Reprezentanţii a şapte companii europene de transport
al gazelor naturale
, printre care şi Transgaz Mediaş, au purtat, în ultimele două zile, discuţii legate de fezabilitatea proiectului de unificare a reţelelor, în cadrul unei întâlniri organizate în România.
La sfârşitul anului trecut, compania ungară MOL a invitat mai multe
companii, din România, Austria, Bulgaria, Bosnia, Croaţia, Slovenia, Serbia, să înceapă negocierile referitoare la înfiinţarea unui transportator regional de gaze
naturale.
miercuri, 25 martie 2009
Deşi considerată săracă România e pe locul 12 în UE la numărul de maşini înmatriculate
În primele două luni ale acestui an în România au fost înmatriculate 50.918 maşini noi, de două ori mai mult decât în Ungaria şi de trei ori mai mult decât în Cehia. În acelaşi timp ţara noastră este pe locul doi în ceea ce priveşte numărul de creştere al înmatriculărilor de maşini noi, de 36,5% faţă de perioada similară a anului trecut, conform Asociaţiei Europene a Producătorilor de Automobile (ACEA). Regiunea de dezvoltare de Nord-Est a României este cea mai săracă din întreaga Uniune Europeană, conform Eurostat, biroul
de statistică al Uniunii.
Cele mai multe
vehicule
noi au fost înmatriculate în Italia, respectiv 476.133 de unităţi şi Germania, cu 382.944 unităţi. Pe locul al patrulea se situează Franţa, unde au fost înmatriculate peste 392.000 de maşini noi. În timp ce media de creştere la nivelul întregii Uniuni Europene este de 3,8%, pentru statele nou aderate aceasta urcă până la 18,6%. România a depăşit la acest capitol state ca Bulgaria, cu numai 7.196 de unităţi, Norvegia, Elveţia, Portugalia sau Suedia.
Una dintre mărcile vedetă, cu unul dintre cele mai mari creşteri de vânzări în această perioadă a anului este Dacia, care în ianuarie şi februarie a fost cumpărată de 31.327 de clienţi, în creştere cu 64,3% faţă de perioada similară a anului trecut. Vânzările Dacia reprezintă aproape 10% din vânzările întregului grup Renault
, care deţine fabrica de la Piteşti. Renault a vîndut în afara Europei 3.000 de Logan-uri şi 2.300 de Sandero, cel mai recent model lansat de constructorul francez sub sigla Dacia. (v.r.)

Socialismul suedez - parazitul capitalismului occidental
Interviu cu Johan Norberg, Senior Fellow la Cato Institute
„Solutia este aplicarea exemplului suedez al economiei sociale de piata, bazata pe o politica fiscala cu impozite progresive si masuri corective - ajutoare sociale din resursele statului. Daca economia capitalista de piata duce la polarizarea bogatiei in buzunarele unei minoritati, modelul suedez permite eliminarea saraciei“, spunea Ion Iliescu, la lansarea volumului „Integrare si globalizare. Viziunea romaneasca“. Johan Norberg - un economist suedez la fel de preocupat de problema globalizarii - ii raspunde: „Bunastarea suedezilor s-a datorat comertului liber si economiei de piata. In anii ’50, Suedia avea taxe mai mici si o economie mai deschisa decat restul tarilor occidentale. Suedia a introdus taxele si cheltuielile sociale mari la care se refera Iliescu mult mai tarziu, in anii ’70, atunci cand ne-am permis sa o facem. Daca le-am fi crescut cand eram saraci, astazi nu am fi fost atat de bogati. Dar chiar si in circumstantele in care inasprirea fiscalitatii a fost implementata la momentul potrivit, Suedia a suferit din cauza taxelor mari. In anii ’70, eram pe locul patru in topul celor mai bogate natiuni ale lumii. Astazi suntem pe locul 14. Modelul suedez are un pret. Trebuie sa fii foarte sigur ca vrei sa-l platesti inainte sa treci la implementarea lui“.
Nascut in 1973, Johan Norberg a studiat in perioada 1992-1999 la Stockholm University filozofia, literatura, stiintele politice si istoria ideilor, iar la City University - economia. In 2001 a publicat cea mai importanta carte a sa: „In defence of Global Capitalism“. Lucrarea a cunoscut un succes rasunator, iar in 2002 autorului i-a fost decernat premiul Fisher. In 2003, Johan Norberg a primit medalia de aur a Fundatiei Friedrich August von Hayek alaturi de fostul premier britanic Margaret Thatcher si economistul-sef al Bancii Centrale Europene, Ottmar Issing.
Ideea centrala a cartii lui Norberg este ca saracia nu e doar o problema materiala. Saracia inseamna lipsa de putere, inseamna sa fii privat de oportunitati fundamentale si de libertatea de a alege. Veniturile mici sunt simptome ale lipsei acestor lucruri, ale faptului ca oamenii sunt marginalizati si supusi constrangerilor.
Editia in limba romana a cartii „In defence of Global Capitalism“ urmeaza sa fie publicata in aceasta luna de Editura Libertas.
Fostul presedinte Ion Iliescu prezinta modelul suedez drept solutia-minune pentru Romania inca din 1990. Ce ne poate spune un suedez despre acest model?
Nu sunt sigur ca presedintele Iliescu cunoaste cu adevarat modelul care a stat la baza succesului Suediei. In anii ’50, Suedia era una dintre cele mai bogate si mai dezvoltate tari ale lumii. In acea perioada, Suedia avea taxe mai mici si o economie mai deschisa decat restul tarilor occidentale si decat Statele Unite. Bunastarea suedezilor s-a datorat comertului liber si economiei de piata.
Iliescu se refera la nivelul mare al taxelor si al cheltuielilor sociale din Suedia, dar aceste elemente au fost introduse mult mai tarziu, in anii ’70, atunci cand ne-am permis sa o facem. Daca am fi marit taxele si protectia sociala atunci cand eram saraci, astazi nu am fi fost atat de bogati. Mai intai trebuie ca tarile sa atinga un anumit nivel de bunastare si abia dupa aceea sa treaca la cheltuirea resurselor.
Dar, chiar si in circumstantele in care inasprirea fiscalitatii a fost implementata la momentul potrivit, Suedia a suferit din cauza taxelor mai mari, atat din punct de vedere economic, cat si social. In anii ’70, eram pe locul patru in topul celor mai bogate natiuni ale lumii. Astazi, suntem pe locul 14. De asemenea, in sectoarele in care statul a intervenit cel mai mult
, munca si angajarile au fost descurajate, mai ales in randul celor tineri. Actualul guvern suedez incearca sa rezolve aceasta problema reducand impozitele pe munca si micsorand compensatiile sociale, ceea ce inseamna ca modelul suedez are un pret. Trebuie sa fii foarte sigur ca vrei sa-l platesti inainte sa treci la implementarea lui.
Totusi, locurile pe care si le-au pastrat tarile din nord in fruntea topului competitivitatii - Danemarca (locul 3), Suedia (4), Finlanda (6), Norvegia (16), Islanda (23) - sfideaza ideea ca impozitele mari, sectorul public puternic si protectia sociala consistenta sunt incompatibile cu eficienta economica. Care este secretul?
Avem de-a face cu situatii diferite. Norvegia iese din discutie, gratie veniturilor din petrol. Islanda este o tara foarte liberala, cu o economie extrem de dereglementata. Piata muncii din Danemarca este una dintre cele mai libere din Europa.
Dar de ce si Suedia? Partial datorita faptului ca politica noastra fiscala, de majorare a taxelor si a cheltuielilor publice, a intrat intr-o criza grava la inceputul anilor ’90, asa ca am fost nevoiti sa incepem sa dereglementam economia si sa o facem mai deschisa spre piata libera, macar in privinta marilor piete si a companiilor de top. Deci, pe langa taxe, comparativ cu restul Europei, Suedia este acum, in multe privinte, o economie mai liberala.
Haideti sa privim problema altfel. De ce intreprinzatorii din Germania sau Franta, unde povara fiscala este ceva mai redusa decat in Suedia, isi muta afacerile in Est cu o viteza care-i determina pe oamenii politici sa-i invinovateasca de „lipsa de patriotism“, iar in tara dv cantitatea de capital „exportat“ pare a fi mai scazuta?
Ei bine, multe dintre noile „joburi suedeze“ sunt create, de fapt, in afara si multe dintre cele mai mari companii sunt detinute acum de alte tari. Insa cu siguranta, comparativ cu Germania si Franta, fenomenul este mult mai restrans. Una dintre cauze ar fi ca social-democratii suedezi au fost intotdeauna prieteni cu marile companii. Le-au acordat privilegii, reduceri de taxe, exceptii de la legislatie si multe alte facilitati doar pentru a-i face sa ramana aici. In Suedia functioneaza o taxa corporativa unica, de 28%, in vreme ce in Germania, Franta si alte tari depaseste 30%, iar in unele tari se aplica chiar impozitarea progresiva. Un aparat
de stat de dimensiuni mari, precum cel din Suedia, nu se poate finanta prin taxarea capitalului si a celor mai bogati, pentru ca acestia ar putea parasi tara. In schimb, este absolut firesc ca factura statului bunastarii sa fie achitata in proportie co-varsitoare de catre oamenii obisnuiti si de cei cu venituri modeste, intrucat acestia nu pot pleca. Din acest punct de vedere, sistemul este extrem de nedrept.
Credeti ca impozitarea cu o cota unica a profiturilor si salariilor - asa cum se vede acum in Romania - ar fi mai potrivita pentru Suedia?
Categoric. Consider ca o taxa unica mica este cruciala pentru a stimula munca, inovatia si asumarea de riscuri investitionale. Totodata, e o chestiune de dreptate: daca faci bani, sunt banii tai, nu ai guvernului. Dupa cum spunea John Stuart Mill, a-i taxa mai mult pe cei care muncesc si se educa mai mult inseamna a penaliza munca si educatia.
Apropo de dreptate si nedreptate. Statisticile arata ca un sfert din tarile lumii consuma trei sferturi din resursele Planetei. Se poate vorbi de o nedreptate care a inceput inca din vremea imperiilor coloniale? In ce masura globalizarea va face ca bogatii sa devina mai bogati, iar saracii mai saraci?
Nu, nu, in niciun caz. Avem de-a face cu un vechi mit. Motivul pentru care 20% din populatia lumii consuma zilnic 80% din resursele planetei - energie, haine, computere si masini
- este acela ca cei 20% sunt cei care produc 80% din respectivele resurse. Acei 20% sunt cei mai liberi oameni de pe pamant. Pe cand ceilalti 80% nu se bucura de aceeasi libertate de investitie, productie si comert pentru a putea sa produca la fel de mult. Distributia resurselor mondiale este inegala pentru ca distributia capitalismului in lume este inegala. Cei din tarile cu economie de piata se imbogatesc, ceilalti raman saraci.
Globalizarea inseamna, la origine, ca din ce in ce mai multi oameni se bucura de libertate, iar rezultatul este ca nu numai bogatii devin mai bogati, ci si saracii. Iar saracii mai au de castigat din aceea ca piata libera si concurenta obliga companiile sa fie mai eficiente si sa produca bunuri mai ieftine. Cei bogati, puternici si cu relatii se pot descurca in orice sistem. Dar singura sansa a celor saraci, lipsiti de putere si relatii, este piata libera. Doar acolo isi pot vinde forta de munca si pot porni o afacere, fara sa fie taxati la sange si constransi de tot felul de reglementari. Nu este deloc o coincidenta ca saracia extrema si foametea cronica din tarile dezvoltate s-au redus
la jumatate in aceste trei decenii de globalizare si ca avansul economic si diminuarea saraciei sunt mai rapide in tarile care si-au deschis pietele.

România aşteaptă unda de şoc a noii crize americane
Economia americană primeşte lovitură după lovitură. Dolarul a scăzut ieri pentru prima dată
în istorie sub nivelul francului elveţian, la 0,9996 franci/dolar. Deşi căderea a fost scurtă, moneda americană revenindu-şi în timpul şedinţei de tranzacţionare, analiştii consideră că economia SUA are probleme din ce în ce mai grave.
Momentul de slăbiciune a valutei SUA, subliniat
de scăderea continuă a dolarului faţă de euro din ultimele săptămâni, a culminat cu un nou nivel minim record faţă de euro, respectiv 1,5688 dolari pentru un euro. În ultimele trei săptămâni, aproape zi de zi, dolarul a pierdut teren faţă de moneda europeană.
Scânteia care a prăbuşit şi mai mult
dolarul a fost anunţul Bear Stearns, una dintre cele mai importante bănci din America, potrivit căruia lipsa de lichidităţi proprii este mai mare decât se estimase, fiind necesar un împrumut în regim de urgenţă de la banca centrală a SUA (Fed). Acţiunile Bear Stearns au pierdut 50% din valoarea de la începutul şedinţei de tranzacţionare. Analiştii se tem că neîncrederea investitorilor faţă de această bancă s-ar putea transmite şi către celelalte mari bănci din lume.
Speriaţi că anunţul ar putea destabiliza bursa şi cursul, investitorii au fugit de pe dolar pe aur sau pe alte valute. Aurul a atins un nou record istoric, fiind cotat la peste 1.000 de dolari pe uncie. Petrolul a atins şi el recent pragul psihologic de 111 dolari pe baril, după care a revenit în jurul valorii de 110 dolari. Nivelul maxim atins a fost al şaptelea record consecutiv al preţului barilului de petrol.
Criza de lichidităţi – resimţită la nivel global
Deşi criza creditelor ipotecare neperformante din SUA, care a izbucnit anul trecut pe piaţa bancară americană, a părut iniţial că nu va afecta la modul serios economia mondială, efectele reale, care încă se resimt, au depăşit previziunile iniţiale. Faptul că băncile americane au fost nevoite să “şteargă” din valoarea activelor din portofoliu a speriat clienţii, care au început să facă retrageri din ce în ce mai mari, creând astfel o criză de lichidităţi. Cele mai importante bănci centrale din lume, Fed şi Banca Centrală Europeană (BCE), au fost nevoite să injecteze sute de miliarde de dolari şi de euro în pieţele financiare
pentru a evita o prăbuşire.
Efectele nu au putut fi însă evitate în totalitate. Criza de lichidităţi a scumpit creditarea, ceea ce s-a resimţit la nivel global. România a fost şi ea afectată de acest val de neîncredere. Leul a pierdut peste 10% faţă de euro din toamna anului trecut, iar bursa a avut un început de an “sângeriu”, scăzând cu câte 2%-3% consecutiv, zile la rând. Credite mai scumpe înseamnă atât un consum mai mic
, deci vânzări în scădere pentru companii, cât şi obţinerea de împrumuturi corporate mai scumpe, ceea ce afectează profitul, deci randamentul pe acţiune.
Dacă la prima vedere un euro puternic faţă de dolar este un lucru pozitiv, aşa cum a subliniat recent Jose Manuel Barroso, preşedintele Comisiei Europene, efectele pe termen lung pot afecta serios economia Europei. Un euro puternic faţă de dolar înseamnă un preţ mai mic al petrolului, deci carburanţi şi transport mai ieftine. În acelaşi timp însă, după cum au subliniat mai ales sindicatele din Franţa şi din Germania, un euro prea puternic este dezavantajos la export.

