretarul general NATO nu s-a oprit aici. Adresandu-se liber parlamentarilor romani, lordul Robertson a evocat cei 21 de ani pe care i-a petrecut ca membru al Camerei Comunelor de la Londra, dintre care 18 ani in opozitie. Lordul Robertson le-a spus senatorilor si deputatilor de la Bucuresti ca parlamentele tarilor NATO reprezinta coloana vertebrala a Aliantei si sa nu-si uite misiunea de a-i reprezenta pe cei care i-au ales. George Robertson a remarcat uluitoarele transformari prin care a trecut lumea in ultimii zece ani si, mergand mai departe in timp, a spus ca cel care a proiectat cladirea Palatului Parlamentului niciodata nu si-ar fi inchipuit ca va veni vremea in care secretarul general NATO va vorbi aici. Daca primele cuvinte ale discursului lordului Robertson au fost rostite in romaneste - "buna ziua", cu accentul sau scotian, lordul Robertson a incheiat la fel de simplu, in aplauzele intregii sali: "Welcome to our NATO family" - "Bine ati venit in familia noastra NATO".

Prapastia dintre bani si economie

Unul din cele mai triste paradoxuri ale economiei romanesti este acela ca piata balteste de bani in timp ce economia tipa dupa ei. Intr-o stare de normalitate, stirea potrivit careia Banca Nationala a fost nevoita sa atraga echivalentul a 600 de milioane de dolari sub forma de depozite in lei la o saptamana sau o luna nu si-ar fi gasit locul alaturi de cea privind criza fondurilor din sanatate, sau din sistemul de pensii. Cel putin nu in acelasi interval de timp si spatiu. Faptul ca Banca Nationala avea in soldul lunii ianuarie 65.000 de miliarde de lei (circa 2 miliarde de dolari) atrasi de pe piata pentru ca economia n-a fost in stare sa-i absoarba dezvaluie ruptura existenta intre sistemul financiar-bancar si economia reala. O ruptura in miezul careia sta, ca un vierme, neincrederea. In ciuda scaderii inflatiei si a cresterii economice, economia romaneasca ascunde inca deficiente majore care o fac, in calculele bancherilor, insuficient predictibila. Or, o investitie pe termen lung se bazeaza inevitabil pe anticiparea costurilor si pretului resurselor. Oricat de convingatoare ar fi discursurile autoritatilor, oricat de bine ar arata indicatorii macroeconomici, bancile si investitorii au propriul lor sistem de valori, in functie de care evalueaza realitatea. Riscul, asumat si cuantificat, este cel care da masura reala a increderii pe care bancherii o au intr-o economie. Ca asa stau lucrurile o arata si cifrele Bancii Nationale: in ciuda eruptiei creditelor neguvernamentale din ultimii doi ani, doar 20 la suta au ajuns sa finanteze investitii pe termen lung. Nici IMM-urile, mai flexibile si mai usor adaptabile la miscarile pietei, nu au reusit sa depaseasca stadiul finantarilor pe termen scurt. Cifrele arata ca, din 2000 incoace, creditele pentru IMM-uri s-au consumat, in proportie de 70 la suta, pe activitatea curenta, si numai o treime pe investitii. Un semn ca sectorul de la care se asteapta crearea clasei de mijloc isi trage sufletul de pe-o zi pe alta, ducand o politica de supravietuire sub povara unei subcapitalizari cronice. "Solutia nu trebuie cautata la banci, ci in economie. In societatile de stat generatoare de arierate, in utilitatile producatoare de pierderi si consumatoare de resurse", spune presedintele unei banci. Prinse cu sau fara voie in cercul vicios al indisciplinei financiare, companiile private au imbratisat tactica celor de la stat, continuand sa se finanteze din resurse proprii, pe care, sub povara fiscalitatii, le-au obtinut amanand sau evitand plata darilor catre bugetul de stat. Lipsa accesului la capitalul bancar, una din pietrele de temelie ale oricarei economii in dezvoltare, a adus la rang de politica de stat sistemul esalonarilor si reesalonarilor, adancind si mai mult fisura dintre bani si economie. Prapastia dintre detinatorii de resurse si cautatorii acestora este intretinuta si de faptul ca economia nu "livreaza" proiecte viabile, aducatoare de profit. Bancherii spun ca exista putine proiecte pe termen lung care ar putea fi finantate de banci, deoarece, pentru a fi credibile, acestea trebuie sa ofere garantia existentei unui flux de bani, de incasari si plati. "Firmele cer fara teama si uneori chiar fara rusine, dar experienta ultimilor ani a facut bancile sa fie mai prudente", afirma un bancher. Lipsa unor instrumente noi de finantare, cum ar fi emisiunile de actiuni si obligatiuni pentru companiile private intregeste dependenta sectorului privat de resursele bancare. In timp ce in tarile occidentale, pe langa imprumuturile bancare, companiile private isi completeaza sursele de finantare prin astfel de emisiuni, in Romania, piata de capital este prea slab dezvoltata pentru a permite companiilor private sa apeleze la aceste instrumente. Chiar daca economia Romaniei ramane tributara finantarilor pe termen scurt, exista, totusi, un segment in care bancile s-au incumetat sa calce cu incredere si sa-si plaseze resursele pe termen lung: creditele ipotecare sau cele prin sistemul ANL. Recent, o banca olandeza a "spart" piata cu imprumuturi pentru cumpararea de locuinte cu scadenta la 20 si 25 de ani. Aceste credite sunt si pot deveni o supapa benefica pentru plasarea resurselor de catre banci. Mai mult decat atat, ele constuite un instrument cu profunde conotatii social-economice. Nu este o ciudatenie faptul ca intr-o economie inglodata in datorii, toate bancile se lanseaza in credite ipotecare. Daca in cazul mamutilor industriali falimentul poate fi mascat, in cazul populatiei, cine ia un astfel de credit va face tot posibilul pentru a-l plati. Si asta, pentru simplul fapt ca aici nu mai functioneaza nici o politica de favoritisme. Nu exista decat riscul de a ramane in strada

Fara sex, violenta, morti sau arsi, la stirile TV

Intr-o recomandare din 27.02.2003, adresata titularilor de licenta audiovizuala, Consiliul National al Audiovizualului solicita ca "toate stirile referitoare la subiecte care pot aduce atingere dezvoltarii fizice, mentale, morale a minorilor sa se difuzeze in cadrul programelor emise dupa ora 22.00". Potrivit comunicatului primit la redactie, in urma recomandarii, CNA spera ca "minorii vor fi protejati atat de productiile neadecvate varstei, precum si de stirile referitoare la acte de maxima violenta, morti, arsi, ingropati de vii, oferte de sex pe internet, acte sexuale explicit prezentate, promo pentru filmele pornografice... fie ele si made in Romania".

6000 de oameni disponibilizati in sectorul minier

Dintr-un total de 6.000, 1.100 persoane - concediate de la CNL Oltenia * Remin Baia Mare si Minvest Deva - societatile cu cei mai multi disponibilizati * Angajatii din sectorul energetic pot sta linistiti
Din cei 18.000 de angajati din societati de stat care urmeaza a fi disponibilizati in urmatoarele 4 luni, 6.000 provin din sectorul minier. Desi a sustinut ca "nici FMI-ul, nici Guvernul nu au stabilit cifra exacta a disponibilizatilor", ministrul Industriilor si Resurselor, Dan Ioan Popescu, a declarat ca din minerit vor fi concediati 6.000 de oameni. "Deja au fost disponibilizati 1.106 de angajati de la Compania Nationala a Lignitului - CNL Oltenia, acestia urmand sa primeasca echivalentul a 15 salarii medii nete, esalonate lunar", potrivit unor surse autorizate din cadrul MIR. De la mina Altin Tepe, care a fost vizata cu inchiderea, vor pleca 240 de persoane, iar de la Societatea Nationala a Carbunelui - SNC Ploiesti - 830 de angajati, precizeaza aceleasi surse. Miercuri, 5 martie, vor avea loc la MIR negocieri intre reprezentantii ministerelor, directorii societatilor miniere si liderii sindicali in vederea stabilirii listelor cu disponibilizatii. Remin Baia Mare si Minvest Deva sunt societatile de unde vor fi disponibilizate cele mai multe persoane, sustin reprezentantii MIR. In schimb, la Compania Nationala a Huilei - CNH Petrosani, numarul disponibilizatilor nu va depasi 300. Conducerea MIR afirma ca "la Petrosani, situatia s-a imbunatatit, existand un program social foarte bun". Potrivit ordonantei aprobate de Guvern saptamana trecuta, disponibilizatii vor primi platile compensatorii, daca se reangajeaza in sectorul privat. Strategia miniera prevede un set de masuri sociale, printre care: atragerea capitalului privat, sprijinirea intreprinzatorilor din zonele miniere (se acorda 720 $ pentru fiecare intreprinzator care angajeaza someri proveniti din industria miniera) etc. Saptamana aceasta se vor stabili, la MIR, si listele cu disponibilizatii din sectorul energetic si petrolier. Cu exceptia Petrom, unde vor avea loc concedieri colective (cifrele sunt tinute in mare secret - n.r.), la societatile din sectorul energetic nu se intrevad astfel de masuri. "Hidroelectrica este o societate restructurata. Categoric, nu vor fi disponibilizari", ne-a declarat Eugen Pena, directorul general al societatii. Anul trecut, la Hidroelectrica au fost concediati 200 de salariati si externalizate alte 2.000 de persoane. Nici la Transelectrica nu vor fi disponibilizari sau externalizari de personal. Ultima concediere colectiva a avut loc la 1 ianuarie 2003, cand de la Transelectrica au plecat 180 de persoane. Si angajatii Electrica pot sta linistiti. "Nu vor fi disponibilizari la Electrica", ne-a declarat directorul general Silviu Lucian Boghiu, subliniind faptul ca, anul trecut, au fost concediate si externalizate 3.500 de persoane. Desi Termoelectrica a parcurs in ultimii ani mai multe etape de restructurare (din 37.000 de angajati mai lucreaza, in prezent, 14.700), in urmatoarele luni vor mai fi disponibilizate cateva sute de persoane. "Deocamdata, nu exista sursele de finantare pentru a face disponibilizari", sustin reprezentantii societatii. Desi ordonanta de guvern prevede ca platile compensatorii sa se asigure de la bugetul fondului de somaj si de la bugetul statului, ministrul Industriei a afirmat ca acestea vor fi platite din fondul de salarii al fiecarei societati. Directorii societatilor vizate cu restructurarea, respectiv disponibilizarile colective, sustin insa ca "fondul de salarii nu este o sursa de finantare pentru platile compensatorii".

vineri, 28 august 2009

Liga Campionilor - Etapa 3 marti 21 octombrie

Record de goluri aseara in primele meciuri ale etapei a 3-a din Liga Campionilor. Au fost marcate 36 de goluri (20 gazdele si 16 oaspetii) . La Villareal, Bucuresti si Istanbul au fost meciuri cu scoruri de hochei.