Isarescu speriat de populismul PNL
"Nu vad pentru urmatorii sapte ani, pana la adoptarea euro, lipsa unui ingredient care sa faca imposibila o crestere economica de 5-6% pe an, durabila, insa vad pericolul populismului, vad riscurile unor greseli economice majore", a declarat, ieri, Mugur Isarescu, guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei, transmite Mediafax.
El nu a detaliat greselile de politica economica la care s-a referit. Reamintim, in lunile februarie si martie, Isarescu a avut o serie de intalniri cu premierul Calin Popescu Tariceanu si cu ministrul Economiei
si Finantelor, Varujan Vosganian, temele discutate fiind politica fiscal-bugetara, corelarea politicilor macroeconomice si indicatorii macroeconomici. De asemenea, in acest an vor avea loc alegeri locale si generale. Isarescu a mai spus ca inflatia va reveni pe traiectoria sa descrescatoare in partea a doua a anului si se va apropia de tinta propusa. Tinta BNR pentru acest an este de 3,8%, plus/minus un punct procentual. "Mesajul meu de azi nu a fost unul de relaxare, a fost unul prudent si optimist, care a subliniat
faptul ca vom avea crestere economica in acest an si ca prin masurile adoptate si in lipsa unor masuri de relaxare, mai ales in domeniul fiscal, noi credem ca inflatia se va apropia de tinta", a spus sedful bancii centrale. El a apreciat ca Romania are semne incurajatoare in ceea ce priveste corectia dezechilibrului extern. Isarescu a subliniat ca aceasta corectie trebuie sa fie atinsa intr-o maniera care sa nu perturbe prea mult nici cresterea economica, dar nici sa nu alimenteze inflatia. De asemenea, corectia nu trebuie facuta prin deprecierea cursului, ci printr-un control
adecvat al cererii agregate. "Este o abordare echilibrata si ar trebui sa avem intelepciunea de a doza cum trebuie masurile de politica fiscala", a spus Isarescu.

Autonomatul lui Basescu
Gata, cred ca mi-a picat fisa. Lui Basescu trebuie sa-i fi spus cineva ca risca sa piarda teren (stiu sigur ca e, deja, in lucru cel putin un sondaje de opinie), si a decis ca e cazul sa reintre in arena.
Va mai amintiti probabil de neverosimila amicitie cu care l-a tratat pe Tariceanu, la Cotroceni, cind cu investirea noului ministru al Justitiei, nu? Unii mai nevricosi din fire, chiar si dintre sustinatorii sai, erau gata pina si de aplauze. Pentru ca da, “razboiul palatelor” i-a obosit pe multi, iar o anumita stare de neliniste se instalase chiar si in propria tabara. Dar nu-i Basescu omul pe care sa-l puna pe ginduri asemenea mofturi. Bezeaua pe care i-o trimisese recent premierului n-avea nimic de pace in ea. Parea mai degraba un gest de condescendenta adresat unui adversar tot mai putin interesant. Cimpul de bataia e deja in alta parte si el are legatura cu ceea ce se intimpla in PSD. Odata cu revenirea lui Nastase in conducerea partidului, toate calculele duc catre o singura concluzie. Pentru PSD&aliati, anul electoral 2008, care, cum stiti, a inceput deja, va trebui sa fie anul retrogradarii lui Basescu. De ce? Pentru ca, dupa alegerile generale, orice formula de guvernare va fi posibila, dar nici una care sa includa PSD nu e sigura atita vreme cit Traian Basescu ramine popular. Cu cit ii reduc din procente cu atit il fac mai slab in negocierile pentru viitoarea guvernare. Un Basescu vlaguit inseamna si un presedinte tot mai izolat de PD-L, partidul favorit al viitoarelor alegeri. Primele sarje l-au ranit deja. Nu atit articolul din Jurnalul National, o ciorba reincalzita de fapt, nici macar subiectul Haysam, poate putin totusi bascalia pe care, pina la urma, Elena Basescu mai mult
si-a cerut-o, cit campania
de imagine tot mai triumfalista declansata de tabara adversa, coordonata acum de Nastase si Iliescu. Asa ca presedintele are toate motivele sa inceapa si el razboiul total.
Vineri seara, la Otopeni, Traian Basescu a atacat doar linia intii a frontului. “Ziaristii-tonomat”. Sint cei mai vizibili si mai usor
de ucis. Pina la cartierul general mai are insa drum lung.

Lidia Bărbulescu şi China atacă SUA
"Lidia Bărbulescu cere Statelor Unite să-şi dovedească afirmaţia din Raportul Departamentului de Stat că justiţia din România n-ar fi independentă".
Cine este Lidia Bărbulescu? Doamna aceea machiată ca una dintre măştile venale ale pictorului suprarealist belgian James Ensor, descendentă directă din şcoala de gândire Suzănica Gâdea. Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, al acelei instituţii însărcinate să apere procurorii şi judecătorii de presiuni politice, dar care şi-a făcut o misiune din a-i proteja pe politicieni de justiţie.
Nu este o simplă coincidenţă că vehemenţa anti-americană a Lidiei Bărbulescu - aterizată din comunism în fruntea CSM - o descoperim şi în poziţia oficială a Chinei faţă de raportul anual al drepturilor omului, întocmit de Departamentul de Stat al SUA. Şi nu este deloc o întâmplare că în discursul public pe marginea raportului critic la
adresa României se regăseşte contraargumentul Chinei, tortura practicată de americani în închisoarea Guantanamo. SUA au într-adevăr o problemă cu tortura. Dar replica româno-chineză „şi voi aveţi probleme cu drepturile omului“ este un reflex condiţionat de totalitarismul comunist, experienţă comună ambelor ţări, care minimalizează propria responsabilitate.
României i se atrage atenţia asupra nivelului corupţiei şi independenţei justiţiei, abuzurilor poliţiei împotriva romilor şi declaraţiilor discriminatorii ale unor oficiali români despre aceeaşi etnie, atitudinii ostile a unor instituţii şi politicieni faţă de homosexuali şi cultele religioase, altele decât cea ortodoxă. Avem încă probleme cu respectarea drepturilor omului, inclusiv cu egalitatea tuturor cetăţenilor în faţa legii şi, în loc să ne concentrăm pe remedierea deficienţelor, îndreptăm degetul acuzator spre SUA. Un realizator TV îşi chestiona interlocutorii, politicieni şi analişti: „Aţi auzit de Guantanamo? Acolo unde este sânge pe jos, saci în cap, bătăi, torturi de care UE este oripilată?“. Faţă de Guantanamo, dosarul
lui Adrian Năstase, împuşcarea romilor cu gloanţe de cauciuc în timpul
unei razii, monopolul oligarhilor asupra presei sunt zero, nu-i aşa? Fleacuri, mărunţişuri, mofturi, n-au nicio importanţă. Aşa că de ce să ne preocupe?
Acest tip de reacţie „dar şi cutare a făcut ceva rău“ cu varianta „cine este cutare să mă judece pe mine“ s-a generalizat. O întâlnim pe stradă, în politică, la televizor. Trebuie să vă fie cunoscută. Cine este America cu Guantanamo să mă judece pe mine? SUA care-şi numesc ambasadorii după criterii care în România ar fi considerate corupte? Cu ce drept acuză Traian Ungureanu comunismul, când el însuşi a scris un elogiu? Cine, Băsescu care a vândut flota, Tăriceanu care e prieten cu Dinu Patriciu?
În România sau despre România, nimeni nu are dreptul să vorbească, pentru că toţi avem un păcat şi orice critică cu bună intenţie este percepută ca o declaraţie de război. Pe acest fundament pasiv-agresiv, comportament care a molipsit incurabil întreaga societate, nu se poate construi nimic.

Mijloace verificate
Scandalul taxei de primă înmatriculare a readus în prim-plan un alt scandal, azi uitat, cum se uită mai toate pe acest petic de Balcani ai Latinităţii, unde minunile ţin doar trei zile.
E vorba de scandalul aprins şi ars în primăvara lui 1997, când Traian Băsescu, pe atunci ministru al transporturilor în guvernul Ciorbea, a impus, prin ordonanţă de urgenţă, o taxă pentru tot ce-şi învârtea roţile de cauciuc pe drumurile publice.
Imaginile difuzate la „Sinteza Zilei“ de pe Antena 3 ne-au convins încă o dată
de superioritatea zdrobitoare a lui Traian Băsescu asupra politicienilor noştri în materie de manipulare mediatică.
Taxa Băsescu nu era mai puţin ilegală şi imorală decât taxa Tăriceanu.
Şi, cu toate acestea, deşi doar ministru al transporturilor la vremea respectivă, Traian Băsescu a reuşit s-o impună cu toate protestele posesorilor de automobile şi proprietarilor de vehicule
, cu toată rezistenţa din partea Comisiei economice a Senatului şi contraofensiva asumată de principalul partid de opoziţie: PDSR.
Cum a reuşit?
Prin câteva mijloace infailibile, dezvăluite de imaginile TV de la vremea respectivă:
1) Fixarea de la început a unei justificări simple şi pe înţelesul tuturor.
- Am nevoie de bani pentru a repara drumurile!
Desigur, pentru infrastructură erau bani de la buget
, obţinuţi din alte surse. Era o aberaţie ca un ministru să vrea bani de la cetăţeni, care să intre direct în bugetul departamentului pe care-l conducea. Cu toate acestea, tocmai simplismul explicaţiei (ca şi acum) a convins.
Călin Popescu Tăriceanu, în schimb, a lăsat impresia că nu ştie ce vrea cu taxa asta de înmatriculare. În consecinţă, sentimentul general a rămas cel de suspiciune că urmăreşte ceva dubios.
2) Folosirea mijloacelor de propagandă şi agitaţie de tip bolşevic.
Pe şosele au fost plantate celebrele panouri cu „Aici sunt banii dumneavoastră!“.
Extrem de convingătoare pentru o opinie publică lipsită de spirit critic.
Într-o altă ţară, mai mult
ca sigur, opinia publică ar fi cerut nişte cifre în locul unui panou care nu spunea nimic despre cum s-au cheltuit banii.
3) Apelul la exemplul personal.
Traian Băsescu a făcut impresie lăsându-se filmat în timp
ce-şi plătea taxa pentru amărâta sa de Dacie.
Fireşte, era mult mai bogat decât arăta o maşină precum Dacia şi putea să-şi trimită şoferul să-i achite taxa.
Prin gestul de a merge personal să plătească a dat un exemplu.
Acum, mai lucizi fiind, ştim că ne-a tras pe sfoară.
Ei şi?