Dupa un inceput incredibil, cu putina sansa, Steaua conducea dupa numai 10 minute cu 2-0 pe campioana Frantei, Lyon. Insa jocul bun al francezilor, condusi magistral de Benzema si Juninho, au facut ca scorul sa se intoarca in favoarea lor, provocandu-i lui Gigi Becali, "cea mai mare suparare" dupa propria declaratie.

Se pare ca anumite clauze contractuale il impiedica pe Becali sa renunte la Lacatus dar acesta a lansat atacuri ocolitoare asupa antrenorului stelist, declarand ca "Hagi nu ar fi pierdut astazi".

Etapa a 12-a a Diviziei A la TV

Meciurile etapei a 12-a a Ligii 1 de fotbal se joaca de astazi pana luni.

SC Vaslui va juca la Targu Jiu cu incepere de la ora 17.00 si spera sa revina cu victorie dupa o lunga perioada neagra iar in Trivale de la ora 19.00, Argesul primeste vizita iesenilor lui Popa.

Derbyul rundei are loc la Timisoara, unde liderul moral al Ligii intalneste pe CFR, detinatoarea titlului. Si in "groapa" se anunta meci mare. Dinamo, in criza de joc, va da piept cu echipa ce a batut Steaua in ultima etapa.

Toate partidele si televizarile lor dupa click.

Vineri
17.00 Pandurii - SC Vaslui GSP TV
19.00 FC Arges - Poli Iasi GSP TV

Sambata
15.00 FC Brasov - Gloria Bistrita GSP TV
19.00 Urziceni - Farul GSP TV
20.45 Dinamo - Otelul Antena 1

Duminica
15.00 Gaz Metan - U. Craiova GSP TV
19.00 Steaua - Gloria Buzau GSP TV
21.00 FC Timisoara - CFR Cluj GSP TV

Luni
17.00 CS Otopeni - Rapid GSP TV

Raliul Dakar 2009

RALIUL DAKAR. Raliul "Dakar" se va disputa in 2009 in Argentina si Chile. Raliul a fost nevoit sa paraseasca zona in care se desfasura prin traditie din cauza amenintarilor teroriste.

Astefel in 2009, in perioada 2 ianuarie - 18 ianuarie, Raliul "Dakar" va traversa 9 provincii argentiniene (Buenos Aires, La Pampa, Rio Negro, Neuquen, Mendoza, La Rioja, Catemarca, Cordoba şi Santa Fes) si 3 chiliene (Valparaiso, La Serana şi Copipo).

Program Raliul Dakar:

2 ianuarie: Buenos Aires (start festiv)
3 ianuarie: Buenos Aires - Santa Rosa
4 ianuarie: Santa Rosa - Puerto Madryn
5 ianuarie: Puerto Madryn - Jacobacci
6 ianuarie: Jacobacci - Neuquen
7 ianuarie: Neuquen - San Rafael
8 ianuarie: San Rafael - Mendoza
9 ianuarie: Mendoza - Valparaiso (Chile)
10 ianuarie: Valparaiso (pauză)
11 ianuarie: Valparaiso - La Serena
12 ianuarie: La Serena - Copiapo
13 ianuarie: Copiapo - Copiapo
14 ianuarie: Copiapo - Fiambala (Argentina)
15 ianuarie: Fiambala - La Rioja
16 ianuarie: Rioja - Cordoba
17 ianuarie: Cordoba - Buenos Aires
18 ianuarie: Buenos Aires

Rezultate Liga 1 - Etapa 12

Etapa a XII-a a Ligii 1 la fotbal a adus o mare surpriza in Ghencea. Steaua Bucuresti a fost iarasi impiedicata de "Steluta" Buzau. De aceasta data in rol de "Bunica" a fost Vlaicu.

Derbyul de la Timisoara s-a incheiat in favoarea gazdelor. Doua goluri ale fundasului slovac Cisovsky (foto) au oprit ofensiva celor de la CFR Cluj. Vasluiul lui Porumboiu continua seria neagra, pierzand la limita la Targu Jiu iar Dinamo castiga din nou fara a impresiona.

Interviu cu mastercyb, managerul ce a adus AUR Romaniei

Hattrickul romanesc a avut parte de multe bucurii in ultima perioada. Dupa victoria la nivel de cluburi unde Tieger si Super_Stars au castigat trofeul suprem - Hattrick Masters a urmat titlul mondial la nivel de nationale U20, cucerit de mastercyb la o distanta de 3 ani si 9 luni (timp real) fata de ultima victorie asemanatoare.

Fan al echipei FC Barcelona, in varsta de 27 ani, a raspuns cu drag solicitarii noastre de a raspunde la 3 intrebari. Iata interviul cu mastercyb , managerul ce a adus un aur familiei hattrickului romanesc.

De ce hattrick ?

Aici lucrurile sunt simple, iar povestea probabil ca a mai fost zisa de multe ori (de altii). Pe cand eram un student silitor, stateam in camin, aveam internet (practic gratis) si cautam distractii cat mai apropiate de "dorintele" mele.

Astfel, desi jucam, impreuna cu alti colegi, Championship Manager, lucrurile erau prea usoare acolo. Mereu, cand te bati cu un computer, cu putina rabdare, atentie si pricepere poti ajunge sa fii no1. Dar care e satisfactia? Cand in aprilie 2003 am gasit un link cu hattrick (in prosport), un manager de fotbal online, am devenit imediat atras de idee. Au trecut cateva saptamani/luni pana sa invat si sa inteleg ideea jocului, insa din momentul in care am inceput sa joc corect, ht'ul a devenit singurul joc din viata mea.

De ce hattrick si dupa 5 ani (aproape 6)? Pentru ca ideea jocului, de a infrunta adversari umani ramane una superba, provocarile sunt mereu frumoase si surprizele tactice la ele acasa. Un joc simplu, dar care imi satisface dorinta de joc.



De ce antrenor al nationalei?

Hattrickul m-a atras prin provocarea tactica pe care o ofera. In decursul carierei mele, am avut meciuri senzationale. Am avut si meciuri in care porneam favorit clar, dar adversarul (unul uman si foarte priceput:P) reusea sa profite de overconfidence'ul meu si sa reuseasca o surpriza uriasa. Aceste meciuri m'au facut sa devin si mai dependent de hattrick, pentru ca mi-au aratat cat de frumos si interesant este sa te intreci cu adversari umani, care gandesc si sunt mereu capabili de surprize.

In acelasi timp, echipa de club este limitata (in principiu de salariu, dar si de priceperea economica a managerului). Astfel si optiunile tactice sunt limitate, iar atat eu cat si adversarii au relativ putine optiuni de a alege tactica castigatoare. Echipele nationale reprezinta locul ideal in care gestiunea lotului (relatiile cu ownerii, colaboratorii) este esentiala, iar competitiile nationale sunt cele in care partea tactica este cu adevarat decisiva...

Avand in vedere aceasta "viziune" a mea asupra jocului, imediat cum am avut ocazia sa ajung in jurul nationalelor, mi-am depus candidatura la U20 Romania. Am fost destul de norocos sa reusesc victoria, si in final am reusit ceea ce mi-am dorit inca din primele zile in hattrick, preluarea unei echipe nationale. In acest moment (dupa doua mandate, reusite as zice eu:P) trebuie sa recunosc ca echipa de club aproape ca nu ma mai atrage deloc, pe cand ideea de nationala inca ma tenteaza si doar timpul nu imi da voie sa mai incerc sa ma distrez (ori la una din nationalele Romaniei, ori in alta parte:D).

Cert este ca cele doua mandate la nationala au reprezentat cele mai frumoase luni din viata mea in hattrick, si orice performanta as obtine cu echipa de club, satisfactia de a conduce o nationala, si de a castiga meciuri in care adversarul chiar poate juca orice nu cred ca o voi depasi.



De ce aur?

Aici nu e nevoie de o poveste asa lunga:P:

-pentru ca nu am renuntat sa luptam atunci cand: unii cereau sacrificarea generatiei pentru ca era prea slaba (which was true), cand eram practic eliminati din grupa preliminara (in urma unei gafe a mea si a unor meciuri sa zicem mai nefericite:D), cand adversarii ne-au motsat unul cate unul la mondiale, cand am intalnit echipe mai puternice decat a noastra...

-pentru ca am visat tot timpul la aur si se stie ca primul ingredient al succesului este sa visezi frumos:) si apoi sa faci tot ce iti sta in putinta pentru a reusi



-pentru ca desi primul mandat a fost unul foarte bun, o situatie dificila a comunitatii din jurul nationalelor, un program imposibil, si multe meciuri pierdute la limita m-au motivat si mai mult sa reusesc un parcurs care parea utopic la inceputul celui de-al doilea mandat. Scapasem de dezorganizare, scapasem de multe probleme iar ghinionul nu putea fi vesnic :).

-pentru ca am avut parte de useri care au pus suflet in aceasta distractie si meritau sa fie rasplatiti.

joi, 27 august 2009

Ianis Zicu, fostul amant al Cristinei Spatar, parasit de nevasta

Telenovela siropoasa care ii are drept personaje principale pe Ianis Zicu si Mihaela Tudor este urmarita cu mare interes de toata suflarea mondena din Romånia, inca de la primul episod, difuzat in urma cu cinci ani si påna la ultimul, care a fost transmis, ieri, din curtea Judecatoriei sectorului 1. In ciuda tuturor dificultatilor pe care le-au intåmpinat in timpul relatiei, fotbalistul si manechinul s-au casatorit la sfårsitul lui aprilie, anul acesta, si pareau o familie fericita. Cånd toata lumea credea ca Zicu s-a cumintit si nu-i mai fug ochii dupa alte femei, iata ca sotia lui a depus, pe 17 august, actele de divort, dupa numai cinci luni de mariaj. S-ar parea ca Mihaela s-a saturat de aventurile extraconjugale ale fotbalistului, simtindu-se din cale afara de umilita ca ea, o femeie superba, este inselata la orice pas, inclusiv cu Cristina Spatar. Ianis a fost si motivul pentru care cåntareata s-a despartit de Mirco Maschio, chiar inainte de nunta.

Povestea lor de amor a inceput in urma cu mai bine de cinci ani si, cand toata lumea credea ca s-a sfarsit cu happy-end, Mihaela vrea sa divorteze, la numai cinci luni de cand a devenit “doamna Zicu”. Inca de la inceput, relatia lor a fost din plin condimentata cu scandaluri conjugale, despartiri, impacari si multe aventuri amoroase, iar situatia a mai putut fi tolerata pana ieri, cand “top-modela” a pus punct oricarei legaturi cu fotbalistul Ianis Zicu. Fosta “Miss Bikini” a depus pe rolul Judecatoriei sectorului 1 o cerere de divort prin care cere desfacerea casatoriei cu fotbalistul dinamovist. Mihaela Tudor a invocat, în cererea de divort, culpa ambilor soti. „Desi casatoria noastra a avut loc în urma unei frumoase povesti de dragoste, dupa casatorie au aparut neîntelegeri ireconciliabile”, a precizat modelul. Tanara a mai cerut magistratilor sa-si pastreze numele pe care îl purta înaintea casatoriei. Cererea a fost înregistrata pe 17 august la Judecatoriei sectorului 1 si a primit termen pe data de 7 septembrie, când magistratii o vor lua în discutie în camera de consiliu. Chiar daca manechinul pune despartirea pe seama culpei comune, sursele noastre ne-au dezvaluit ca, de fapt, adevaratul motiv care s-ar afla in spatele divortului ar fi infidelitatile repetate ale fotbalistului. Pe parcursul povestii lor de amor, au existat mai multe astfel de “probleme”, Ianis calcand, nu numai o data, stramb, insa a gasit, de fiecare data, iertare din partea Mihaelei. O intamplare rasunatoare care si-a gasit ecou in presa a fost tocmai povestea in care a fost implicata Cristina Spatar si care a si intors-o pe cantareata de la altar. Cu putin timp inainte ca artista sa se marite cu italianul Mirco Maschio, aceasta a fost surprinsa de paparazzi in compania lui Ianis si, imediat, a fost speculat un amantlac intre ei. In timp ce Cristina a negat acest lucru, fotbalistul s-a laudat atat prietenilor, dar si presei ca a avut relatii intime cu Spatar. Mai mult, se crede ca Zicu a fost cel care a raspandit pe internet fotografii sexy cu Cristina, din dorinta de a fi crezut ca a facut sex cu ea. Toata aceasta poveste de alcov a fost data uitarii de Mihaela, iubita fotbalistului, care a sperat ca va fi si ultima. Din pacate, playboy-ul dambovitean a recidivat, printre victimele sale numarandu-se domnisoare mai mult sau mai putin cunoscute din peisajul mioritic.

A fost numit «hartuitorul de vedete»

Printre cele care au cazut in mrejele lui Zicu s-ar numara, conform barfelor aparute de-a lungul timpului, Diana Bisinicu, Alexandra si Alina (ASIA), Raluca Moianu (!), dar si multe alte femei care au simtit pe pielea lor pana unde poate duce fotbalistul limita bunului-simt. In presa au aparut informatii potrivit carora multe domnisoare frumoase au fost agresate verbal si fizic de catre atacantul dinamovist. Acesta le telefona in miez de noapte si le facea tot felul de propuneri, care mai de care mai jenante. Diana (Pops) si Andra, cu toate ca au fost si ele amenintate prin telefon, au avut curajul sa-l refuze. S-ar parea ca si Mihaela a cazut prada furiei fotbalistului pentru ca a avut tupeul sa-i ceara socoteala pentru atatea si atatea aventuri amoroase. Apropiatii fotbalistului sustin ca Zicu se tinea de prostii si pe vremea cand juca in Italia. Suna cu numar ascuns vedete pe care le vedea in reclame si se dadea drept altcineva la telefon. Daca respectivele ii spuneau ca este deranjant, Ianis se incapatana si devenea obsesiv, sunand insistent la orice ora din zi si din noapte. Pe Mihaela Tudor a reusit sa o impace de fiecare data, iar surse din anturajul lor declara ca acest lucru il costa destul de mult. In urma cu doi ani, fotbalistul castiga in jur de 500.000 de euro pe an, iar “topmodela” se rasfata cu 5.000 de euro cheltuiti pe zi in perioada in care s-au aflat in Bologna, atunci cand Zicu era la recuperare.
(Gabriela Dumba, Ionut Muresan)

Fotbalistul, un talent, in pericol de a muri speranta

Ianis Zicu era, in urma cu sapte ani, una dintre sperantele fotbalului romanesc. Pentru ca a fost descoperit de antrenorul care “a avut ochi” pentru Gheorghe Hagi, Ianis a fost numit rapid “noul Hagi”. In 2001, a fost adus la Dinamo, de unde a facut trecerea la Internazionale Milano. Se intampla in 2003, iar suma de transfer era de 2,5 milioane de euro. La Milano a avut soarta lui Adrian Mutu. Nu a prins echipa si a fost imprumutat la Parma. Nici acolo nu a impresionat. A fost mai mult rezerva si a fost imprumutat in tara, ba la Rapid, ba la Dinamo. In prezent, este jucatorul “cainilor”, dar in ultimii doi ani nu prea a jucat fotbal. Se spune ca l-au blestemat giulestenii atunci cand a plecat la rivali. In timpul partidei tur cu Lazio din preliminariile Ligii Campionilor, Ianis Zicu a suferit o leziune a ligamentelor genunchiului drept. Minutul 6 al confruntarii de pe "Olimpico" dintre Dinamo si romani a fost cu ghinion. Accidentat grav de un adversar, pentru mijlocas au urmat luni de agonie, o operatie si o recuperare indelungata la o clinica din Belgia si apoi Bologna. Ianis Zicu si-a revenit in acest sezon, dar randamentul sau nu mai este acelasi de dinainte de accidentare. A ajuns la 26 de ani si deja nu se mai poate vorbi despre el care despre un tanar talent. Se spune despre el ca nu are o viata extra-sportiva exemplara, aceasta fiind o explicatie pentru esecul in tentativa de a deveni cu adevarat “al doilea Hagi”.

Medicul lui Michael va fi acuzat oficial de crima şi arestat

Conrad Murray, medicul personal al lui Michael Jackson, urmează să fie acuzat oficial de uciderea starului şi să fie arestat săptămâna viitoare, potrivit presei americane, citate de nme.com. Medicul
Conrad Murray ar putea fi arestat săptămâna viitoare, după ce poliţia americană va efectua încă o percheziţie la una dintre farmaciile din Los Angeles, de unde speră să adune mai multe probe împotriva acestuia. Potrivit Fox News, fostul dermatolog al starului american, medicul Arnold Klein, va fi şi el pus sub acuzaţie, procuratura americană lucrând zilele acestea la instrumentarea cazului. Surse din presa americană au declarat că procurorii doresc să formuleze împotriva lui Conrad Murray o acuzaţie mult mai gravă decât cea de omor prin imprudenţă, dar, în lipsa elementului motivaţional, acuzaţia de crimă nu va putea fi dovedită în tribunal.

Propofol, principalul vinovat de moartea artistului

Surse spun că Murray este persoana care i-ar fi administrat lui Michael Jackson puternicul anestezic Propofol, în noaptea în care acesta a murit. Acest medicament a fost responsabil, cel puţin în parte, de producerea stopului cardiac suferit de celebrul cântăreţ. Miercuri, Conrad Murray a postat o înregistrare video pe YouTube, în care le mulţumeşte pentru cuvintele frumoase tuturor persoanelor care l-au susţinut în această perioadă şi a mărturisit că s-a temut să răspundă email-urilor şi telefoanelor primite. Familia
lui Michael Jackson a confirmat, marţi, printr-un purtător de cuvânt, faptul că starul, decedat pe 25 iunie, în urma unui stop cardiac, va fi înmormântat, în cadrul unei ceremonii private, pe 29 august - ziua în care acesta ar fi împlinit 51 de ani -, la cimitirul Forest Lawn-Glendale din Los Angeles. Presa internaţională scria, în urmă cu o săptămână, că Michael Jackson a fost deja înmormântat, la începutul lunii august. Însă acele informaţii se bazau doar pe câteva surse neidentificate şi nu au fost niciodată confirmate de reprezentanţii familiei Jackson.
Motivul care a provocat stopul cardiac suferit de Michael Jackson a rămas învăluit în mister. Reprezentanţii Institutului de Medicină Legală din Los Angeles au completat deja raportul autopsiei, însă rezultatele lui vor rămâne confidenţiale până când poliţia va finaliza ancheta. Cauzele morţii cântăreţului ar putea fi asociate cu dependenţa acestuia de medicamente
calmante şi antidepresive, potrivit poliţiei din Los Angeles, care se ocupă de anchetă.

CRBL, innebunit dupa masina lui Smiley

Harnici cum ii stim, ofiterii de presa de la ProTV s-au grabit sa ne anunte ca Smiley isi prezinta masina la ProMotor, emisiunea moderata de Roxana Ciuhulescu. Printre detalii tehnice, am aflat si ca CRBL, colegul de trupa al cantaretului, e de-a dreptul innebunit dupa masina acestuia. Cu ce se mai lauda Smiley, aflati si voi din comunicat.