Hora maghiara
Sub privirea absolut indiferenta a autoritatilor de la Bucuresti, astazi mai multe
organizatii
maghiare urmeaza sa sustina, in mod public si explicit, pretentia secuilor de a-si proclama autonomia teritoriala.
Daca asa se va intampla la 160 de ani de la aniversarea revolutiei maghiare, atunci vom asista la cel mai grav atentat din ultimii 60 de ani impotriva Constitutiei Romaniei. Si, evident, la desprinderea unei parti din teritoriul national. Cand, in fine, clasa politica de la Bucuresti si opinia publica se vor inflama, va fi prea tarziu. Precedentul Kosovo va fi facut un pui in Tinutul Secuiesc. Care poate fi semnificatia politica a evenimentului preconizat azi?
Din punctul de vedere al interesului maghiar, solidaritatea de care ungurii dau dovada este exemplara. In ultimii ani, pretutindeni in lume au fost create organizatii care isi propun drept obiectiv final infiintarea unor enclave ale acestei populatii, daca se poate si unde se poate cu statut autonom. Cea mai activa dintre acestea este Garda Maghiara. Caracterizata drept o organizatie
de tip nationalist-extremist, ea actioneaza atat in Ungaria, cat si in Romania sau Voivodina. Mobilizandu-i in forta pe maghiari. Ea s-a dovedit a fi extrem de activa si in ceea ce priveste pretentia secuilor de a obtine autonomia teritoriala. Adica de a crea un stat in interiorul statului roman. Intr-un spatiu dominat etnic de maghiari, dar unde totusi romanii sunt intr-o proportie de 40 la suta. Este straniu detaliul ca, declarativ cel putin, secuii sustin ca nu sunt maghiari, ci constituie o etnie de sine statatoare, in timp
ce ei primesc totusi cea mai puternica si constanta sustinere din partea maghiarilor. Care revendica, la randul lor, autonomia teritoriala a Tinutului Secuiesc ca si cand aceasta ar fi o cauza proprie. Si chiar este. Enuntata deosebire specifica intre maghiari si secui care exista, de buna seama, pana la revolutia lui Kossuth s-a estompat treptat. Astazi, maghiarii si secuii s-au apropiat atat de mult incat se poate spune ca spiritual, cultural si chiar etnic se contopesc, pastrand doar cateva diferente specifice. Asa se si explica de ce cauza autonomiei secuiesti este extrem de populara, la nivelul maghiarimii. Din Romania si de pretutindeni. In jurul acestei cauze s-a format o hora. Iar jucatorii au inceput sa bata cadentat din picioare, la scena deschisa. In timp ce romanii au ramas simpli spectatori. De aceea, nu ar fi deloc de mirare daca se va produce astazi, in uralele generale ale maghiarimii, declararea autonomiei teritoriale a Tinutului Secuiesc, urmand ca maine-poimaine sa avem parte in aceasta chestiune si de un arbitraj international. Care, eventual, sa procedeze ca si in cazul Kosovo. Si, atentie, asta se va produce aproape simultan cu intoarcerea umilitoare a armelor autoritatilor romanesti in chestiunea Kosovo. Pentru ca, pur si simplu, este absurd sa ne imaginam ca ne-am putea impotrivi unei sentinte date
simultan la Washington si in marile capitale europene.
Aparenta disputa creata in jurul inregistrarii Partidului Civic Maghiar, emanatie a Uniunii Civice Maghiare, este doar o perdea de fum. Cel putin atat timp cat UDMR, atat in ipostaza de organizatie civica, cat si in cea de formatiune politica, sustine in mod explicit autonomia teritoriala a Tinutului Secuiesc. Iar UDMR este un partid aflat la guvernare. In Romania, nu in alta parte. Pai de vreme ce chiar o parte a guvernului acestei tari sprijina ciuntirea teritoriului national, prin recunoasterea autonomiei teritoriale a Tinutului Secuiesc, oare ce reactie ar putea avea autoritatile europene? In confuzia generala, creata, dupa opinia mea, prin iresponsabilitatea politicienilor romani de la Bucuresti, scenariul Kosovo aplicat in Transilvania s-ar putea sa devina un fapt pecetluit. Deci, ireversibil.
Oare vom primi viza pentru a circula in Covasna si Harghita? Sau vom beneficia de statutul Schengen?

Cât suntem de provinciali!
Multe ne lipsesc nouă, românilor. Iar simţul măsurii în gesturile publice este unul dintre cele dintâi. Bunăoară, în cazul lui Costel Busuioc, băiatul plecat de acasă la
o vârstă fragedă pentru a scăpa de sărăcie şi căruia destinul i-a dat o şansă extraordinară undeva, departe. Povestea este, desigur, frumoasă.
»Dacă tot nu avem realizări importante, ne mândrim cu victoriile mici
.
Cu atât mai mult cu cât vine să mai panseze cumva orgoliile rănite ale românilor din Spania şi Italia, sătui să tot vadă în ziare şi la televizor numai ştiri despre infracţiunile comise de conaţionalii lor. Însă de aici şi până la a-l prezenta pe Costel ca pe un Pavarotti pe nedrept marginalizat acasă ori, mai rău, a-l transforma într-un exponent al cauzei naţionale e cale lungă.
Iar atunci când în scenă intră şi premierul Tăriceanu, şi preşedintele Băsescu, grăbiţi în a-şi da obolul de încurajări şi felicitări tânărului câştigător al show-ului televizat, atunci putem fi siguri că am atins o culme a ridicolului.
De fapt, încă una. În definitiv, oricât de simpatic ne-ar fi (şi chiar ne este!), tânărul plecat din România a câştigat în Spania doar un concurs televizat, ceva în genul "Megastar", rezervat însă numai imigranţilor. Bravo lui! Asta probabil că îi va schimba viaţa – iar Costel Busuioc o merită cu prisosinţă.
Dar ce relevanţă are aceasta pentru destinul nostru naţional, de vreme ce şeful statului şi cel al guvernului au intervenit în poveste? Ce i-a putut sensibiliza pe aceşti doi bărbaţi politici, în afară de interesul pur electoral de a se lipi de emoţia colectivă pe care această telenovelă a stârnit-o?
Toată această reacţie disproporţionată, venită îndeosebi dinspre politică – dar şi dinspre presă! – nu face decât să scoată în evidenţă solidul nostru provincialism. Dacă nu reuşim prea multe în domeniile importante, măcar să ne mândrim cu realizările mici! Ceea ce dincolo trece doar ca o emisiune de divertisment, tratată cu detaşarea meritată, devine la noi o chestiune de orgoliu şi de destin colectiv.
Avem aici, de fapt, povestea singurului fiu al satului care reuşeşte să facă o şcoală pedagogică şi ajunge profesor de şcoală generală la oraş. Din punctul de vedere al săteanului, profesorul de la oraş este cel mai important om de pe pământ.
Locuitorii îi rostesc numele cu nedisimulată mândrie, considerându-se şi ei parte la reuşita lui. Şi nu ezită să-şi trimită copiii la el, la oraş, ca să-i facă oameni, să-i înveţe carte sau, de ce nu, să le găsească un serviciu mai bun. Evident, Costel nu va putea face prea multe pentru nimeni din România şi nici nu va putea schimba cu ceva destinul nostru. El doar şi-a jucat şansa lui, atunci când i s-a oferit ocazia. În rest, suntem pe cont propriu - şi noi, şi el deopotrivă.

Primaria Capitalei, o fata urâta, greu de maritat
Alegerile pentru Primaria Capitalei contin ceva de-a dreptul bizar: nimeni nu doreste sa le câstige! Dupa ce iscusitul Buratino, obsedat de borduri si excursii la Cannes, a bramburit definitiv infrastructura
Bucurestiului, mostenirea pe care o lasa devine blestem pentru urmasi. Orice partid stie ce bolovan imens va intra în rucsacul viitorului edil general. Lipsa de proiecte, lentoarea executiilor, nesimtirea, lacomia, mafia imobiliara au transformat acest oras într-un Babilon murdar si lipsit de perspective. Cu mici
exceptii, programul administrativ a semanat pâna acum cu o doctrina de exterminare a strazilor, spatiilor verzi, cladirilor istorice. Au rasarit însa cartiere de vile de un kitsch teribil, sedii de birouri
megalomanice. Praga se mândreste cu zestrea imperiala, Parisul cu monumentele sale, Roma cu farmecul proiectelor gândite de arhitecti geniali, orasul nostru monstruos, pe lânga Casa Poporului, mai ofera doar servicii
de escorta feminina si cluburi dubioase. În centrul istoric - paragina si magazine cu vopsele, fier forjat sau covrigi cu mac. Ce inconstient îsi doreste sa stapâneasc a peste toate aceste daravele? „Clasicii” partidelor mari se tot fofileaza, înghit în sec si transpira la gândul ca ar putea câstiga mandatul. Dau chiar acatiste pentru independentii Gusa ori Prigoana, poate îi scapa de-o grija. Dar si acesti domni, entuziasti ce-i drept, cum ar putea ei gestiona bunul mers al unui oras pus pe butuci? Confruntarea electorala pentru primarie, în lume, este una a proiectelor. La noi, în afara de invective, nu se propune nimic. Din 1989 pâna azi, Capitala, câstigata de „dusmanii” lui Ilici, a devenit un izvor de averi colosale pentru cumparatorii de drepturi litigioase, dar un loc de netrait pentru omul de rând! De la transport
si pâna la aerul respirat, bucurestenii sunt tratati de autoritatile locale ca niste detinuti. Cred ca smecherasii puterii au înteles cât de incomod a devenit fotoliul de primar general si, în consecinta, cauta un naiv, un figurant pe care sa-l propulseze acolo. Noua nu ne ramâne altceva de facut decât sa urmam cursuri de relaxare, sa învatam mersul pe jos si respiratia controlata.

Etichete:
greu de maritat,
o fata urâta,
Primaria Capitalei
Marko Bela: "Ardealul nu este exclusiv maghiar, nici exclusiv românesc"
Etnicii maghiari sărbătoresc astăzi Ziua Mondială a maghiarilor de pretutindeni şi comemorează, în mai multe oraşe din Transilvania, Revoluţia maghiară de la 1848. Prezenţi la o amplă manifestare care a avut loc la Târgu-Mureş, liderii Uniunii Democrate a Maghiarilor din România au vorbit, din nou, despre autonomie.
"UDMR nu vrea să dezmembreze ţara prin autonomie, ci să construiască Transilvania, să dezvolte
Ţinutul Secuiesc", a declarat, azi, la Târgu Mureş, în faţa a circa 5.000 de oameni strânşi să comemoreze Revoluţia maghiară de la 1848, preşedintele UDMR, Marko Bela.
"Nu vrem să dezmembrăm ţara prin autonomie, ci să construim Transilvania, să dezvoltăm Ţinutul Secuiesc", a spus Marko, afirmând că Ardealul nu este "exclusiv maghiar, nici exclusiv românesc", ci este "patria noastră comună".
Potrivit lui Bela, în România trăiesc cel puţin un milion şi jumătate de maghiari, iar Transilvania este şi a lor.
"Noi nu vom fi cetăţeni de rangul doi pe pământul nostru natal!”, a afirmat Marko Bela, adăugând că ceea ce comunitatea maghiară nu a putut redobândi până acum, va redobândi în viitor.
Preşedintele UDMR a adăugat că, deşi limba maghiară se poate folosi în Parlamentul European, nu acelaşi lucru se întâmplă şi în cel de la Bucureşti, iar el şi-ar dori mai degrabă ca, pe plan intern, grijile cotidiene să fie rezolvate pe plan local.
"Nimeni să nu mă înţeleagă greşit: nu vreau eu, neapărat, să vorbesc la Bucureşti, în Parlament, în limba maghiară, deşi nu s-ar prăbuşi cerul de la atâta, mai degrabă aş dori ca treburile, grijile noastre cotidiene să nu trebuiască să le rezolvăm acolo, ci aici, pe plan local. Din Bucureşti nu prea se vede în care stradă gropile sunt mai mari
, care drumuri trebuie reparate, şi totuşi se vrea ca asemenea chestiuni să fie decise acolo. Deşi cine trăieşte aici, ia decizii mai bune, dacă este lăsat. Asta înseamnă autonomia!”, a spus preşedintele UDMR.
Totodată, el a arătat că localnicii ştiu mai bine de ce este nevoie aici şi nu este întâmplătoare candidatura unui ministru al UDMR la Primăria Târgu Mureş )Borbely Laszlo - n.r.).
"Este frumos şi util să fii ministru la Bucureşti, dar e mai important să fii primar la Târgu-Mureş! Este timpul
ca cineva să şi facă ceva pentru oraşul acesta al nostru, nu doar să-şi bată gura de dimineaţa până seara”, a spus Marko Bela, spunând, în continuare, că aderarea la Uniunea Europeană a dat o şansă României care trebuie folosită şi în beneficiul celor nevoiaşi.
Preşedintele UDMR Marko Bela a participat la Târgu Mureş la manifestările organizate cu ocazia Zilei Maghiarilor de Pretutindeni.
Borbely: Nu ne împrăştie nicio furtună!
Vicepreşedintele executiv al UDMR, Borbely Laszlo, a declarat, astăzi, tot la Târgu Mureş, că "nu există furtună care să-i împrăştie pe maghiari" de aici.
"Nu există furtună care să ne împrăştie pe noi de aici. Nu există furtună care să ne alunge din Târgu Mureş. Pentru că suntem acasă şi azi, pe furtună, aşa cum zice cântecul lui Kossuth, fiecare picătură a acestei ploi (în timpul rostirii discursului, a început să plouă, apoi a apărut din nou soarele - transmite corespondentul Mediafax.) să fie o binecuvântare pentru Târgu Mureş şi pentru târg-mureşeni. 1848 are mai multe mesaje pentru noi: eroism, capacitate de unitate, despre faptul că viitorul aparţine naţiunilor capabile de construcţie", a spus Borbely.
Vicepreşedintele executiv al UDMR a afirmat că strămoşii au lăsat "porunca de construcţie”, iar viitorul aparţine naţiunilor capabile de construcţie.
El a arătat că maghiarii din Transilvania pot sărbători liberi, "cu capul ridicat şi mândri” această sărbătoare a maghiarilor de pretutindeni, pentru că au luptat pentru aceasta, în ultimii ani.
"Strămoşii ne-au lăsat multe, limba, cultura, pământuri, case, păduri, dar mai ales unitatea, porunca de construcţie. Trebuie să fim uniţi, dar nu numai în timpul sărbătorilor, ci în toate zilele, pentru că aici, în Târgu Mureş, trebuie să începem din nou să construim, să muncim aşa cum a făcut Bernady (Bernady Gyorgy a fost cel mai important primar maghiar al Târgu Mureşului, n.r.)", a spus Borbely.
Liderul Uniunii a adăugat că oamenii trebuie să înveţe "din episodul martie 1990" – când a avut loc o confruntare interetnică între maghiari şi români la Târgu Mureş - că trebuie să lucreze împreună, ambele etnii, pentru ca acel eveniment să aparţină trecutului.
"În Târgu Mureş să avem o viaţă comună, să ne stimăm reciproc. În 1848 am fost europeni, am avut curajul să arborăm pe steagul nostru libertatea. Noi n-am plecat, numai graniţele s-au mişcat deasupra noastră. Apare şi soarele deasupra noastră. Am supravieţuit, suntem aici, suntem acasă şi totul depinde de noi. Avem ocazia, posibilitatea, să fim constructori ai viitorului, naţiunea a rămas în Bazinul Carpatic, pentru că în momentele mari ale istoriei a privit înainte şi a luptat. Acum trebuie să muncim pentru viitorul nostru", a conchis Borbely.
INCIDENT
Un tânăr de etnie maghiară a fost agresat, astăzi, la Cluj-Napoca, de câţiva români, incidentul având loc la câteva sute de metri distanţă de Piaţa Mihai Viteazu, unde a fost organizat mitingul Noua Dreaptă Cluj.
Leszai Lehel, în vârstă de 17 ani, avea înfăşurat sub braţ un steag al Ungariei şi se îndrepta spre Piaţa Unirii din Cluj-Napoca, pentru a participa la slujba tradiţională a maghiarilor de la Biserica Sf. Mihail.
REVIN PANCARTELE CU ŢINUTUL SECUIESC
Opt panouri incripţionate "Ţinutul Secuiesc" vor fi amplasate la limitele judeţului Covasna cu judeţele Braşov şi Bacău. Panourile vor avea un element comun, principal - o poartă secuiască, şi vor fi montate pe terenuri aparţinând consiliilor locale sau pe terenuri private luate în comodat pe o perioadă de 20 de ani.
Cele opt panouri vor fi instalate în localităţile Bicfalău, Chichiş, Ilieni, Doboli de Jos, Hăghig, Aita Mare, Oituz și Augustin. Acţiunea de amplasare a panourilor va începe luna viitoare şi va costa
60 de mii de lei. Banii vor fi alocaţi de Consiliul Județean Covasna.
Un prim panou inscripţionat "Ţinutul Secuiesc", a fost montat la ieşirea din Braşov în localiatea Chichiş, în august 2007. La mai puţin de o săptămână de la montare, panoul a fost demontat de Societatea de Drumuri Naţionale, la ordinul ministrului Transporturilor Ludovic Orban, pe motiv că nu respecta poziţia din autorizaţie.

Fortăreaţa Bucureşti
Pe durata Summitului NATO, oraşul va fi paralizat: baraje ale poliţiei, artere închise traficului rutier şi zone în care nici pietonii nu au acces.
Bucureştiul se va transforma într-un „oraş interzis“, în special pentru şoferi, între 2 şi 4 aprilie, în timpul Summitului NATO. Centrul va fi sufocat de baraje ale poliţiei şi de forţe de ordine şi va fi închis traficului rutier. Nici pentru pietoni veştile nu sunt prea bune, deoarece vor exista zone, cum ar fi trotuarul din jurul Palatului Parlamentului, unde nu vor avea acces. Ca să nu mai vorbim despre faptul că turiştii care au ghinionul de a fi cazaţi, în acea perioadă, într-unul dintre cele 14 hoteluri la care sunt găzduiţi participanţii la
summit îşi vor putea ocupa camerele doar dacă se vor regăsi pe listele nominale întocmite, în baza rezervărilor, de ofiţerii Serviciului de Protecţie şi Pază (SPP).
Ocoliţi DN 1 şi centrul!
Potrivit unor surse din rândul oficialilor desemnaţi să se ocupe de securitatea participanţilor la Summitul NATO, restricţiile vor începe de la primele ore ale dimineţii de 2 aprilie, chiar de la intrarea în Bucureşti. Cei care vor intenţiona să plece sau să vină spre Capitală ar fi bine să evite DN 1 (Bucureşti - Ploieşti).
Dacă sunt însă nevoiţi să ajungă la Aeroportul Internaţional „Henri Coandă“ sau nu au altă cale de a intra în Bucureşti, şoferii trebuie să ştie că pe această şosea vor avea la dispoziţie doar câte o bandă de circulaţie. Şi asta pentru că, pe cele două benzi din mijlocul drumului naţional va fi creat un „culoar unic“ - destinat doar coloanelor oficiale şi delimitat cu parapete şi garduri metalice, păzite de poliţişti şi jandarmi - de la aeroport până la Piaţa Presei Libere.
Culoarul se va prelungi până la Arcul de Triumf, pe centrul şoselei Kiseleff care va fi închisă apoi complet până în Piaţa Victoriei. Mai departe, circulaţia maşinilor va fi interzisă pe următorul traseu: Piaţa Victoriei - Calea Victoriei - Piaţa Naţiunilor Unite - Bulevardul Naţiunilor Unite - Strada Izvor - Piaţa Arsenalului - Calea 13 Septembrie - Bulevardul Libertăţ ii până la Palatul Parlamentului.
În afara maşinilor din coloanele oficiale, pe culoarul unic vor putea intra, cu acordul forţelor de ordine, ambulanţele şi autospecialele pompierilor. „Culoarul va putea fi traversat de şoferi în anumite puncte (de regulă pentru a intra pe bulevarde mari cu care se intersectează) doar când există pauze în circulaţia coloanelor oficiale. Aici, şoferii vor fi îndrumaţi de poliţişti. În aceeaşi situaţie vor fi şi pietonii care vor putea traversa acest culoar doar pe trecerile de pietoni, când primesc «undă verde» de la poliţişti“, au precizat sursele citate.
MĂSURI
Timp de trei zile, lunetişti, luptători antitero, poliţişti şi jandarmi vor supraveghea „tot ce mişcă“ în centrul Bucureştiului
Lunetişti şi luptători antitero pe clădiri şi în principalele intersecţii. Zeci de străzi şi alei blocate cu parapete şi garduri de protecţie, păzite straşnic de jandarmi.
Poliţişti la intrarea şi pe terasa fiecărui bloc din centrul oraşului şi bulevarde „golite“ de maşini parcate sau abandonate. Aşa va arăta Bucureştiul, din dimineaţa de 2 aprilie până în seara de 4 aprilie.
Sfatul autorităţilor: „Optaţi pentru o scurtă vacanţă şi părăsiţi Capitala în această perioadă. Dacă acest lucru nu este posibil, înarmaţi-vă cu răbdare!“.
Aveţi grijă unde vă parcaţi maşinile!
Comandamentul Naţional pentru Securitatea
Summitului NATO a stabilit trei posibile trasee de deplasare a coloanelor oficiale. „Spunem posibile, deoarece de bază este unul singur (Aeroportul Internaţional „Henri Coandă“ - DN 1 - Aeroportul Internaţional „Aurel Vlaicu“ - Piaţa Presei - Şoseaua Kiseleff - Arcul de Triumf - Piaţa Victoriei - Calea Victoriei - Piaţa Naţiunilor Unite - Bulevardul Naţiunilor Unite - Palatul Parlamentului), celelalte două fiind trasee de rezervă“, spun oficialii comandamentului.
Cert este că toate cele trei trasee vor trebui „păstrate libere“, drept urmare, în perioada summitului, şoferilor bucureşteni le va fi interzis nu doar să-şi parcheze maşinile, ci şi să oprească atât pe bulevardele sau în pieţele enumerate mai sus, cât şi în următoarele zone: Bulevardul Nicoale Caramfil, Bulevardul Beijing, Piaţa Charles de Gaulle, Bulevardul Aviatorilor, Bulevardul Lascăr Catargiu, Piaţa Romană, Bulevardul Nicolae Bălcescu, Piaţa 21 Decembrie, Bulevardul I.C. Brătianu, Piaţa Unirii, Bulevardul Unirii sau Ion Ionescu de la Brad.
Şi „calvarul“ parcărilor interzise nu se opreşte aici. „Străzile laterale şi aleile vor fi blocate pe tot traseul de bază: cu parapete păzite de jandarmi în capătul dinspre „culoarul unic“ şi cu garduri de protecţie, supravegheate de poliţişti comunitari, în celălalt capăt. Nu veţi putea intra aici cu maşina, iar dacă locuiţi în zonă va trebui să găsiţi un alt loc de parcare. La nevoie, şeful dispozitivului forţelor de ordine va permite doar accesul ambulanţelor şi al pompierilor“, avertizează poliţiştii.
Poliţişti la intrarea în bloc şi lunetişti pe clădiri
Mai mult, intrarea fiecărui bloc situat pe traseul coloanelor oficiale va fi păzită de poliţişti, iar terasele clădirilor vor fi închise şi supravegheate de forţele de ordine.
Măsuri suplimentare vor fi luate în zona Pasarelei Otopeni, la intersecţia DN1 cu Bulevardul Aerogării, la Arcul de Triumf, în Piaţa Victoriei şi în Piaţa Naţiunilor Unite unde ar putea fi amplasaţi şi lunetişti sau luptători antitero.
De altfel, lunetiştii vor supraveghea şi cele 14 hoteluri în care vor fi cazaţi participanţii la summit (Marriott, Hilton, Intercontinental, Novotel, Howard Johnson, Sofitel, Capşa, Parc, Majestic, Crowne Plaza, Ramada Plaza, Golden Tulip Victoria, Phoenicia, Ring Grand Hotel Vitan).
Întâlnirea dintre Bush şi Băsescu
Preşedintele SUA, George W. Bush, va sosi în România alături de soţia sa, Laura, şi se va întâlni la Bucureşti cu omologul său român, Traian Băsescu, premierul Călin Popescu-Tăriceanu şi secretarul general al NATO, Jaap de Hoop Scheffer. Anunţul oficial a fost făcut ieri de Casa Albă. Liderul american va sta în România pe durata summitului din 2-4 aprilie, iar vizita sa va fi precedată de o escală la Kiev. (Laurenţiu Mihu)
SECURITATE AERIANĂ
Peste 100 de aeronave militare pe cer
În cele trei zile ale Summitului NATO, Capitala va fi survolată 24 de ore din 24 de aproape 100 de avioane de vânătoare, dotate cu lansatoare de rachete pe care le-ar putea folosi în cazul unui atac care ar pune în pericol viaţa participanţilor la reuniune. Avioanelor li se adaugă circa 30 de elicoptere militare şi ale Ministerului Internelor. Aşa au anunţat, ieri, oficialii responsabili cu securitatea summitului, prezenţi la un exerciţiu de pregătire pe Aeroportul Internaţional „Henri Coandă“.
Potrivit autorităţilor, aeronavele de luptă MiG 21 şi cele mai performante
elicoptere din dotarea forţelor aeriene române - Puma SOCAT - vor survola atât aeroportul, cât şi traseele coloanelor oficiale, alături de aeronavele americane ale NATO. Piloţii vor fi gata să intervină asupra oricărui pericol: „De la o parapantă, la un F22 (avion ultramodern, greu detectabil prin radar, care poate zbura la viteze supersonice - n.r.)“. „Forţele aeriene vor colabora cu cele terestre şi maritime. Orice informaţie primită va circula între cele trei structuri
. Spre exemplu, în cazul în care o aeronavă intră fără autorizaţie în spaţiul nostru aerian sau deviază de la planul de zbor anunţat iniţial, va fi considerată «inamică», iar avioanele de luptă şi rachetele aeriene vor acţiona ca atare“, a precizat comandorul Ionel Panait.
La nivel terestru, Aeroportul Otopeni se va afla „sub dominaţia“ SPP-iştilor care însoţesc coloanele oficiale şi a trupelor speciale antitero ale SRI. „Atât maşinile care transportă delegaţi, cât şi antemergătoarele vor fi verificate «la sânge», mai întâi cu câini antrenaţi pentru detectarea explozibililor, apoi cu oglinzi de control al autovehiculelor“, au adăugat SPP-iştii.
Planurile de securitate pentru summit îi vor incomoda însă pe turiştii care vor pleca de pe „Henri Coandă“, în perioada 2-4 aprilie. Şi asta pentru că orarul de zbor al aeronavelor care decolează sau sosesc aici ar putea fi decalat. „În plus, accesul în aeroport se va face numai pe la Poarta 2, iar autoturismele nu se vor mai putea apropia de toate terminalele aeroportului“, au anunţat oficiali de la „Henri Coandă“. (Mihaela Stănciucu)