PR dixit:

Smiley, unul dintre cei mai in voga cantareti ai momentului, face o pauza de la inregistrari si concerte si vine sambata, 22 august, de la ora 12.00, la Pro Motor, pentru a arata telespectatorilor noua sa achizitie
, un Mercedes GLK. Cantaretul a acceptat provocarea
Roxanei Ciuhulescu, prezentatoarea emisiunii Pro Motor, de a prezenta in premiera bolidul sau cu motor diesel V6 de de 3.2 l si 250 CP. Desi are masina doar de doua saptamani, Smiley a parcurs deja 3800 de km cu ea in tara, de la un concert la altul. Cantaretul este impresionat de aceasta masina, care i-a placut de cand a vazut-o prima data si despre care spune ca e perfecta pentru personalitatea sa. Si prietenii lui sunt fascinati de Mercedesul GLK care se gaseste mai nou in garajul lui Smiley, in special CRBL, care este de-a dreptul innebunit dupa super masina de teren
a colegului de trupa. Pe langa designul
expresiv si confortul specific al marcii, cantaretul spune ca cel mai mare avantaj al superbului automobil este consumul redus
de combustibil, de doar 12l/100 km in regim mixt. SUV-ul luxos nu este insa singura masina a lui Smiley, care mai are un Volkswagen Golf cu kit GTI, pe care il conduce din cand in cand iubita lui, Laura Cosoi, interpreta lui Tanti din primul serial romanesc de epoca, „Aniela”, care va fi difuzat din toamna la Acasa Tv. Smiley va aborda si un subiect mai putin placut, legat de peripetiile la volan si va dezvalui telespectatorilor ca a ramas fara permis nu o data, ci in repetate randuri, ba pentru viteza excesiva, ba cand a trecut pe rosu sau cand a depasit pe linie continua.

A nascut la Viena. Dana Razboiu, mamica de baiat pentru a doua oara

Ieri, intr-o clinica privata din Viena, Dana Razboiu a devenit mamica pentru a doua oara. Prezentatoarea jurnalului informativ de la Kanal D se astepta sa nasca in urma cu cinci zile, insa, fericitul eveniment s-a petrecut abia ieri. Micutul care a cantarit 3600 de grame si a masurat 52 de centimentri va fi botezat Mark si este cel de-al doilea baietel al vedetei, insa primul
din casatoria cu Bogdan Enoiu. Despre starea ei , Dana a transmis printr-un sms: “Eu sunt epuizata, travaliul a fost destul de lung, dar am o minune de baiat!”. Peste cateva zile, Dana se va intoarce in Romania, impreuna cu familia
proaspat marita. In urma cu putin timp
, stirista a fost intrebata de ce a asteptat cinci ani pentru a deveni din nou
mamica. “Mi-era tea¬ma ca nu as putea iubi un alt copil asa cum il iubesc pe primul”, a raspuns Dana, marturisind ca Victor a fost cel care a dat familiei vestea ca mamica lui are un bebe in burtica.

Celine Dion a ramas gravida folosind un embrion congelat

Cântăreaţa Celine Dion a folosit un embrion congelat în urmă cu opt ani pentru a rămâne însărcinată cu cel de-al doilea copil, informează femalefirst.co.uk. Cântăreaţa canadiană, care urmează să aibă un al doilea copil împreună cu soţul ei, producătorul muzical Rene Angelil, a conceput acest copil cu ajutorul tehnicii de fertilizare in vitro, folosind un ovul fecundat, pe care l-a congelat în perioada în care încercase să conceapă primul
copil al lor, Rene-Charles, născut în 2001. Celine Dion a luat hotărârea de a avea un al doilea copil în 2007, după ce a terminat seria de concerte susţinute în Las Vegas şi s-a consultat cu medicul
ei, Zev Rosenwaks. Deşi artista, în vârstă de 41 de ani, se află încă într-un stagiu timpuriu al sarcinii, medicul ei personal susţine că deja se simte deja excelent. "Ea se simte bine. Până acum, totul a mers bine. Abia aştept să pot auzi bătăile inimii bebeluşului. Rene şi Celine se aşteaptă ca această sarcină să evolueze bine şi bebeluşul să fie sănătos. Fără niciun dubiu, Celine este entuziasmată", a adăugat aceeaşi sursă.

Nu isi facea sperante ca va fi din nou mama

Celine Dion a mărturisit recent că îşi dorea un al doilea copil, după încheierea turneului ei mondial, "Taking Chances", la începutul acestui an. "Vom mai face o încercare după încheierea turneului meu. Sper să rămân gravidă din nou
. Nu îmi fac prea multe speranţe. Cu toate acestea, am fost deja binecuvântaţi. Am încercat şase ani pentru a-l avea pe Rene-Charles. Avem deja copilul nostru minune", a declarat ea în emisiunea găzduită de Oprah Winfrey. Rene Angelil, fostul manager al cântăreţei canadiene, mai are trei copii din două căsătorii anterioare.

David Copperfield, acuzat de agresiune şi viol

O tânără de 22 de ani din SUA, fostă Miss Washington, l-a dat în judecată pe David Copperfield, acuzându-l că a agresat-o sexual şi a ameninţat-o cu moartea pe insula sa din Bahamas.

Devanni Partridge, care actualmente este fotomodel, l-a dat în judecată pe magician după ce l-a reclamat la poliţia din Seattle, care a predat cazul FBI-ului. Ziarul “The Seattle Times” a dat publicităţii povestea.

Devanni Partridge susţine că a fost atacată de Copperfield (52 de ani) în vara lui 2007, când a fost invitată pe insula lui personală din Bahamas. Ea îl cunoscuse pe magician în iarna aceluiaşi an, după ce a remarcat-o în public şi a chemat-o pe scenă.

În iulie 2007, Copperfield a invitat-o pe insulă, susţinând că mai erau şi alte persoane acolo. În realitate, femeia s-a trezit singură cu magicianul, care a dus-o pe plajă în prima
noapte şi a încercat s-o violeze.

S-a luptat cu el şi i-a rezistat, dar acesta a atacat-o din nou în cameră
şi i-a luat actele
din poşetă. A ameninţat-o că o va ucide dacă nu întreţine relaţii sexuale cu el. A doua zi a dus-o din nou
pe plajă şi a băgat-o cu capul sub apă după ce ea a refuzat să se dezbrace în pielea goală.

A ameninţat-o apoi că o omoară dacă va sufla o vorbă despre cele întâmplate. Partridge, care l-a dat în judecată pentru agresiune sexuală şi sechestrare, cere despăgubiri pentru suferinţele prin care a trecut. Magicianul nu recunoaşte nimic şi o acuză că minte cu scopul de a-l stoarce de bani.

Maşină pentru Monica şi Irinel Columbeanu

Bentley a prezentat noua limuzină Mulsanne, care va înlocui arhaicul model Arnage.

Monica şi Irinel Columbeanu, mari iubitori şi foarte cunoscuţi deţinători de Bentley, trebuie că au un nou motiv de bucurie. Unul evaluat la peste 200.000 de euro
.

Mulsanne, noua limuzină a celebrului constructor auto
de lux britanic, a fost prezentată săptămâna aceasta, în cadrul evenimentului mondeno-caritabil "Pebble Beach Concours D'Elegance", organizat anual de mai bine de jumătate de secol în California.

Joanna Krupa:" Aş prezenta lenjerie intimă toată viaţa!"

Joanna Krupa a fost votată de mai multe ori cel mai sexy fotomodel din lume şi pe bună dreptate. Frumosul top-model este recunoscut pentru apariţiile ei în cele mai celebre reviste dedicate bărbaţilor, iar recent apărut şi pe coperta celebrei publicaţii americane Maxim.

Pozele ei au făcut furori în întreaga lume, iar mulţumită lor a fost aleasă să participe ca şi concurentă la cunoscutul show american "Dancing with the stars" ("Dansând cu stelele)". Joanna îşi iubeşte foarte mult meseria şi chiar a declarat într-un interviu pentru revista "E!" că, dacă ar putea , ar face asta toată viaţă.

Andreea şi-a recăpătat formele cu pepene!

Cea mai sexy mămică din România a găsit reţeta-minune de a scăpa de surplusul de greutate în timpul sarcinii: dieta
cu pepene roşu. Andreea Spătaru a devenit mămică la începutul lunii iulie, dar, la numai trei săptămâni după naştere, talia ei a devenit, din nou
, ca de viespe.

Vedeta este o norocoasă, nu s-a îngrăşat foarte mult cât timp a fost însărcinată, căci a fost prudentă cu alimentaţia: „Nu am exagerat cu nimic, nu am avut pofte. După ce am născut am încercat să mănânc mai puţin şi am consumat foarte mult pepene roşu, fructul meu preferat”, a declarat Andreea, pentru Click!

Radu Vâlcan a făcut sporturi extreme în Grecia

Radu Vâlcan, noul prezentator al “Poveştirilor adevărate” de la Acasă TV, a avut o vacanţă plină de peripeţii şi de adrenalină. Pe insula grecească Zakynthos, unde a stat o săptămână alături de câţiva prieteni, a mers cu ATV-ul şi a făcut scufundări.

“Am făcut crossroad cu ATV-urile pe serpentine, am făcut scuba-diving, am condus barca pe mare, am mers în peşterile de pe insulă şi am înotat în nişte ape limpezi precum cristalul”, ne-a povestit el. Nopţile, Radu şi prietenii lui au bătut cluburile: “Mi se pare că o vacanţă nu este reuşită dacă nu mergi noaptea într-un club. În Zakynthos am mers prin toate, şi am întâlnit o grămadă de români”.

El este noul iubit al Larisei Drăgulescu!

Se pare că blonda cu părul cârlionţat are o pasiune aparte pentru sportivi. După despărţirea cu surle şi trâmbiţe de Marian Drăgulescu, Larisa a făcut o pasiune pentru un alt sportiv.

Este vorba despre căpitanul echipei de rugby “Olimpia” din Bucureşti. După o căsnicie încheiată cu scandal, se pare că a răsărit soarele şi pe strada blondei Larisa Drăgulescu.