Lotul Nastase luat din urma
drian Nastase, Miron Mitrea, Paul Pacuraru si Codrut Seres vor fi anchetati fara avizul Camerei din care fac parte. Aceasta este interpretarea pe care a dat-o presedintele Curtii Constitutionale (CC) Ioan Vida ieri, pentru ZIUA. El ne-a explicat ca cercetarile deja incepute in cazul ministrilor, fosti si actuali, care sunt si parlamentari continua, fara a fi nevoie de avizul Parlamentului. Vida a subliniat ca decizia de luni a CC, conform careia pentru cercetarea ministrilor care sunt senatori sau deputati este nevoie de avizul Camerei din care respectivul demnitar face parte, se va aplica in viitor. Intrebat cum va proceda Parchetul General, in lumina interpretarii lui Ioan Vida, purtatorul de cuvant Robert Cazanciuc s-a limitat la a ne declara ca asteapta publicarea motivatiei deciziei CC. Interviul poate fi ascultat pe www.ziua.ro.
Decizia care privea anchetarea ministrilor si fostilor ministri se aplica doar pentru viitor?
Toate deciziile noastre se aplica numai pentru viitor. Deci, toate actele
de procedura care s-au facut pana acum sunt perfect valide. Noi nu le infirmam.
Un ministru care este anchetat de DNA...
Se continua ancheta la DNA. Nu e treaba noastra. Dar dupa ce se publica decizia noastra (n.r. - in Monitorul Oficial) si se pune problema inceperii urmaririi penale impotriva unui ministru, altul decat cei care sunt anchetati deja, atunci se aplica decizia noastra si aprobarea (n.r. - pentru inceperea urmaririi penale) se va da daca e senator de Senat, daca e deputat de Camera Deputatilor, iar daca nu este nici senator nici deputat de catre presedintele Romaniei.
Mai exact, pentru un ministru care este anchetat in prezent nu mai este nevoie de avizul Parlamentului.
Nici poveste. Decizia noastra nu se poate aplica retroactiv. Deci numai pentru viitor. Pentru cei care vor intra sub auspiciile Procuraturii.
Ancheta merge in continuare.
Da. Decizia noastra nu se aplica retroactiv. Ea se aplica din momentul in care este publicata in Monitorul Oficial pentru viitor. Deci toate actele de procedura care s-au facut pana acum sunt perfect valabile. Si in cazul lor ancheta se continua fara nici un fel de aviz, nu au nevoie de nici un aviz de la Parlament. Ar fi foarte bine sa dati o dezmintire in ziar. Ar fi foarte bine ca sa nu dezinformam publicul. Altfel ne faceti si noua rau. Lumea crede ca noi avem ceva cu Nastase (n.r. - urmarit penal in dosarul Zambaccian) sau cu nu stiu care. (George TARATA)
Decizia Curtii, laudata de anchetati
Fostii sau actualii ministri aflati in vizorul procurorilor au laudat deciza Curtii. Ei au declarat ca se limiteaza astfel puterea presedintelui, care putea dispune discretionar inceperea urmaririi penale, iar Legislativul recapata un drept ce ii fusese luat.
"Cred ca aceasta decizie a CC stabileste un anumit echilibru si elimina posibilele paralelisme", a afirmat Adrian Nastase (foto). El a sustinut ca se blocheaza astfel transformarea tarii intr-o republica prezidentiala. Ministrul Muncii Paul Pacuraru a apreciat ca Parlamentul este un judecator mai obiectiv si mai neutru decat un presedinte jucator. "Personal regret ca s-a ajuns la aceasta situatie pentru ca se va da impresia ca Parlamentul este o umbrela de vreme rea. Nu pot decat sa regret ca procedura se prelungeste", a comentat liberalul situatia. El a declarat ca este foarte curios sa afle cum vor justifica procurorii DNA dosarul sau Comisiei Juridice din Parlament. "Sunt un om serios, respect deciziile Curtii Constitutionale. In urma cu un an si ceva m-am prezentat la Parchet si am refuzat sa ma ascund dupa comisia prezidentiala, dupa cum nu doresc sa ma ascund nici dupa Parlament", a precizat Codrut Seres. Secretarul general al conservatorilor a declarat ca decizia Curtii Constitutionale era previzibila de juristi. Premierul Tariceanu a apreciat drept fireasca decizia CC, spunand ca legea fundamentala consfinteste controlul Parlamentului asupra Guvernului si membrilor acestuia. (Cristian ANDREI)
Dumitru Radescu, avocat
"Nu se aplica retroactiv"
"Nu se aplica retroactiv, potrivit Legii 147 din 1992, modificata si republicata in 1997, iarasi modificata si republicata. Decizia este definitiva si obligatorie numai pentru viitor, respectiv numai dupa momentul intrarii in vigoare, la publicarea in Monitorul Oficial. Unii spun ca daca lipseste acel aviz al Camerei din care fac parte fosti membri ai Guvernului, actualmente parlamentari, lipsind acel aviz, practic ar fi lovita de nulitate absoluta urmarirea penala. Si daca s-ar ajunge in instanta de judecata, se zice ca, lipsind o conditie prevazuta de lege, potrivit art 11, pct 2, lit b din Codul de procedura penala, raportat la art 10 lit h din Codul de procedura penala, ar trebui sa inceteze procesul penal sau, zic unii, potrivit art 332, sa fie restituita cauza la procuror pentru refacerea urmaririi penale. Lucrurile insa nu stau asa. In momentul in care s-a inceput urmarirea penala, procurorii au avut avizul cerut de lege din acel moment, cel al presedintelui Romaniei. Deci toate actele raman valabile. Daca vor fi alte cazuri de acest gen, Parchetul va trebui de acum sa ceara si avizul Camerei din care demnitarul face parte. Deci decizia nu poate fi aplicata retroactiv". (G.T.)
Ovidiu Budusan, avocat
"Doua puncte de vedere"
"Exista doua puncte de vedere. Unii care sustin, in litera legii, ca decizia ar avea efect doar de la data publicarii in Monitorul Oficial si alta opinie, in care textul se interpreteaza intotdeauna astfel cum l-a interpretat Curtea Constitutionala. Practic, avem de-a face cu o decizie de interpretare. Nu este clasica decizie in care se declara constitutional sau nu un articol de lege. Curtea spune ca aceasta este interpretarea, se presupune ca aceasta a fost mereu interpretarea corecta. Acum, bineinteles, cu o multime de detalii, pentru ca acest cadru legislativ s-a tot modificat. Curtea Constitutionala s-a pronuntat din perspectiva cadrului legislativ prezent. Adica o asemenea decizie cumva ar sta in picioare atata timp
cat ne referim la acest cadru legislativ si nu la forme anterioare. Deci ramane interpretabila. Legea 115 s-a modificat, au fost si niste decizii de neconstitutionalitate cu referire la legea 115, s-a modificat Constitutia cu privire la imunitatea
parlamentara. Deci a evoluat permanent cadrul acesta legislativ". (G.T.)
Tratament
diferit
Magistratii CC au raspuns luni sesizarii facute de Senat si Consiliul Superior al Magistraturii si au decis ca actualii si fostii ministri care sunt in prezent parlamentari beneficiaza de un tratament diferit fata de cei care nu mai sunt membri ai Legislativului.
Pentru ca in comunicatul Curtii nu se facea referire la procedura de urmat in cazul demnitarilor care au fost deja citati de procurorii anticoruptie, in baza avizului prezidential, s-au iscat numeroase controverse. Solicitari catre CC au fost facute, dupa ce seful statului a avizat favorabil, in 16
ianuarie, inceperea urmaririi penale in cazul a opt fosti si actuali ministri: Adrian Nastase, fost prim-ministru, Miron Tudor Mitrea, fost ministru al Transporturilor, Tudor Chiuariu, fost ministru al Justitiei, Zsolt Nagy, fost ministru al Comunicatiilor, Victor Babiuc, fost ministru al Apararii, Paul Pacuraru, ministrul Muncii, Ioan Codrut Seres, fost ministru al Economiei si Comertului, Decebal Traian Remes, fost ministru al Agriculturii. (C.A.)

În calitate de"soţ şi tată", Băsescu se dezlănţuie violent. Ţintele: "mogulii", "analiştii-tonomat" şi Florin Călinescu
Preşedintele Traian Băsescu a avut, aseară, cea mai violentă ieşire publică de până acum împotriva patronilor de presă, a trustului lui Dan Voiculescu în special, şi a analiştilor politici, motivul fiind că, în ultima perioadă, i-a fost atacată familia. Întors de la Bruxelles, şeful statului a anunţat, pe aeroportul Henri Coandă, că vrea să facă nişte precizări în calitate de „cap al familiei Băsescu”, familie cu trei femei, pe care are obligaţia să le apere.
Preşedintele şi-a îndreptat la început tirul împotriva trustului de presă al lui Dan Voculescu, pe care l-a numit în permanenţă „Felix Motanul”, supărat de un articol apărut în „Jurnalul Naţional”, în care se spunea că a iniţiat o ordonanţă, în timpul guvernării Isărescu, pentru a-şi şterge datoriile la Banca
Agricolă. Băsescu a negat că ar fi făcut aşa ceva şi că ar fi luat vreodată, el, soţia sau fiicele sale, acuzându-i de manipulare pe câţiva jurnalişti de la acest cotidian.
Preşedintele şi-a extins criticile la comentatorii politici, pe care i-a numit „analişti-tonomat”, în care „patronul bagă pachete cu euro” şi, în schimb, aceştia „recită ce îi place” proprietarului trustului. Pe analiştii politici – „greii presei, adevăraţi bărbaţi” –, Băsescu i-a pus la zid din cauză că au declanşat o campanie
împotriva fiicei sale, Elena, pe care a descris-o drept „un copil prea timid”. „Nu îi scuz greşelile, dar parcă a fost prea mult”, a spus şeful statului.
De data
aceasta, au fost luate în vizor toate televiziunile aparţinând lui Dan Voiculescu, Sorin Ovidiu Vântu şi Adrian Sârbu. Pe acesta din urmă, Băsescu s-a supărat din cauza sitcomului „Anticamera”, avându-l ca protagonist pe Florin Călinescu, interpretul preşedintelui Boerescu. Preşedintele a folosit la adresa actorului expresia „defunctul Călinescu”. Supărarea prezidenţială a vizat şi postul public de televiziune, care „şi-a recrutat nişte buni recitatori”, adică tot analişti-tonomat.
Traian Băsescu s-a descris ca victima unui atac al sistemului mafiot, care ar grupa practic întreaga presă, şi a promis ca, de acum înainte, să răspundă tuturor atacurilor din partea presei: „Ştiu care este furia sistemului mafiot zdruncinat. (...) Începând de azi, voi replica la toate mizeriile pe care le îndreaptă împotriva familiei mele. Nu în calitate de preşedinte, ci în calitate de soţ şi tată, care are obligaţia să-şi apere familia. (...) Începând de astăzi, tonomatele cu euro din presa românească vor primi zilnic replică”.
Consiliul de Onoare al CRP, convocat pentru o poziţie oficială faţă de afirmaţiile lui Băsescu
Preşedintele interimar al Clubului Român de Presă, Indira Crasnea, a declarat, vineri, că va convoca o şedinţă a Consiliului de Onoare al CRP, pentru a decide poziţia oficială faţă de declaraţiile şefului statului şi a făcut un apel ca ambele părţi să dovedească raţiune şi profesionalism.
„Politicienii nu pot trăi fără presă, nici presa fără politicieni. Din această interdependenţă nu rezultă obligatoriu armonie, pentru că imaginea este capitalul cel mai de preţ al politicienilor. Obligatoriu, apar asperităţi şi perioada electorală le accentuează. Înţeleg sensibilităţile personale ale domnului preşedinte. Pe de altă parte, domnul preşedinte, de la înălţimea funcţiei Domniei Sale, nu a menajat vreodată jurnaliştii. Inevitabil, există o atitudine în consecinţă”, spune Indira Crasnea.
Ea a făcut un apel la raţiune şi profesionalism atât din partea politicienilor, cât şi din cea a jurnaliştilor.

OPC a intors armele impotriva consumatorilor
Oficiul pentru Protectia Consumatorilor s-a declarat incapabil de a rezolva reclamatiile primite. Plangerile nu sunt inregistrate, iar raspunsurile functionarilor sunt halucinante. Acestia ii compatimesc pe cumparatori, spunandu-le ca au avut ghinion. Mai mult, lucratorii OPC sustin ca nu au cum sa le
impuna vanzatorilor sa schimbe produsele defecte. Conducerea ANPC sustine ca nu poate amenda magazinele in absenta unui refuz scris al managerilor de a returna banii pe produs
Reprezentantii retelei Altex-Media Galaxy nu vor sa schimbe produsele care se strica la scurt timp dupa achizitionare. Desi legea prevede ca orice cumparator poate solicita inlocuirea aparatului, odata iesit din magazin, nu mai exista cale de intoarcere. Clientul pagubit este indrumat de comercianti catre service. Conducerea firmei afirma ca inlocuirea produsului defect se face doar in cazul in care cei de la service confirma ca acesta nu poate fi in nici un fel reparat
In ziua de 28 decembrie 2007, un bucurestean a achizitionat de la aceasta societate un televizor LCD MYRIA. Acesta a functionat doar cinci ore, iar reprezentantii magazinului au refuzat inlocuire a produsului. De atunci si pana in prezent, televizorul, care a costat 950 de lei, se afla in service. Reprezentantii service-ului Pecef Tehnica ne-au precizat ca in fiecare zi primesc zeci de produse electrocasnice defecte care provin din reteaua de magazine Altex-Media Galaxy
Anghel Stefan, din Bucuresti, a cumparat, in data de 28 decembrie 2007, un televizor LCD MYRIA de la MEDIA GALAXY Carrefour Colentina. De precizat ca LCD-ul MYRIA este marca proprie a grupului ALTEX. Televizorul nu a functionat decat cinci ore, dupa care imaginea s-a stins. Speriat, omul s-a intors la magazin sa reclame acest lucru. Singurul raspuns pe care l-a primit a fost ca trebuie sa se duca la service-ul autorizat si ca nici nu se pune problema inlocuirii produsului atat timp cat acesta a functionat la proba si clientul a facut greseala sa iasa cu el pe usa magazinului. La service-ul Pecef Tehnica, din Crangasi, Anghel Stefan a avut de asteptat vreo doua ore, pentru ca angajatii erau supraaglomerati cu numeroasele produse defecte care soseau pe banda rulanta. “Cat timp am asteptat la service, am stat de vorba cu un client pagubit ca si mine. Era suparat omul. Cumparase un televizor Panasonic care nu a functionat decat 11 zile. I-am spus ca e norocos, pentru ca al meu functionase doar cinci ore”, ne-a marturisit Anghel Stefan. Acesta a reusit sa lase televizorul la reparat abia in data de 9 ianuarie din cauza perioadei sarbatorilor, cand service-ul nu lucra. Nici pana in ziua de azi Anghel Stefan nu a reusit sa se bucure de televizorul LCD pentru care a platit, in 28 decembrie 2007, 950 lei. “Am incercat sa dau bani doar sa se rezolve problema. Cel de la service mi-a spus ca in ultima vreme a scazut calitatea produselor. Acesta m-a informat ca trebuie sa trimita un fax la conducerea service-ului, iar sefii, la randul lor, trebuie sa trimita adrese in Turcia pentru procurarea piesei defecte, in cazul de fata placa video
, iar turcii sa trimita piesa, care ajunge la PECEF Ploiesti si de acolo vine aici. Am sunat la reclamatii OPC, pe la sfarsitul lui ianuarie, si mi-au spus ca trebuie sa astept sa mi se repare aparatul o perioada echivalenta cu 10% din termenul de garantie, in cazul acesta aproape doua luni si jumatate. Mi-au mai spus ca inlocuirea produsului nu se poate face decat daca repararea este imposibila sau prea costisitoare si doar la expirarea perioadei de 10% din garantie. La fel mi-au spus si cei de la service”, ne-a precizat Anghel Stefan. Cel mai recent episod din cosmarul cumparatorului pagubit s-a consumat joi 13 martie, cand Anghel Stefan s-a dus la managerul de la produse electronice din MEDIA GALAXY Carrefour Colentina. “Noi nu putem face nimic in momentul de fata pana nu avem hartia cu negare de la service. Cand se demonstreaza ca aparatul nu poate fi reparat, aveti trei optiuni: inlocuirea produsului cu unul identic sau cu unul similar si achitarea diferentei sau returnarea banilor”, i-a spus managerul.
Service-ul, depozit de produse stricate
In fiecare zi, zeci de produse electrocasnice defecte sunt aduse in service-ul PECEF TEHNICA Crangasi, din Capitala. Acestea provin de la reteaua de magazine ALTEX – MEDIA GALAXY. “Nici nu mai avem loc sa umblam pe aici de atatea aparate
defecte. In medie, sunt aduse 20-30 de produse electrocasnice pe zi, care provin de la magazinele si hipermarketurile in care se afla reprezentante ale retelei ALTEX –MEDIA GALAXY, din zonele Bucuresti, Oltenita si Giurgiu. Sunt aduse toate produsele
care se afla in garantie si au avut probleme. Daca nu putem repara in termen de 10% din perioada de garantie, noi ii dam clientului o hartie semnata si stampilata de la producator, cu care acesta se intoarce la magazin. Oamenii ar vrea ca un aparat ieftin sa fie superperformant, dar nu are cum sa fie asa, mai ales ca au inceput sa apara pe piata tot felul de chinezarii”, ne-a declarat Adina Sandu, reprezentant al service-ului PECEF TEHNICA. In fapt, blogurile, forumurile, ziarele locale si centrale sunt pline de plangeri la adresa ALTEX, insa nimeni dintre cei care ar trebui sa ia masuri nu s-a sinchisit.
Autoritatile sustin ca nu pot da amenzi
Gheorghe Ciubotaru, vicepresedinte al Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorului, ne-a precizat ca, in cazul lui Anghel Stefan, legea a fost incalcata. “Cumparatorul trebuia sa se duca la magazin si sa ceara in scris, conform Legii 449/2003, rezilierea contractului si returnarea banilor. Si tot in scris trebuia sa primeasca de la managerul magazinului un raspuns. Fara aceste documente
scrise, noi nu putem sa amendam ALTEX-ul. Si cei de la service au gresit pentru ca, potrivit reglementarilor in vigoare, trebuia sa stabileasca impreuna cu clientul perioada in care se va remedia defectiunea. Nici nu se pune problema de reparatii in timp de 10% din perioada de garantie, cumparatorul nu a inteles bine ce i-au spus cei de la reclamatii OPC atunci cand a sunat”, ne-a declarat vicepresedintele ANPC. Pentru a ne convinge, am sunat la numarul de la reclamatii OPC 310.63.75 (310.63.81, 310.63.78).
Ne-a raspuns un barbat si am jucat rolul clientului pagubit. I-am povestit angajatului OPC ca am cumparat un televizor LCD MYRIA de la ALTEX-MEDIA GALAXY, Carrefour Colentina, si ca n-a functionat decat cinci ore. Ce putem face in acest caz?, l-am intrebat pe cel care ar fi trebuit sa lupte pentru protectia consumatorului. Si iata ce ne-a raspuns domnul Dinca Valentin, de la reclamatii OPC Bucuresti: “In lege nu este precizata obligativitatea schimbarii produsului. Daca a trecut proba si s-a defectat ulterior, inseamna ca ati avut ghinion. Conform legii, aparatul trebuie reparat. Luati legatura cu cei de la magazin cat mai repede, sa nu treaca prea mult timp. ~sta e un ghinion nenorocit. Vorbiti cu seful de magazin si rugati-l sa il schimbe. Alta solutie nu exista. Noi nu putem sa le impunem sa va schimbe produsul. Nu am cum sa va ajut!” Potrivit Legii 449/2003, articolul 10, “in cazul lipsei conformitatii, consumatorul are dreptul sa i se aduca produsele la conformitate fara plata, prin reparare sau inlocuire, in functie de optiunea consumatorului”. La articolul 13 se precizeaza ca orice consumator “poate solicita rezolutiunea contractului daca: a) nu beneficiaza nici de repararea, nici de inlocuirea produsului; b) vanzatorul nu a luat masura reparatorie intr-o perioada de timp rezonabila si c) daca vanzatorul nu a luat masura reparatorie fara inconveniente semnificative pentru consumator”.

Heather Locklear, bănuită că a încercat să se sinucidă
În cursul zilei de opt martie paramedicii au ajuns încă o dată
la casa unei vedete de top, de vină fiind un apel urgent la
911. Un bărbat a cerut cu o voce disperată ajutor pentru actriţa Heather Locklear. „Am un pacient şi am senzaţia că a încercat să se sinucidă şi vreau ca altcineva să ajungă acolo”, a spus bărbatul de îndată ce i s-a răspuns la telefon.
Al doilea apel la 911 a venit în mai puţin de un sfert de oră. „Am sunat mai devreme la 911 şi am fost transferat către districtul Ventura. Nu sunt sigur dacă apelul a trecut mai departe sau nu. Vreau să ştiu dacă cineva a ajuns acolo şi dacă ea este bine”, a continuat bărbatul. Imediat la casa actriţei şi-au făcut apariţia paramedicii. Din fericire însă a fost vorba doar despre o alarmă falsă!
Heather, în vârstă de 45 de ani, nu a încercat să îşi ia viaţa. Vedeta era într-o stare bună, iar salavarea a plecat în mai puţin de zece minute. „Am vorbit cu Heather şi este bine. Nu a cerut niciodată ajutor medical şi nici nu a sunat la 911. Nimeni de la ea din casă nu a sunat la 911 pentru a cere asistenţă medicală”, a transmis reprezentantul actriţei.

Dan Bittman candidează la primărie
Dan Bittman, solistul trupei Holograf, va candida
la Primăria Sectorului 1 al Capitalei, din partea Partidului Ecologist Român (PER), al cărui membru este de doi ani, informează Mediafax.
Anunţul a fost făcut ieri, la
Craiova, de preşedintele PER, Dănuţ Popp. „Bomba pe care o vom lansa pe piaţă săptămâna viitoare este Dan Bittman, care va fi candidatul nostru la Primăria Sectorului 1. El este ecologist de multă vreme, iar de doi ani este şi ecologist cu adeziune“, a declarat Popp.

Avere contra divort
Mama Oanei Zavoranu declara ca nu-i va da nici un ban fiicei sale, atata timp cat aceasta este casatorita cu Pepe. „Nu vreau pe nimeni din familia lui in firma
mea”, spune aceasta. „Totul e intre mine si mama, sa-mi lase familia in pace”, a ripostat vedeta.
Dupa ce artista a incercat o impacare cu cea care i-a dat viata
, intre Oana Zavoranu si mama sa nu mai este cale de impacare. Marioara Zavoranu a anuntat-o pe fiica sa ca nu-i va da nici un ban din averea ce i s-ar cuveni dupa decesul tatalui sau adoptiv, atata timp cat aceasta este casatorita cu Pepe. „Nu vreau pe nimeni din familia lui in firma mea. Intre Oana sI Pepe nu-i totul asa de roz”, a adaugat aceasta. Artista a ripostat, transmitandu-i: „Totul e intre mine si tine, nu baga familia lui Pepe la mijloc”. Oana nu a ascuns faptul ca este fericita cu sotul sau, dar si ca are unele neimpliniri, intrucat nu tot ce si-a propus i-a reusit. Ea a adaugat ca indiferent cu cine ar fi fost maritata, mama sa ar fi procedat la fel: „Probabil vroia sa iau un sculer-matriter. Cand i-am cerut procentele, nu eram casatorita cu Pepe. Gaseste orice motiv de care sa se lege pentru a nu-mi da ceea ce mi se cuvine”. Vedeta a marturisit ca in urma cu ceva timp, cand nu era maritata, i-a cerut 300 de euro mamei sale si a fost refuzata: „A fost prima oara cand i-am cerut ceva. Chiar nu aveam bani
in ziua aceea si aveam nevoie. La Pepe nu am vrut eu sa apelez atunci, intrucat eram putin certati”. In plus
, mama sa i-a contestat pana si calitatile de artista. „Cred ca e vorba de o invidie, pentru ca ea in tinerete si-a dorit sa fie actrita si nu a reusit”. Intrebata ce a gandit dupa ce fiica sa a semnat donarea procentelor, la zece zile de la decesul tatalui sau, Marioara Zavoranu a dat un raspuns uimitor: „Mi-am zis ca Dumnezeu ma iubeste”.
„Visez ca ma violeaza”
Chemata in instanta de producatorul Valeriu Lazarov, care ii cere daune morale de doua milioane de euro, Oana Zavoranu nu-si face nici un fel de griji ca va pierde procesul. Artista l-a ironizat, spunand: „O sa-l dau in judecata ca am noaptea cosmaruri din cauza lui. Visez ca ma violeaza prin perete. Cand ma uit in acvariul din dormitor
, am senzatia ca pestii mei au fata lui Lazarov”.

Cornel Nistorescu la un pas de al patrulea divortCornel Nistorescu la un pas de al patrulea divort
Surse din anturajul gazetarului ne-au declarat ca sotia lui l-a amenintat ca va rupe casnicia lor care n-a implinit nici doi ani!
Casnicia cunoscutului ziarist Cornel Nistorescu (59 de ani) traverseaza o perioada de criza. CANCAN a aflat ca sotia lui, actrita de telenovele Nicoleta Dutu (35 de ani), intentioneaza sa ceara desfacerea mariajului lor dupa nici doi ani de cand amandoi au spus "Da!" in fata ofiterului de stare civila! Pentru Cornel Nistorescu, Nicoleta este a patra sotie. Ea a prezentat timp
de cinci ani stirile la Prima TV, a primit un rol in telenovela "Vocea inimii" de la
Antena 1, iar in 2006 a fost nominalizata la gala UNITER ca autoare a piesei de teatru "Nodul". Inainte sa-si uneasca destinele, Cornel si Nicoleta au trait vreme de sase ani o frumoasa poveste de dragoste. Contactata de ziaristi, sotia gazetarului a declarat ca nu vrea sa comenteze informatia. "Nici nu va zic ca e asa, nici ca nu e!", a spus Nicoleta Dutu. Culmea, in ziua in care s-au casatorit, actrita afirma optimista ca "sper ca, de data
asta, Cornel s-a insurat pentru totdeauna". Previziunile ei de atunci par sa se infirme insa.

marți, 24 martie 2009
China isi pune frina cresterii economiei
Premierul chinez Wen Jiabao a anuntat miercuri, in discursul sau anual asupra „starii natiunii“, in fata celor trei mii de reprezentanti din Congresul National al Poporului, ca anul acesta cresterea economica a Chinei va fi limitata la 8%, fata de 11,4% anul trecut. Cauzele acestei incetiniri sint reprezentate de dorinta guvernului de a asigura o crestere economica mai echilibrata, cit mai conforma cu principiile dezvoltarii durabile. „Principala sarcina anul acesta este sa prevenim ca rapida crestere economica sa devina supraincalzire“, a spus Wen. Adunarea anuala a Congresului, ce dureaza 11 zile, reprezinta cel mai important eveniment politic din China, chiar daca are un rol mai mult ceremonial.
Principalul subiect al discursului premierului a fost reprezentat insa de inflatie, deoarece indicele anualizat a crescut cu 7,1% in luna ianuarie - cea mai mare crestere de peste zece ani incoace. Sondajele de opinie arata ca inflatia reprezinta unul dintre principalele puncte de ingrijorare ale populatiei chineze, iar politicienii se tem ca preturile mari de la alimente ar putea conduce la nemultumiri sociale si chiar la demonstratii. Preturile la mincare au crescut ingrijorator anul trecut in China, in special la alimentele de baza, cum ar fi carnea de porc si ouale, dar guvernul a inghetat unele preturi, la uleiuri alimentare
si la cereale. Valul de frig de iarna aceasta din sudul Chinei a periclitat si productia de alimente, ceea ce ar putea conduce la noi cresteri de preturi. Wen a asigurat ca statul va acorda subventii pentru productia din agricultura si ca terenurile agricole nu vor fi afectate de constructii
. Premierul a reluat temele populare ale mandatului sau, cum ar fi reducerea decalajelor dintre mediul urban si cel rural si nevoia de a reduce poluarea.
Wen Jiabao a subliniat
faptul ca fortele armate trebuie consolidate, in contextul in care Parlamentul anuntase marti o crestere a bugetului apararii cu 17,6%, la aproximativ 57 de miliarde de dolari. „Fortele noastre armate isi vor spori capacitatea de a face fata la tot ce poate ameninta securitatea tarii si de a indeplini sarcini militare diversificate“, a spus premierul. Cresterea cheltuielilor militare ale Chinei reprezinta o sursa de ingrijorare pentru Statele Unite, care si-au exprimat adesea nemultumirea fata de lipsa de transparenta a gigantului asiatic in acest domeniu. Spre exemplu, China isi intareste flota de submarine, care ar putea juca un rol important in cazul unui conflict cu americanii, declansat de situatia Taiwanului. Acesta a fost atentionat de premierul chinez, care a declarat ca insula nu isi poate decide unilateral viitorul politic. In Taiwan se va organiza un referendum privind aderarea la ONU, pe 22 martie, o data
cu alegerile prezidentiale, in ciuda avertismentelor lansate de SUA, Franta, Japonia si China. Daca raspunsul taiwanezilor la referendum va fi unul afirmativ, acesta va fi perceput de chinezi ca o declaratie oficiala de independenta. China, membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU, ar utiliza oricum dreptul de veto pentru a respinge candidatura insulei la organizatie. China sustine ca detine suveranitate asupra teritoriului taiwanez, care s-a separat in 1949, la cistigarea razboiului civil de catre comunistii lui Mao. „Reunificarea celor doua parti este inevitabila“, a spus Wen, reinnoindu-si oferta pentru lansarea negocierilor cu Taiwanul. „Vom depune eforturi pentru reluarea rapida a negocierilor pe baza principiului «o singura China», pentru a aborda subiectele majore care preocupa compatriotii nostri de pe ambele maluri“ ale Canalului Taiwanului.
Jocurile Olimpice ce se vor desfasura in august in China au avut parte si ele de atentia premierului, ca o buna ocazie de a promova la nivel international progresele tarii. „Toti fiii si fiicele natiunii chineze le asteapta cu nerabdare. Vor avea o importanta majora pentru promovarea dezvoltarii economice si sociale a Chinei, ca si pentru amplificarea relatiei de prietenie si cooperare“, a spus Wen Jiabao.