Aceasta a fost văzută de mai multe ori în prezenţa lui Costin Sardescu, iar apropiaţii acestora susţin că între cei doi este o relaţie evidentă. Mai mult, Larisa a intrat pe pagina de NetLog a căpitanului “Olimpiei” unde i-a lăsat şi un comentariu , pe 27 iulie.

Se pare că tocmai pe Internet
s-au cunoscut cei doi, apoi Costin a vizitat-o la Bucureşti şi aşa s-a înfiripat idila.

Larisa este în Capitală cu fetiţa cea mare, Beatrice Maria, care face exerciţii de recuperare şi logopedie, având în vedere problemele de auz pe care le-a avut. Costin a cunoscut-o şi pe Beatrice, iar în curând el va ajunge şi la Reşiţa, unde îl va întâlni pe Riki, băiatul cel mic al Drăguleştilor.

Dyandy sustine ca fetele de la “Sexy Lands” si-au facut de cap fiindca le-a lasat nesupravegheate

Creatorul de moda
Danut Pîrvan Dyandy, acuzat de proxenetism, a sustinut ieri, la finalul dezbaterilor pe recursul declarat împotriva deciziei de arestare preventiva, ca în ultimele luni nu s-a mai putut ocupa de salonul de masaj erotic din cauza medicamentelor pe care le lua pentru tratarea hepatitei C. Astfel, el sustine ca fetele îsi faceau de cap în lipsa sa. Tribunalul Bucuresti
a decis, ieri, ca Dyandy sa ramâna in arest.

„Ma aflu într-o situatie în care nu am crezut ca voi fi. De la vârsta de 15 ani am hepatita C, în urma unui accident – am cazut dintr-un copac”, a spus Dyandy. „Nu ma simt în stare sa înfrunt aceasta avalansa. Lucrurile mi-au scapat de sub control
din cauza medicamentelor”, a mai spus creatorul de moda. Avocatul
lui Dyandy, Cristian Ene, a sustinut în fata magistratilor ca hepatita C netratata corespunzator duce la ciroza si, ulterior, la moarte si, de aceea, clientul
sau nu poate suporta regimul de detentie. Ene a cerut revocarea masurii preventive si înlocuirea arestarii cu interdictia de a parasi tara. Creatorul de moda Danut Pîrvan a fost arestat pe 13 august, pentru 29 de zile, de magistratii Judecatoriei sectorului 1, dupa ce anchetatorii au strâns probe care arata ca acesta avea un bordel, în care filma partidele de sex ale clientilor. Alaturi de creatorul de moda au fost prezentate judecatorilor si doua dintre prostituatele pe care le punea la dispozitia clientilor. Dyandy a fost acuzat, de mai multe ori, ca ar patrona un bordel sub forma unui salon de masaj în centrul Capitalei, iar acuzatiile au fost confirmate când politistii au descins pe strada Dr. Felix, în imobilul de la numarul 72, unde functiona Salonul „Sexy Lands”.

Lazariuc şi-a luat pantofi de nuntă de 24 de milioane

Ileana Lazariuc nu se uită la bani când vine vorba de ţinutele pe care le va purta duminica viitoare, la petrecerile
de nuntă şi de botez. Soţia lui Ţiriac jr. a mers la un magazin
exclusivist din Capitală, de unde şi-a cumpărat o pereche de pantofi de 24 de milioane de lei.

Clientă fidelă a rubricii „bine îmbrăcaţi”, din revistele de specialitate, Ileana Lazariuc se bucură de toate resursele financiare pentru a-şi alcătui o garderobă care stârneşte invidia multor femei.

Iată că, zilele acestea, Ileana cutreieră Bucureştiul în căutarea ţinutei perfecte pentru nunta şi botezul celui de-al doilea fiu al său, Nicola, evenimente ce vor avea loc duminica viitoare.

Admiratoare înfocată a hainelor scumpe
, achiziţionate din faimoasele buticuri de pe străzile pariziene, soţia lui Ţiriac jr. a preferat, de această dată
, magazinul The Place Concept Store, de pe Calea Dorobanţilor.

Însoţită de Lili Sandu şi de încă o prietenă, Lazariuc a fost surprinsă de fotoreporterii Click!, miercuri după-amiază, în timp
ce şi-a cumpărat o pereche de pantofi marca Christian Louboutin.

Vedeta nu a stat prea mult pe gânduri şi, cum calitatea costă, ea şi-a golit portofelul, în doar câteva secunde, de suma exorbitantă de 24 de milioane de lei vechi. Deşi Ileana nu este tocmai scundă, ea şi-a ales o pereche de încălţări cu tocuri imense, de 16 centimetri, probabil pentru a diminua diferenţa de înălţime dintre ea şi soţul ei, care măsoară circa 2 metri.

S-au căsătorit în secret la Monte Carlo!

Ion Ion Ţiriac şi Ileana Lazariuc s-au hotărât să-şi unească destinele în secret, cei doi căsătorindu-se civil, la sfârşitul lunii aprilie, la Monte Carlo.

Ceremonia a fost una restrânsă, la care au avut privilegiul să participe doar cele mai apropiate rude ale cuplului. Vedeta şi Ţiriac jr. formează un cuplu de şase ani şi sunt părinţii a doi băieţei: Alexandru, în vârstă de un an şi cinci luni şi Nicola, în vârstă de aproape trei luni.

Dani, de la blugii cu penis, la tricoul cu răţoi

După ce a lansat moda
blugilor cu penis, Dani Oţil a trecut la tricorile cu personaje de desene animate.

După patru zile de goană cu motorul pe trasee montane, pline de bolovani, treceri prin râuri ori urcări abrupte, Dani Oţil a terminat cu bine cel mai dificil raliu hard-enduro al lumii de la Sibiu
şi s-a relaxat la petrecerea de final.

Participant pentru prima dată
la Red Bull Romaniacs, “matinalul” de la Antena 1 a declarat că traseul a fost mai uşor decât îşi închipuise. Înpreună cu coechipierul să, sătmăreanul Kristian Nagy, Dani a încheiat cursa pe locul opt, adică în prima
jumătate a clasamentului şi, totodată, în top zece.

Miercuri seară, vedeta tv nu a lipsit de la petrecerea de final, de pe marginea piscinei de la clubul Palm Beach din Sibiu, unde a avut loc şi festivitatea de premiere.

Îmbrăcat lejer cu un tricou pe care era imprimat răţoiul Donald, Dani s-a relaxat la un pahar de suc, după efortul depus în competiţie şi a schimbat impresii despre momentele raliului cu câţiva dintre piloţii participanţi.

«Soacra» lui Bote a făcut infarct

Bianca Drăguşanu (foto), iubita lui Cătălin Botezatu, şi-a întrerupt prezentările de modă pe Litoral după ce a aflat ieri că mama ei a făcut infarct.

Aceasta a fost internată la Spitalul Judeţean din Timişoara, iar Bianca a anunţat că va sta alături de mama sa. Designerul şi-a sunat ieri iubita, pentru a se asigura că atât ea, cât şi mama ei sunt bine.

Sorana: "Folosesc condimente care au efect afrodiziac"

Soranei Mohamad, fostă componentă a trupei A.S.I.A., îi place foarte mult mâncarea condimentată. Cu cât mai picantă, cu atât mai bine. Motivul: se ştie că unele condimente, precum curry, menta sau chili, au efect afrodiziac.

Sorana, gazda emisiunii “Paradisul femeilor”, de la Euforia TV, susţine că bucatele devin mai gustoase dacă pui puţină mentă în ele. “Pentru mine, mâncarea trebuie să fie foarte condimentată, cât mai picantă cu putinţă şi neapărat cu puţină mentă. Ştiţi ce spun grecii? Că menta pusă în ce găteşti are efect afrodiziac. De altfel, îmi place să folosesc condimente precum curry şi chili, despre care se spune, de asemenea, că au efect afrodiziac”, mărturiseşte apetisanta vedetă.

Bahmu se externează luni

Adriana Bahmuţeanu (foto) se pregăteşte de externare după operaţia de extirpare a unui fibrom uterin. Intervenţia a avut loc în urmă cu trei zile la o clinică din Germania.

Bahmu a fost însoţită la clinică de mama ei, de Silviu Prigoană şi de fiul ei, Mihai Maximus, iar luni urmează să părăsească spitalul şi să revină în ţară.

Enache împarte patul tot cu soţia

Telenovela cântăreţului Adrian Enache are „va urma”.După ce a înaintat actele
la tribunal, solicitând desfacerea căsătoriei, acum se încăpăţânează să rămână în apartamentul conjugal, în acelaşi pat cu soţia, Corina, pe care nu o mai doreşte.

Mai bine de 14 ani, Enache s-a împărţit între două femei, soţia sa, Corina, şi vedeta TVR 1 Iuliana Marciuc. El a introdus divorţul la tribunal, care se va pronunţa din vina ambelor părţi.

Adio, dar rămân cu tine!

Imediat după ce a luat hotărârea de a divorţa, Adrian Enache declara: „Va trebui să iau o decizie cu viaţa mea. Fără să-mi dau seama, am făcut mai multă lume să sufere. Vreau să fiu alături de copilaşii mei şi de femeia pe care o iubesc. Femeia pe care o iubesc, prin care respir şi îmi trăiesc viaţa. Ea se numeşte Iuliana Marciuc”. Cu toate că este hotărât să se despartă şi oficial de nevastă, artistul a mai lăsat totuşi o portiţă deschisă, dat fiind că Iuliana Marciuc şi-a găsit fericirea în braţele altui bărbat. Conform unui prieten apropiat al familiei
, Enache a cerut să locuiască în acelaşi apartament de două camere
, alături de soţie şi fiică, urmând să doarmă, în continuare, cu soţia, chiar şi după pronunţarea divorţului.

Stă tot cu nevasta

În prezent, Adrian Enache locuieşte în acelaşi apartament pe care l-a luat împreună cu soţia sa în timpul
căsătoriei. El nu a solicitat la partaj despăgubiri, ci doar să rămână să locuiască sub acelaşi acoperiş cu nevasta. Rămâne de văzut dacă cele două părţi se vor înţelege sau dacă artistul va fi nevoit să-şi caute altă casă
.