Gazprom şi Ucraina ajung la un acord privind datoriile
Compania
Gazprom a anunţat că a reluat furnizarea gazului către Ucraina la capacitate completă.
Măsura urmează mai multor zile tensionate în care Rusia redusese la jumătate cantitatea de gaze
furnizată Ucrainei, acuzând Kievul că nu şi-a plătit datoriile.
Gazprom sugerase chiar că disputa ar fi putut afecte şi Europa occidentală, având în vedere că Ucraina este un important punct de tranzit al gazului rusesc către Europa.
Practic, Gazprom acuza Ucraina că ar fi consumat gaz fără să aibă autorizaţie şi fără să plătească.
Ucraina, la rându-i, a replicat că Rusia încearcă să impună un preţ prea mare pentru gazele furnizate.
Premierul Ucrainei, Iulia Timoşenko, a anunţat, în cele din urmă, că guvernul a adoptat o rezoluţie care speră să reprezinte un compromis acceptabil.
“Rezoluţia ne permite să facem plăţi pentru gazul consumat fără să avem contracte şi fără să acumulăm datorii. Cred că acest document
va rezolva problema plăţilor”, a declarat premierul Ucrainei.
Aşadar, se pare că criza a fost evitată.
Problema de bază rămâne însă: că Rusia şi Ucraina nu reuşesc să se înţeleagă asupra preţului gazelor.

Anglia ratifică Tratatul UE fără referendum
Parlamentul Marii Britanii a respins propunerea organizării unui referendum de ratificare a Tratalui de Reformă al Uniunii Europene, semnat anul trecut la Lisabona, relatează EUobserver.
Această mişcarea reprezintă o victorie a premierului laburist Gordon Brown care a susţinut în faţa opoziţiei că nu este nevoie de cosultarea populaţiei pe această temă.
Cu 311 voturi "împotrivă", 248 "pentru" şi 63 de abţineri, Camera comunelor a dat un vot negativ, ieri seară, propunerii de a supune votului britanicilor Tratatul de la Lisabona.
Ideea de a organiza un referendum în Marea Britanie s-a bazat pe un manifest semnat, în 2005, de către cele mai importante trei partide britanice, de a cere aprobarea cetăţenilor în ceea ce priveşte o viitoare Costituţie a Uniunii Europene. La acea vreme Constituţia a fost respinsă de Franţa şi Danemarca.
În timp ce liderii Partidului Laburist şi cei ai Partidului Liberal Democrat susţin că Tratatul de la Lisabon nu are implicaţii constituţionale pentru Marea Britanie, Conservatorii consideră că documentul
nu este decât o Constituţie sub un alt nume.
Acum este de aşteptat ca acest tratat să fie ratificat şi de Marea britanie până în vara acestui an. Până în acest moment doar cinci ţări au dat undă verde intrării în vigoare a documentului. Este vorba despre Ungaria, Slovenia, Malta, Franţa şi România.
Tratatul de la Lisabona a fost semnat de către şefii statelor membre UE în decembrie 2007 şi trebuie ratificat de către toate ţările până la intrarea lui în vigoare. Cele mai multe ţări au optat pentru ratificarea Tratului de către Parlament, doar Irlanda anunţând că va organiza un referendum în Iunie pe această temă.

Alegerea primarilor, influenţată de fotbal
Guvernul a stabilit că alegerile locale vor avea loc pe 1 şi 15 iunie. Al doilea tur de scrutin se suprapune astfel cu Campionatul European.
Guvernul a stabilit ieri ca, totuşi, cele două tururi de scrutin ale alegerilor locale să aibă loc la 1 şi 15 iunie. Anunţul a fost făcut de ministrul internelor, Cristian David. Hotărârea de guvern va fi emisă săptămâna viitoare. Prin decizia executivului, liberalii evită începerea campaniei
electorale în Săptămâna Mare, de dinaintea Sărbătorilor Pascale, dar se ajunge la suprapunerea acesteia peste două meciuri pe care naţionala le va juca la Campionatul European de fotbal.
Prinşi între religie şi fotbal
În ultima perioadă, liberalii au întors pe toate părţile subiectul datei alegerilor locale. Tăriceanu a dorit iniţial organizarea lor pe 25 mai şi 8 iunie. Argumentul premierului: evitarea suprapunerii cu Campionatul European de fotbal din Austria şi Elveţia. Competiţia începe pe 7 iunie, dar echipa României joacă primul meci pe 9 iunie. Ulterior, liberalii au avut o revelaţie: potrivit legii, campania electorală este de 30 de zile, şi asta însemna declanşarea acesteia în Săptămâna Mare. Până la urmă, a avut câştig de cauză varianta 1-15 iunie.
În această situaţie, va fi afectată campania electorală a candidaţilor care intră în al doilea tur de scrutin. Selecţionata de fotbal a României are, în această perioadă, două meciuri: cu Franţa, pe 9 iunie, şi cu Italia, pe 13 iunie. Pe de altă parte, acest calendar are un avantaj pentru cele două zile efective de vot. Primul tur se desfăşoară pe 1 iunie, înainte de începerea campionatului, iar pe 15 iunie, ziua turului doi, sunt programate două meciuri din alte grupe: Elveţia - Portugalia şi Turcia - Cehia, ambele la ora 20.45, în condiţiile în care votarea se încheie la ora 21.00.
Bogdan Teodorescu: candidaţii, cot la cot cu microbiştii
Analistul politic Bogdan Teodorescu susţine că, după adoptarea acestui calendar, „se poate considera că ultima săptămână de campanie va fi afectată“. În această perioadă ar urma să aibă loc confruntările decisive între candidaţii intraţi în turul doi, dar este greu de crezut că vor fi urmărite de iubitorii fotbalului.
Meciurile, dar şi dezbaterile care le vor urma vor ocupa în mare parte spaţiul public. Totuşi, există soluţii de contracarare. Pe de o parte, campania pentru turul I şi prima săptămână de după acesta nu se vor suprapune cu Campionatul European de fotbal, iar candidaţii vor putea să îşi lanseze mesajele. Pe de altă parte, în săptămâna de suprapunere, este de aşteptat ca politicienii care se bat pentru turul doi să apară alături de microbişti, în vizionări de meciuri în pieţe sau baruri.
Data
se mai negociază cu PSD
PSD nu este mulţumit ca data alegerilor să fie 1 iunie, aşa cum nu a fost de acord nici cu data de 25 mai. „Preferinţa PSD pentru organizarea alegerilor locale este între 8 şi 22 iunie“, a declarat ieri Mircea Geoană. Cu toate că guvernul a anunţat că, „de principiu“, s-a convenit data de 1 iunie, negocierile dintre PSD şi PNL în privinţa datei
alegerilor vor continua până săptămâna viitoare când se va lua hotărârea definitivă.

Alegerea primarilor,
influenţată de fotbal
Geoana cauta un "Guvern de serviciu"
ocial-democratii au decis sa demareze discutii cu celelalte partide pentru declansarea de alegeri parlamentare anticipate sau pentru constituirea unui "Guvern de serviciu" din care sa nu faca parte PSD si care sa organizeze alegerile, a anuntat liderul Mircea Geoana, dupa sedinta Biroului
Permanent. El a explicat ca pesedistii isi doresc ca alegerile locale sa fie organizate in 8 si 22 iunie.
"Decizia noastra, in conformitate cu rezolutia Consiliului National, este de a angaja neintarziat discutii cu actorii politici implicati pentru a putea sa gasim formula de rezolvare a acestei situatii, inclusiv formula anticipatelor, despre care credem ca este inca o formula care ar permite rezolvarea problemei", a declarat Geoana, citat de Mediafax.
El a precizat ca, in afara formulei anticipatelor, exista si o formula care "ar putea reflecta realitatea politica a momentului", data
de "un guvern de serviciu", care sa pregateasca alegerile locale sau parlamentare in conditii neutre. "Guvern de serviciu nu inseamna guvern de uniune nationala, ci un guvern cu prerogative limitate, de tipul celui pe care domnul Stolojan l-a condus pentru pregatirea alegerilor din 1992", a aratat Geoana. El a mentionat ca asteapta si raspunsul oficial al presedintelui Romaniei, Traian Basescu, cu privire la pasii care ar urma initierii unei eventuale motiuni de cenzura, fie ca aceasta va fi depusa de PD-L, fie ca va fi depusa de PSD. Geoana a dat asigurari
ca discutiile pe care PSD le va angaja cu celelalte partide politice vor fi "la vedere, oficiale, de la partid la partid".
Strategia lui Nastase
Pesedistul Adrian Nastase a elaborat o strategie care include patru scenarii: intrarea la guvernare cu PNL, mentinerea actualului statut si alegeri la termen, locale si parlamentare anticipate simultan sau depunerea unei motiuni de cenzura. Presa centrala a dezvaluit ca acesta strategie a fost analizata duminica seara de liderii PSD, reuniti in Kiseleff. Primul scenariu, care prevede intrarea la guvernare alaturi de PNL, a trezit nemultumiri printre lideri deoarece este putin probabil ca liberalii sa accepte o astfel de perspectiva. O alta varianta discutata prescria ramanerea PSD in opozitie, un sprijin subteran parlamentar acordat Guvernului, si pregatirea partidului pentru alegerile la termen.
Nici aceasta perspectiva nu i-a multumit pe majoritatea liderilor social-democrati, acestia argumentand ca, intr-un astfel de caz, PSD nu ar fi nici la putere, si nici in opozitie, cu PD-L. Al treilea scenariu prevede cuplarea alegerilor parlamentare cu localele prin procedura demisiei lui Tariceanu si provocarea alegerilor anticipate. Liderii PSD au constatat ca au foarte putine parghii pentru aceasta, intrucat o astfel de strategie se bazeaza pe o "promisiune" a lui Tariceanu ca-si va da demisia. Conform ultimei variante, PSD trebuie sa depuna o motiune de cenzura sau sa voteze impotriva legilor Guvernului, astfel incat partidul sa fie perceput ca o forta de opozitie. Nici aceasta viziune nu a fost acceptata de social-democrati deoarece, dupa trecerea unei motiuni de cenzura, primele mutari se fac de la Cotroceni. (R.G.)
Cuplarea alegerilor, imposibila
Presedintele Consiliului National al PSD a sustinut ieri ca, din punct de vedere tehnic, introducerea votului uninominal face foarte dificila cuplarea alegerilor locale cu cele parlamentare anticipate. Nastase a explicat ca adoptarea de catre Camera Deputatilor a legii privind votul uninominal complica optiunile politice ale partidelor, inclusiv ale PSD.

Elena Băsescu: "Poţi să ai şi succesuri"
Elenei Băsescu, secretarul general al organizaţiei de tineret al PD-L, este protagonista unui nou clip postat pe Internet în care îi sunt ironizate dezacordurile gramaticale.
După scandalul legat de contracandidatul său, Bogdan Boza, ce şi-a depus candidatura pentru a stopa „înscăunarea dinastică“, dar nu a reuşit să obţină decât 2 voturi, după ce Boza a fost exclus din PD-L, fiica mai mică a preşedintelui Traian Băsescu revine în prim planul presei afirmînd că: “Poţi să ai şi eşecuri, poţi să ai şi succesuri”.

Alegeri locale pe 1 iunie
Primul tur de scrutin al alegerilor locale din acest an se va desfăşura pe data de 1 iunie, a decis, ieri, Guvernul României. Al doilea tur de scrutin se va desfăşura două săptămâni mai târziu. Camelia Spătaru, purtătorul de cuvânt al Guvernului, spune: „Este o decizie politică luată în urma discuţiilor din ultimele zile.
Ministerul Internelor şi Reformei Administrative va promova acest act normativ în şedinţa de săptămâna viitoare, urmând ca ulterior să treacă la aprobarea celorlalte hotărâri privind măsurile tehnice de organizare a alegerilor”. Tăriceanu a declarat încă de acum trei săptămâni că alegerile locale nu vor fi amânate, singura grijă a premierului fiind ca acestea să nu se suprapună cu perioada de desfăşurare a Campionatului european de fotbal (7-29 iunie).
Preşedintele PDL, Emil Boc, a declarat, miercuri, că data
de 1 iunie se încadrează în termenul prevăzut pentru organizarea alegerilor locale. „E bine că alegerile se ţin la termen“, a spus Boc.