Anda Adam: „Ne luăm fără pregătiri!”

Cântăreaţa susţine că nu intenţionează să se căsătorească în secret cu iubitul său, prezentatorul rubricii „Meteo” de la Pro TV, şi că ei nu obişnuiesc să-şi programeze viitorul.

Vedetele Pro Anda Adam şi Victor Slav formează, fără îndoială, unul dintre cele mai liniştite cupluri din showbizul autohton. De când sunt împreună, nu şi-au spălat rufele în public, n-au apărut informaţii despre infidelitatea vreunuia şi nici despre vreo despărţire şi împăcare ca-n telenovele.

Artista este convinsă că actualul ei iubit reprezintă marea dragoste şi nu ascunde că amândoi vor să-şi oficializeze relaţia. „Nu ne place să ne programăm viitorul. Ne e bine aşa. Ne putem căsători chiar şi mâine, fără alte pregătiri prealabile”, a declarat Anda pentru „ring”. Ea a adăugat că nu se vor căsători în secret, cum au făcut alte persoane publice. Din contră, când vor face acest pas, toată lumea va afla: „Vom anunţa, nu avem de ce să ascundem asta. E un moment frumos şi special în viaţa fiecăruia”.

Nevoiţi să renunţe la vacanţă

Din păcate pentru ei, Anda şi Victor n-au reuşit să plece nicăieri în această vară. Practic, din cauza programului
încărcat al cântăreţei, cu joburi pe fiecare weekend, cei doi au renunţat la vacanţă. „Nu am avut încotro. Victor a început munca
, iar eu n-am putut pleca din cauza concertelor”, a spus Anda. Ultima vacanţă pe care cei doi şi-au petrecut-o a fost în iarnă, când cuplul a ales două destinaţii fabuloase: New York şi Bahamas.

miercuri, 26 august 2009

Amantul homosexual al lui Michael Jackson: "Mi-am pierdut sufletul pereche"

Dupa ce mai multi barbati au pretins ca sunt tatii copiilor lui Michael Jackson, acum unul dintre asistentii de la clinica doctorului dermatolog al vedetei sustine ca el si starul au avut o relatie de dragoste. Mai mult, barbatul afirma ca si-a pierdut "sufletul pereche" cand interpretul a decedat in urma cu opt saptamani.
Jason Pfeiffer, care lucreaza pentru doctorul dermatolog Arnold Klein, a marturisit ca au avut "o scurta poveste de dragoste ce s-a terminat cu o tragedie", noteaza, vineri, "The Sun". Asistentul, in varsta de 35 de ani, sustine ca s-a cunoscut pentru prima oara cu starul la telefon. Apoi, relatia a continuat cand Michael, tatal a trei copii, i-a cerut intr-o seara sa il duca acasa. "Cred ca prima
'intalnire' a fost la mine in masina
. Am mers la plimbare, am vorbit si ne-am distrat, insa Michael avea asistenti foarte barfitor. Trebuia sa avem grija sa nu fim prinsi, asa ca imediat dupa intalnire l-am dus
acasa inainte ca cineva sa-si dea seama. Ne-am distrat de minune. Nu credeam ca mai stie cineva, dar se pare ca si altii au descoperit adevarul", a marturisit Pfeiffer.

Din pacate, aventura s-a terminat brusc in iunie, cand Jackson, in varsta de 50 de ani, a murit in Los Angeles, dupa ce inima
a incetat sa-i mai bata. "Mi-am pierdut sufletul pereche. Este foarte greu de descris in cuvinte durerea pe care o simt. Exista un gol in inima mea", a adaugat asistentul.
Mai mult, barbatul sustine ca a avut contact zilnic cu Michael mai ales in ultimele sale zile si ca el a inceput sa se poate extrem de ciudat cu doua saptamani inainte de moarte socanta. "S-a schimbat complet in ultimele doua saptamani. Era religios, extrem de dramatic, obosit si obositor. Isi lua la revedere de la cei dragi cu o saptamana inainte sa moara. Toata lumea era ingrozita. Michel a inceput sa vorbeasca despre Dumnezeu si calendarul mayas, potrivit caruia in 2012 lumea va disparea", isi aminteste asistentul, mai precizeaza sursa citata.

luni, 10 august 2009

A murit soţia actorului Stanley Tucci

ctorul Stanley Tucci, care a putut fi urmărit pe marile ecrane de curând în producţia "The Devil Wears Prada", deplânge moartea soţiei sale, survenită săptămâna trecută, relatează site-ul Contactmusic.

Kate Tucci a murit de cancer
, după 14 ani de mariaj de actorul, anunţă publicaţia americană New York Post. "Soţia mea era o persoană extraordinară care ne-a arătat tuturor ce înseamnă să ai putere", spune Tucci despre consoarta sa.

Ioana Voicu: «Tata mi-a dat un inel cu safire şi briliante»

Fiica lui Mădălin Voicu a aniversat, ieri, împlinirea vârstei de 21 de ani. Telefoanele au început să zbârnâie dis de dimineaţă, iar primul care i-a oferit un cadou
a fost chiar tatăl ei.

Darul este unul cu adevărat costisitor: un inel de aur, cu safire şi briliante, pe care artistul l-a comandat cu şase luni în urmă şi pentru care a plătit câteva mii de euro
.

Nici iubitul ei nu s-a lăsat mai prejos şi a surprins-o pe Ioana cu un buchet imens de trandafiri, 20 roşii şi unul alb. Ioana şi prietenii ei au chefuit aseară, până în zori, într-un club din Bucureşti.

Boris Becker, urmărit pe internet

Germanii vor avea ocazia să-l vadă pe Boris Becker în toate ipostazele posibile. Viaţa acetuia va fi despicată fir cu fir de intreaga lume, deoarece pe site-ul cotidianului Bild i se va dedica vedetei fostul campion de tenis "canal video" în întregime.

În vârstă de 41 de ani, Boris Becker poate fi văzut aşa cum este el în viaţa particulară. Boris Becker om de afaceri
, Boris Becker cap de familie, Boris Becker în plină partidă de poker, Boris Becker alături de prietena sa sau pregătindu-se pentru însurătoare sunt doat câteva dintre imaginile de care oamenii se pot bucura ]n timpul
lor liber.

Andreea Banica a nascut cu noaptea-n cap

antareata Andreea Banica a nascut, ieri dimineata, o fetita sanatoasa
si foarte frumoasa, dupa cum o descrie taticul ei, Lucian Mitrea. Desi era programata pentru cezariana la ora 8.00, vedeta s-a vazut nevoita sa ajunga mult mai devreme la clinica, din cauza ca s-a simtit rau in timpul
noptii. Astfel, micuta Maria Sophia a venit pe lume in zori, la ora 5.00. Fetita Andreei si a lui Lucian cåntareste
3,350 de kilograme si are 52 de centimetri, iar medicii i-au acordat nota 10 pe scorul Apgar. Atåt bebelusul, cåt si proaspata mamica se simt bine dupa operatie.

Sotul Andreei Banica, Lucian Mitrea, era in culmea fericirii ieri, cand l-am sunat sa-l felicitam pentru faptul ca a devenit tatic pentru prima data. El ne-a povestit ca a trecut prin mari emotii inca de miercuri noaptea, cand Andreea a inceput sa se simta rau. “Seara nu a avut nimic, insa pe la ora 2 noaptea am simtit ca s-a ridicat din pat si a iesit sa ia aer pe terasa. Cand am intrebat-o ce s-a intamplat, mi-a spus ca i-e rau, iar eu am vrut sa mergem de urgenta la spital. Andreea insa nu a vrut, a crezut ca e doar o alarma falsa si ca-i va trece, dar era clar ca urma sa nasca, asa ca i-am luat cateva lucruri si am plecat spre clinica. Avea dureri foarte puternice... Am avut emotii foarte mari pentru ea si pentru fetita, dar doctorii au luat-o imediat in primire si s-au ocupat de ea ca la carte”, ne-a declarat Lucian. Medicii au hotarat ca este mai prudent pentru Andreea sa nasca prin cezariana. “Am inteles ca erau niste probleme cu cordonul ombilical, asa ca nu au lasat-o sa nasca natural
. Dar nu conteaza asta, important e ca amandoua sunt sanatoase, se simt bine, iar eu sunt fericit ca fetita noastra a venit pe lume. Am vazut-o, este foarte frumoasa, seamana cu Andreea!”, ne-a mai spus Lucian. Bebelusul are 3, 350 de kilograme si 52 de centimetri si a venit pe lume intr-o clinica privata din Bucuresti
.

«N-as fi vrut sa asist la nastere»
L-am intrebat pe Lucian daca a avut curaj sa intre in sala de operatii, insa ne-a spus ca accesul nu i-a fost permis. “Nu mi-au dat voie sa intru, dar oricum nu as fi vrut sa asist la nastere! Am avut si asa destule emotii, imaginati-va daca as fi fost de fata! Am stat tot timpul pe coridor si am asteptat vesti de la asistente. Am rasuflat usurat abia cand mi-au spus ca Andreea a nascut si ca ea si fetita sunt bine”, spune Lucian. Andreea si sotul ei au ales din timp numele copilului lor. Pe micuta o cheama Maria, la fel ca pe mama Andreei, care a murit in urma cu cativa ani. Sophia, cel de-al doilea nume, este preferatul Andreei. Cantareata si fetita ei vor mai ramane in spital saptamana aceasta pentru ca mamica sa se recupereze complet dupa cezariana.

A pozat goala cand era insarcinata
Moda
lansata de actrita Demi Moore, care a pozat goala si gravida pe coperta revistei Vanity Fair cu ani in urma, a prins si la vedetele autohtone. Andreea Banica a acceptat propunerea publicatiei Diva de a se lasa fotografiata goala cand era insarcinata in sapte luni. La fel a procedat si Andreea Spataru, care apare dezgolita complet in cel mai nou numar al revistei Playboy. Si Andreea Marin a aparut intr-un pictorial artistic in revista Tango cand era gravida cu Violeta. Fosta prezentatoare TV a pozat atunci imbracata sumar.