PNL se vede la guvernare cu PSD, dupa alegeri
Vicepresedintele liberal Crin Antonescu crede ca o majoritate parlamentara PSD-PNL-PC-UDMR este posibila dupa alegeri. El spune ca varianta unei colaborari cu PD-L este exclusa.
Liderii PNL iau serios in calcul formarea unei majoritati parlamentare si guvernamentale alaturi de PSD, PC
si UDMR. A declarat-o ieri, pentru Cotidianul, vicepresedintele liberal Crin Antonescu, ca reactie la aparitia in editia de ieri a ziarului a unei analize secrete a PSD pe tema alegerilor. Documentul, realizat de Adrian Nastase si de Viorel Hrebenciuc, insista pe aplicarea acestui proiect ca si unica solutie de izolare a lui Traian Basescu si a PD-L.
„In ciuda tuturor lucrurilor care ne despart de PSD, cred ca din pacate proiectul politic real al lui Traian Basescu este unul care face imposibila o relatie intre noi si PD-L. In aceste conditii, eu cred ca si PNL trebuie sa se gindeasca bine ce raporturi ar trebui sa aiba cu PSD in perioada postelectorala. Cred ca o majoritate parlamentara PNL-PSD-PC si UDMR este posibila, si din punctul meu de vedere e de dorit ca PNL sa fie parte dintr-o majoritate guvernamentala si dupa alegeri“, ne-a declarat Antonescu, care a respins insa varianta unei aliante preelectorale cu pesedistii.
Pe de alta parte, liderul PNL se declara sceptic in privinta primei variante lansate de Nastase si Hrebenciuc in analiza lor, anume cea privind sincronizarea alegerilor locale cu cele parlamentare. „Cred ca o asemenea comasare este imposibila acum, dupa adoptarea ieri (marti - n. r.) a legii votului uninominal. Nu mai avem timp pentru asa ceva“, a spus Crin Antonescu.
Conservatorii nu resping nici ei ideea unei majoritati parlamentare formate din PSD, PNL si UDMR, dar se indoiesc totusi de sansele ca aceste partide sa ajunga la un numitor comun. „In politica sa nu spui niciodata niciodata. Trebuie sa stim insa mai multe despre aceasta posibila majoritate, care ar fi obiectivele ei spre exemplu. Noi am avut o discutie cu PSD pentru sustinerea unor proiecte in Parlament, spre exemplu reducerea TVA la alimentele de baza. PNL insa nu sustine acest proiect, iar UDMR va dori probabil sa-si impuna legea privind statutul minoritatilor cu care noi nu am fost de acord“, afirma senatorul PC Sabin Cutas.
Mai rezervati, liderii UDMR declara prin vocea presedintelui-executiv Kelemen Hunor ca nu discuta nimic despre aliante si majoritati pina dupa alegeri. „Obiceiul nostru este sa nu facem intelegeri inainte de alegeri. Nici in 2008 nu vom face asta“, afirma Kelemen.
Varianta unei aliante PSD si PNL e privita cu ingrijorare si teama de liderii PD-L. „PSD, in formula actuala in care reforma interna pentru moralitate a esuat, este un pericol de a reveni la guvernare, deoarece am avea acelasi partid, cu aceleasi apucaturi si comportament ca in perioada 2001 - 2004, care a ajuns la un nivel incredibil chiar si pentru romani“, a spus prim-vicepresedintele PD-L Theodor Stolojan, citat de MEDIAFAX.
Politologul Cristian Pirvulescu pune sub semnul intrebarii sansele de reusita ale unei aliante preelectorale intre PSD si PNL. „PNL nu isi poate permite luxul unei intelegeri fatise cu PSD. Nu in conditiile in care realitatea sondajelor arata ca 70% din alegatorii PNL nu ar mai vota cu acest partid in cazul unei aliante cu PSD. Iar 70% din 14 procente cite are PNL-ul in acest moment inseamna trecerea in istorie. In plus
, eu cred ca PSD ar trebui sa se gindeasca la beneficiile unei aliante cu PC, din perspectiva celor intimplate in 2004“, sustine Pirvulescu.
In plus, comentatorul invitat al Cotidianului sustine ca cea mai buna solutie pentru PSD, care ar putea aduce beneficii de imagine partidului, ar fi sa mearga „singur si demn“, in alegeri, adica varianta numarul 2 enuntata de tandemul Nastase-Hrebenciuc.
*
PSD cauta turnatorii
Aparitia in Cotidianul de ieri a analizei secrete Nastase-Hrebenciuc a stirnit rumoare in PSD. Presedintele Mircea Geoana a cerut o ancheta interna in partid pentru a afla cine a fost turnatorul. In declaratii, liderii PSD au incercat sa diminueze importanta documentului
. Astfel, Adrian Nastase a declarat miercuri ca documentul pe care l-a redactat nu are nimic „spectaculos“ si este o simpla fotografiere a situatiei politice. Daca Nastase nu a dorit sa comenteze pentru care dintre cele trei variante opteaza, vicepresedintele Victor Ponta a fost cit se poate de transant. In opinia sa, PSD ar trebui sa mearga in alegeri pe cont propriu, fara sa faca aliante, si sa concureze atit cu PNL, cit si cu PDL.

dupa alegeri,
PNL se vede la guvernare cu PSD
Parlamentul a ajuns depozit de legi expirate
Peste o sută de legi sunt abandonate în sertarele Camerei Deputaţilor. Războaiele politice duse la televizor ocupă timpul aleşilor care preferă dezbaterea în direct în locul dezbaterii din plen
Randamentul deputaţilor în comisiile parlamentare scade de la an la an. 73 de proiecte de lege, adoptate prin procedură tacită în anul 2007, nouă pe anul în curs, iar alte 144 de iniţiative legislative aflate în prezent cu termenul de adoptare al raportului depăşit reprezintă noul record negativ în materie de eficienţă. Prin sertarele unor comisii mai există legi care, în mod normal, ar fi trebuit să-şi primească raportul şi să ajungă în plen încă de prin 2004.
Nu de puţine ori, Camera Deputaţilor s-a găsit în situaţia de a nu avea ce proiecte de lege să dezbată pe ordinea de zi datorită încetinelii cu care propriile comisii elaborau rapoartele pe marginea proiectelor de lege. Lipsa de cvorum datorată absenţelor nemotivate ale multor deputaţi, instabilitatea politică, dar şi inexistenţa voinţei politice în cazul unor propuneri legislative cu miză au condus la blocarea multora dintre proiecte la nivelul acestor comisii.
Anul trecut, 73 de proiecte de lege au fost adoptate tacit, alte nouă fiind înregistrate în primele două luni ale anului în curs. Spre comparaţie, în anul 2006, doar 15 astfel de iniţiative au trecut de Cameră prin această procedură, în timp ce în anul electoral 2004 au fost înregistrate şase cazuri.
Alte legi aşteaptă adoptare tacită
În prezent, la nivelul comisiilor parlamentare ale acestei Camere există 144 de proiecte de lege cu termenul de depunere a raportului depăşit. Deputaţii jurişti sunt codaşi la 32 din cele 52 de iniţiative de lege existente pe masa
lor.
Sunt urmaţi de colegii de la industrii, cu 28 de întârzieri din 37, cei de la Comisia de de buget-finanţe, bănci, cu 20 restanţe din 34, şi din cea de muncă care au depăşit termenul de depunere la 17 din proiectele aflate în lucru. Lipsă totală de randament dă însă dovadă Comisia pentru politică economică şi privatizare: unica iniţiativă legislativă aflată pe ordinea de zi are termenul de raport depăşit.

Guşă îi cere lui Videanu să demisioneze
Preşedintele PIN, Cozmin Guşă, îi cere primarul general Adriean Videanu să demisioneze din funcţie, întrucât "este beneficiarul direct al profiturilor realizate din înlocuirea bordurilor din Bucureşti cu borduri importate din China".
"În urmă analizarii unui raport PIN al organizaţiei Bucureşti, care dovedeşte, pe baza unor documente
, că primarul general Adriean Videanu este beneficiarul direct al profiturilor realizate din înlocuirea bordurilor din Bucureşti cu borduri importate din China, Cozmin Guşă, preşedinte PIN, îi solicită primarului general să demisioneze în cursul zilei de azi", se arată într-un comunicat al PIN.

Premierul Tăriceanu nu mai vrea anticipate
Zelul PSD în susţinerea votului uninominal nu va conduce la alegeri anticipate, aşa cum se înţeleseseră social-democraţii cu liberalii. Şi asta pentru că premierul Călin Popescu Tăriceanu şi-a schimbat părerea şi nu mai vrea să devanseze alegerile generale, pentru a le face concomitent cu cele locale. Conform unor surse parlamentare, şeful Guvernului a abandonat planul care-i fusese propus, acum aproape o lună, de către Mircea Geoană şi Viorel Hrebenciuc.
Se pare că Tăriceanu a luat această decizie la sugestia consultanţilor străini, care i-au spus că Traian Băsescu şi PD-L sunt pe un trend descendent, iar PNL nu are decât de profitat de pe urma acestei situaţii. O eventuală cădere a Guvernului, ca prim pas pentru anticipate, ar face din nou din preşedinte cel mai important jucător pe scena politică, lucru de care şeful statului are nevoie pentru a câştiga iarăşi procente electorale, aşa cum s-a întâmplat şi la suspendarea sa.
O altă problemă era modalitatea practică prin care să se ajungă la alegeri anticipate. Demisia Guvernului nu putea fi luată în calcul, pentru că, în conformitate cu prevederile legale
, Băsescu ar fi trebuit să numească un premier interimar, dintre membrii Cabinetului. Or, acest lucru ar fi produs
inevitabil tensiuni în interiorul PNL. Tăriceanu nu era de acord nici cu căderea Guvernului în urma unei moţiuni de cenzură depuse de către PSD, având în vedere impactul negativ asupra imaginii premierului şi a PNL. O variantă ar fi fost ca liberalii înşişi să depună o moţiune de cenzură, cu valoare de simbol, dar acest lucru ar fi fost extrem de greu de explicat alegătorilor.
Apoi, chiar dacă Guvernul ar fi căzut, nu exista nici o garanţie că s-ar fi ajuns la alegerile anticipate, jocurile urmând să fie făcute de către Traian Băsescu.
Pe lângă toate considerentele, cel mai greu, în decizia lui Tăriceanu, au cântărit haosul din PSD şi faptul că Mircea Geoană este incapabil să îşi controleze partidul.
Se pare că premierul a avut discuţii şi cu Ion Iliescu, acesta exprimându-şi clar opoziţia faţă de anticipate. Preşedintele Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, a purtat şi el negocieri, cu Viorel Hrebenciuc, Miron Mitrea şi Adrian Năstase, primii doi fiind partizani ai anticipatelor, în timp ce fostul premier s-ar fi opus acestei idei.
Răzbunarea PSD – uninominalul pentru şefii CJ
Sursele citate ne-au declarat că premierul le-a transmis liderilor importanţi din PSD că anticipatele nu pot fi făcute. A avut însă grijă să facă acest lucru după ce s-a asigurat că PSD nu va da înapoi şi va sprijini Legea privind votul uninominal.
Pesediştii s-au răzbunat şi ei: deşi le promiseseră liberalilor că nu vor susţine introducerea votului uninominal la alegerea preşedinţilor de consilii judeţene, nu s-au ţinut de cuvânt şi au negociat cu PD-L introducerea acestui amendament. Pesediştii cred că această propunere îi va avantaja atât pe ei, cât şi pe liberal-democraţi, care au oameni în teritoriu, şi îi va încurca pe liberali, care nu stau prea grozav la capitolul „baroni locali”.Acum, liderii PNL se vor împăuna cu votul uninominal la alegerile parlamentare, iar pesediştii îşi vor aroga meritul alegerii şefilor CJ pe baza acestui sistem
de vot.
Info plus
:
Strategia premierului
Şeful Executivului le-a transmis liderilor PSD că anticipatele nu pot fi făcute. A discutat însă cu aceştia abia după ce s-a asigurat că social-democraţii vor susţine legea votului uninominal.

Acord româno-ungar privind cimitirele militare
Ministrul român al Apărării, Teodor Meleşcanu, şi omologul său ungar Imre Szekeres au semnat, astăzi, la Bucureşti, Acordul Guvernamental Bilateral privind Cimitirele Militare.
Potrivit ministrului ungar, înţelegerea asigură posibilitatea ca situaţia mormintelor ungurilor aflate în România şi a mormintelor eroilor români din Ungaria să fie soluţionată. De asemenea, acordul permite asigurarea reciprocă a îngrijirii mormintelor eroilor celor două ţări.
Teodor Meleşcanu a precizat că documentul
, semnat astăzi, creează un cadru juridic în interiorul căruia vor putea fi avute în vedere alte proiecte concrete în privinţa mormintelor eroilor din cele două ţări.

Predoiu participă la şedinţa CSM ca proaspăt ministru al Justiţiei
Cătălin Predoiu participă joi la prima şedinţă a Consiliului Superior al Magistraturii în calitate de ministru al Justiţiei. CSM va examina candidaturile pentru cele patru posturi libere de judecător la Instanţa Supremă şi ale celor care acced la conducerea Institutului Naţional al Magistraturii. Plenul CSM va discuta şi despre delegarea unei persoane în funcţia de director al Institutului Naţional al Magistraturii, rămasă vacantă din 23 februarie.
Noul ministru al Justiţiei, Cătălin Predoiu, a afirmat, joi, că speră ca, la începutul acestei veri, ministerul să pună în dezbatere publică Codurile civil şi penal. Înainte de a intra în şedinţa CSM de joi, Cătălin Predoiu, a declarat că se va acorda o atenţie prioritară Codului civil. "Pe agenda ministerului avem într-adevăr mai multe probleme. O să încercăm să acordăm o atenţie prioritată codurilor, cu atât mai mult cu cât ele sunt o condiţionalitate în cadrul mecanismului de cooperare şi de verificare cu Uniunea Europeană", a spus Predoiu.
Conform ministrului Justiţiei, care a făcut parte din Comisia de elaborare a Codului civil, s-au făcut progrese substanţiale în privinţa celor două coduri (civil şi penal), în urma şedinţelor de luni şi marţi cu membrii comisiilor de elaborare a acestora.
"Sper ca la începutul acestei veri să punem în dezbatere publică codurile respective. Sigur, este o evaluare nu neapărat un angajament. Un cod este o lucrare extrem de importantă, o lucrare tehnică, este o lege care este menită să rămână în vigoare o perioadă lungă", a precizat noul ministru al Justiţiei.
Potrivit acestuia, cercetătorii şi profesioniştii care lucrează la cele două coduri "cântăresc foarte bine soluţiile şi îşi dau seama de responsabilitatea lor pentru că, evident, comisiile vin, pleacă, miniştrii la fel, codurile rămân şi nu este uşor să scrii un text care va reglementa într-un fel viaţa tuturor de aici înainte".

Abonați-vă la:
Postări (Atom)