Victoria Beckham, senzaţională în lenjerie Armani

Victoria Beckham a participat miercuri, la New York, la lansarea noii colecţii de lenjerie marca Emporio Armani. Pe lângă faptul că vedeta a arătat senzaţional în ziua lansării, posterele imense cu Victora în lenjeria intimă Armani au lăsat pe toată lumea cu gura căscată.

Prelucrate sau nu, imaginile prezintă o femeie foarte sexy, cu un corp perfect.

A costat-o 57.000 de euro noul album

După mai bine de patru ani de stat pe bară, Anamaria Ferencz a hotărât să revină pe piaţa muzicală.

Peste câteva zile, mai exact pe 14 mai, blonda îşi va lansa primul album solo de la despărţirea de trupa Demmo. E vorba de “Fresh”, un material discografic care a costat-o o avere. “Pentru acest CD au fost compuse vreo 25 de piese, din care am ales opt, plus
două remixuri. Per total, realizarea acestui album a costat 57.000 de euro”, ne-a spus cântăreaţa.

O parte din cheltuieli a fost acoperită de Anamaria, cealaltă, de casa
de discuri A&A Records. După lansarea albumului, Anamaria vrea să-şi ia o scurtă vacanţă, pentru ca, mai apoi, să se pună cu burta pe carte.

Andreşan îşi lansează cartea la Râmnicu Vâlcea

aura Andreşan îşi începe azi turneul de promovare a cărţii “Bărbaţii la feminin” cu o serie de spectacole în toată ţara.

Primul show va avea loc în această seară, după ora 22.00, în Club Tao din Râmnicu Vâlcea. Vedeta B1 va fi însoţită de o stripteuză, o cântăreaţă din SUA şi un DJ alături de care promite că va face un spectacol incendiar, interzis minorilor.

“Va fi un fel de teatru erotic”, ne-a spus Laura, care pune la bătaie în seara aceasta şi un premiu
. “Vor fi puse în vânzare 200 de cărţi, iar una dintre ele va fi cea câştigătoare. Fericitul premiant va avea de ales între 100 de euro
sau o noapte cu mine, petrecută, evident, într-un club de noapte”, a declarat Laura.

Pretty Woman la 41 de ani! Julia Roberts, in costum de baie

drept ca nu mai afiseaza prospetimea de acum 20 de ani, cand l-a cucerit pe Richard Gere in “Pretty Woman”, insa Julia Roberts are in continuare un fizic de invidiat. Actrita de 41 de ani a fost surprinsa de paparazzii de la Daily Mail acum doua zile, in Hawaii, unde se afla in vacanta cu sotul sau si cu cei trei copii ai lor. Fotografii au prins si un cadru din spate, din care se poate observa tatuajul Juliei: numele copiilor ei.

A plâns de fericire

Ieri-dimineaţă, Andreea Bănică şi Lucian Mitrea au devenit părinţi. Cantăreaţa a adus pe lume o fetiţă perfectă, care a primit nota 10 de la medicii care au asistat-o la naştere. Micuţa Sofia Maria s-a născut prin cezariană la ora 5.00, are 3,350 kg şi 52 cm. Când a văzut-o pentru prima oară pe fetiţa ei, Andreei i-au dat lacrimile de fericire.

“Trebuia să nasc pe la 8.00, conform programării, însă Sofia Maria a vrut să ne cunoască mai repede, astfel că am născut-o la ora 5.00”, ne-a povestit fericita mămică. Andreea a născut prin cezariană, fetiţa ei având 3,350 kilograme
şi 52 de centimetri.

Mariah Carey şi Tom Jones, 2,26 de milioane € pentru un concert

ântăreaţii Mariah Carey şi Tom Jones vor primi fiecare 1,13 milioane de euro
pentru a susţine un concert de o oră, cu ocazia inaugurării unui hotel din Turcia care este considerat cel mai scump din Europa, valoare sa fiind estimată la un miliard de euro.

Miliardarul rus Telman Ismailov, propietarul hotelului The Mardan Resort din Antalya a plătit-o, anul trecut, pe Jennifer Lopez tot cu 1,13 milioane de euro pentru a-i interpreta tradiţionalul cântec "Happy Birthday To You" cu ocazia propriei lui aniversări.

Magnatul rus a declarat că doreşte ca inaugurarea acestui nou hotel să fie un eveniment strălucitor şi a insistat ca Mariah Carey şi Tom Jones să participe la eveniment, indiferent de tarifele pe care le vor impune agenţii celor doi artişti.

Elena Gheorghe, pe locul patru in ultimele sondaje pentru Eurovision

Elena Gheorghe a trecut cu vederea micile probleme de sonorizare de la prima repetiţie, de luni, iar zilele trecute s-a relaxat, alături de iubitul ei, Cornel şi de dansatoarele sale, prin Moscova.

Delegaţia României a făcut o scurtă excursie prin Kremlin şi Piaţa Roşie, însă vremea a fost capricioasă, a început să plouă, iar Dan Manoliu le-a trimis pe fete de urgenţă acasă, de teamă să nu cumva să răcească.

Şi iată că Elena are numai motive
de bucurie, întrucât ieri a sosit la Moscova, cu chiu, cu vai, „tronul ielelor”, unul dintre cele mai importante elemente de scenografie, din show-ul solistei. Această piesă impunătoare este confecţionată din poliuretan şi fibră de sticlă şi are un suport metalic, ajungând să cântărească peste 100 de kilograme
.

Clasată, în urmă cu două luni, în coada clasamentelor, iată că Elena a urcat în sondaje simţitor, iar ultimele sondaje o plasează -, surpriză! - chiar pe locul al patrulea.

Locul 32 pe net

Melodia Elenei Gheorghe, "Balkan Girls", care va reprezenta România la Eurovision 2009, se clasează pe locul 32 al preferinţelor utilizatorilor de internet, conform unui clasament întocmit, joi, de Google.

Pe primele trei locuri se află norvegianul Alexander Rybak cu "Fairytale", reprezentanta Turciei, Hadise, cu melodia "Düm Tek Tek", şi Sakis Rouvas, din Grecia, cu piesa "This Is Our Night". Punctajele celor clasaţi pe podium, potrivit Google, sunt 328, 302 şi 246.

Renumita cântăreaţă franceză, Patricia Kaas, ocupă locul patru cu melodia "Et S'Il Fallait Le Faire", în vreme ce reprezentanta Republicii Moldova, Nelly Ciobanu, se află pe poziţia 29, înaintea României, cu melodia "Hora Din Moldova".

Datele obţinute se centralizează în permanenţă, iar ca urmare a rezultatelor obţinute, clasamentul se actualizează zilnic.

Pentru că 50% din punctaj se acordă în ultima seară a concursului
de către un juriu format din specialişti, instrumentul utilizat de Google nu poate anticipa, totuşi, clasamentul final.

Cele două semifinale vor avea loc pe 12 şi 14 mai, iar marea finală, transmisă în direct la TV în toată Europa, se va desfăşura pe 16 mai. În finala concursului vor fi prezente 25 de melodii.

Lucian Mitrea: «Fata mea e frumoasă ca Andreea»

otoreporterii Click! l-au surprins, ieri, pe impresarul Lucian Mitrea în timp
ce intra în clinica în care soţia sa, cântăreaţa Andreea Bănică, a adus pe lume primul lor copil. Proaspătul tătic era burduşit de cadouri
pentru „fetele sale”, aşa cum le-a numit, declarându-ne fericit: „Fata mea este frumoasă ca maică-sa”.

“Sunt un bărbat fericit, am un copil frumos. Chiar acum sunt lângă fetele mele, le alint!”. Acestea au fost primele cuvinte ale lui Lucian Mitrea, atunci când l-am sunat pentru a-l felicita. Soţia sa, frumoasa Andreea Bănică, a născut ieri prin cezariană o fetiţă, care măsoară 53 de centimetri şi cântăreşte 3,350 kilograme
.

Micuţa se numeşte Maria Sofia şi a venit pe lume cu trei ore mai devreme decât era programat, mai precis în jurul orei cinci: “Andreea urma să fie operată la opt dimineaţa, dar peste noapte a avut contracţii, iar eu am dus-o la spital. Medicii au băgat-o imediat în sala de naşteri”, ne-a mai spus Lucian.

Proaspătul tătic a fost surprins, ieri, de fotoreporterii Click! în jurul orei 14:00, în timp ce intra la Euroclinic cu un buchet mare de flori pentru soţia sa şi cu un urs de pluş pentru bebeşuşul său, aceasta fiind prima jucărie a Sofiei.

Daniela Crudu

Daniela a comis-o din nou la emisiunea “Neatza cu Răzvan şi Dani”. Dacă ultima dată
dansul a fost de vină pentru dezgoli-rea unui sân al vedetei, da data aceasta costumul a fost cel care i-a jucat feste.

Deghizată în Batman, ea a insistat să execute câteva din mişcările superero-ului de benzi desenate. Din păcate, însă, costumul nu a făcut faţă şi a lăsat să iasă la iveală unul dintre sânii Danielei Crudu.

Vreau să fiu senator! Votaţi-mă!

actriţă porno se pregăteşte să devină senator al statului american Louisiana la alegerile din 2010. Stormy Daniels, în vârstă de 30 de ani, a pornit ieri campania
electorală, ea concurând cu un politician controversat, David Vitter, care a fost umilit după ce numărul său de telefon a fost găsit în agenda unei patroane de bordel din Washington.

Vedeta porno, care a fost refuzată de Partidul Democrat din care face parte liderul SUA, Barack Obama, candidează ca independentă şi afirmă: “Sunt pregătită pentru luptă. Mă iau la trântă cu oricine. Votaţi- mă!”, a mai spus Stormy.

Bahmu si Prigoana. Iar s-au căsătorit

driana Bahmuţeanu şi Silviu Prigoană s-au căsătorit ieri la Primăria sectorului 3, in mare secret. Cununia civilă a fost oficiată de însuşi primarul sectorului 3, Liviu Negoiţă, bun
prieten cu ginerele, şi s-a desfăşurat chiar în biroul
acestuia. La ieşirea din primărie, cei doi însurăţei au fost surprinşi de fotoreporterii ziarului Libertatea.

Adriana Bahmuţeanu şi Silviu Prigoană s-au căsătorit ieri, în mare secret, la Primăria sectorului 3. Pentru că nu au vrut să răsufle nici o vorbă despre a patra lor căsătorie, cei doi nu au folosit Casa
Căsătoriilor pentru a deveni din nou soţ şi soţie, ci chiar biroul primarului Negoiţă. Prieten bun cu ginerele, acesta a fost cel care a oficiat ceremonia în urma căreia năbădăiosul cuplu s-a căsătorit din nou, la doi ani după pronunţarea ultimului lor divorţ. După nuntă, Adriana, care este gravidă în cinci luni, a renunţat oficial la numele de Bahmuţeanu, urmând să poarte doar numele soţului ei, Prigoană.

A redevenit doamna Prigoană de ziua ei

Silviu Prigoană a pregătit de multă vreme surpriza. Cu câteva luni în urmă, întrebat dacă este posibilă o nouă căsătorie între el şi Adriana, acesta ne-a spus: “Nu-i exclus. Sunt obişnuit, deci totul e posibil”, povestea atunci Prigoană pentru Libertatea. Ieri, însă, chiar în ziua în care Adriana a împlinit 35 de ani, Prigoană a luat-o din nou de nevastă, cu acte în regulă. Gestul afaceristului e legat şi de faptul că cei doi vor deveni părinţi în această vară, pentru a doua oară.

Campioană la schimbat silicoane

onştiente că un bust voluptuos le asigură
deopotrivă ascensiunea în carieră, dar şi împlinirea pe plan sentimental, vedetele au făcut coadă la cabinetul medicului estetician.

Dar iată că unele au fost ghinioniste şi, nemulţumite de rezultat, s-au văzut nevoite să repete operaţia. Baba suferă la frumuseţe, iar banii
nu au părut a fi un impediment pentru cele care şi-au dorit cu tot dinadinsul un bust perfect.

Fie că nu le-a plăcut forma iniţială a silicoanelor, fie că şi-au dorit ca sânii să fie mai mari sau mai mici ori că au întâmpinat probleme medicale, frumoasele au ajuns să facă chiar şi patru operaţii estetice. Topul e condus lejer de Oana Zăvoranu, urmată de Daniela Györfi, Oana Oprea şi Mădăli-
na Radu.

Mădălina Radu, două operaţii

“OTV-ista fără chiloţi” a suferit, joia trecută, cea de-a doua intervenţie chirurgicală la sâni, ea înlocuindu-şi vechile silicoane cu unele noi, de ultimă generaţie. Cel care a operat-o de această dată
a fost celebrul chirurg Dov Klein de la clinica Sabyc Medical Center. Fotoreporterii Click! au surprins-o, joi după-amiază, pe Mădăli-na cu noile silicoane la vedere.

Daniela Györfi, trei operaţii

Solista şi-a făcut prima operaţie estetică în anul 1999, însă, dezamăgită de rezultatul pe care l-am putut vedea şi în revista “Playboy”, i-a făcut o nouă vizită chirurgului estetician. Dar nici de această dată nu a fost prea încân-tată, astfel că a apelat şi la cea de-a treia intervenţie chirugicală.

Oana Oprea, două operaţii

Vedeta rubricii Meteo din Click! se laudă, şi ea, cu două intervenţii la nivelul bustului. Oana Oprea şi-a pus, prima dată, implanturi cu silicon în urmă cu trei ani, dar rezultatul nu a fost deloc pe placul ei. După ce a mai strâns câteva mii de euro
, blon-da a recurs la cea de-a doua operaţie, pe care şi-a făcut-o în Dubai.

Oana Zăvoranu, patru operaţii

Vedeta de la Kanal D a şocat când a declarat în premieră, în urmă cu aproximativ o lună, că a vizitat esteticianul de patru ori pentru a-şi modifica forma şi mărimea sânilor.

Oana Zăvoranu şi-a pus primele implanturi cu silicon în urmă cu trei ani, la medicul Marek Vâlcu: “M-am dus
de trei ori la el să mai îmi pună, să mai îmi scoată, dar primăvara trecută m-am hotărât să renunţ definitiv la silicoane, pentru că am sâni frumoşi naturali şi mi se pare că implanturile te îmbătrânesc”, a declarat vedeta.

vAu vrut sa faca sex in toaleta unui magazin, dar au ramas blocati

and oamenii vor sa condimenteze o partida de sex, cauta cele mai inedite locuri pentru asta. Chiar si... toaleta. Asa se face ca doi angajati la un magazin de haine din Bergamo, Italia, care si-au dorit sa incerce senzatii tari intr-un astfel de loc, au ramasi blocati acolo, din cauza unei crampe musculare a femeii.
In plus
, de parca asta nu ar fi de ajuns, Salvatore Mazzi, de 37 de ani si Angelina Marcelo, in varsta de 26 de ani, au fost gasiti tocmai de sotul femeii, care o astepta sa-si termine tura, potrivit jurnalistilor de la " The Sun". Cei doi nu au putut fi eliberati decat cu ajutorul medicilor
. Drept urmare, Salvatore, care era paznic, a fost dat afara de sotia sa si concediat pentru "zbenguiala" in timpul
serviciului.
Si Angelina a fost parasita, insa ea si-a pastrat locul de munca, intrucat sefii au decis ca tanara isi terminase tura, cand s-a decis sa-si faca de cap cu paznicul, au mai precizat jurnalistii britanici.

Miliardara Christine Valmy si-a indepartat partenerul de viata de la afacerile familiei

"Regina cosmeticelor", fondatoarea celebrului lant de saloane de infrumusetare "Christine Valmy", a obtinut o hotarare judecatoreasca din care rezulta ca sotul ei nu este in deplinatatea facultatilor mintale, indepartandu-l, astfel, pe acesta de la afacerile familiei.

Sotul Christinei Valmy, Henry, a fost atins de o boala necrutatoare, maladia Alzheimer, care s-a agravat treptat dupa un accident rutier suferit in anul 2004.
Marea iubire a vietii ei, cu care a trait alaturi 36 de ani, ajunsese de nerecunoscut, se arata in documentele de la dosarul inaintat magistratilor Judecatoriei Sectorului 3. Omul de incredere al "reginei cosmeticelor" si femeia care il ingrijeste pe sotul ei in varsta de 87 de ani au declarat, sub juramant, ca Henry devenise foarte agresiv, avea permanenta nevoie de insotitor si nu-si putea lua singur medicamentele. In plus
, "nu-si poate administra singur bunurile pentru ca are nevoie de ingrijire si supraveghere", se mai arata in documentele instantei. Aceasta era, de fapt, miza procesului deschis de Christine, care a cerut restrangerea tuturor drepturilor legale
ale sotului ei, pentru ca acesta este actionar in Romania la una din firmele prin care isi deruleaza afacerile. Avocatii reputatei cosmeticiene au pregatit minutios toate probele, inclusiv o expertiza medico-legala, care atesta ca Henry Sterian Valmy nu este in deplinatatea facultatilor mentale, medicii recomandand punerea lui sub interdictie juridica. Expertiza a fost intarita de declaratiile celor doi martori date la Parchet
si in instanta. In aceste conditii decizia magistratilor a fost aproape formala, iar Henry a fost pus sub interdictie printr-o hotarare judecatoreasca acum cateva zile.

Cine este Christine Valmy

Christine Valmy a emigrat in anul 1961 in SUA, unde a deschis o scoala de cosmetica si mai multe saloane. Tratamentele ei de infrumusetare, realizate cu o aparatura proprie, i-au adus un succes rapid
, astfel ca si-a deschis filiale pe tot cuprinsul Americii, dar si in cateva state ale lumii. De ingrijirea ei au beneficiat multe dintre vedetele de la Hollywood, iar reusita profesionala a propulsat-o pe Valmy in fruntea Asociatiei Americane de Estetica pe care a condus-o timp
de 20 de ani.

Adriana Bahmuţeanu şi Silviu Prigoană s-au căsătorit pentru a patra oară

Chiar în ziua în care a împlinit 35 de ani, Adriana Bahmuțeanu a primit de la Silviu Prigoana un cadou
pe care-l aștepta încă de când a rămas însărcinată cu primul lor copil.

Miliardarul i-a oferit, din nou, Adrianei statutul oficial de doamna Prigoană. Cei doi au facut, în mare secret, cununia civila, la Primaria Sectorului 3. Ceremonia a fost una restrânsă, la care au luat parte numai martorii. Seara, dublul eveniment, ziua de naștere a Adrianei și cununia, a fost sărbătorit într-un local bucureștean, unde au fost invitați numai membrii familiei și cei mai apropiați prieteni.

Tibetul este cel mai afectat de incalzirea globala

Tibetul, cunoscut drept acoperisul lumii, este regiunea cea mai afectata de fenomenul incalzirii globale. Administratia de Meteorologie din China (CMA) a aratat ca temperaturile din Tibet au crescut cu 0,32 grade Celsius la fiecare 10 ani, din 1961, pana in 2008, arata agentia de presa Xinhua.

„Tibetul este o regiune aproape lipsita de industrii moderne si emite putine gaze
cu efect de sera, dar a avut parte de cresteri ale temperaturilor mult mai mari decat in alte regiuni”, a aratat Zheng Guoguang, director CMA.

Li Yan, membru Greenpeace, a spus ca altitudinea Tibetului de sub 4.000 de metri l-a transformat intr-un adevarat bombardier pentru climatul lumii si foarte sensibil la orice schimbari climatice. „Procesul incalzirii globale, care a inceput de la revolutia industriala incoace si care a accelerat in ultimele decenii, este vinovat pentru suferinta Tibetului”, a aratat Li.

In ultimele decenii, Tibetul a avut parte de conditii meteorologice extreme, topirea ghetarilor, transformarea peisajelor, formarea de lacuri de acumulare si o reducere a biodiversitatii.